Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 25:29


25:29 scot la iveală păcatele poporului şi le îndreaptă greşelile. Mulţi sunt înşelaţi de vrăjmaşul sufletelor. Ei cred că lucrările fratelui şi sorei White ar fi de acceptat dacă n-ar condamna neîncetat răul şi n-ar mustra păcatul. Mi s-a arătat că Dumnezeu a pus această lucrare asupra noastră şi că, atunci când suntem împiedicaţi să ne întâlnim cu poporul Său, ca să ne dăm mărturia pentru a zădărnici prejudecăţile şi invidia celor neconsacraţi, Satana îşi impune ispitele cu o foarte mare putere. Cei care au fost întotdeauna înclinaţi către împotrivire şi îndoială nu au reţineri să-şi exprime îndoielile şi să-şi strecoare cu dibăcie necredinţa. Unii au îndoieli făţarnice, aparent izvorâte din conştiinţă şi foarte evlavioase, pe care le aduc cu prevedere, ca din întâmplare, în discuţie, îndoieli care au însă o putere de zece ori mai mare de a-i întări în păcat pe cei greşiţi, de a ne restrânge influenţa şi a slăbi încrederea poporului lui Dumnezeu în lucrarea noastră decât dacă s-ar împotrivi mai deschis.