Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 23:78


23:78 Cazul tău, frate R., este asemănător cu acesta. Însă răspunderea pe care o are un slujitor al lui Hristos, aceea de a avertiza lumea cu privire la o judecată viitoare, are o importanţă cu atât mai mare faţă de cea a simplului muncitor de care am vorbit, cu cât sunt mai importante lucrurile veşnice faţă de cele vremelnice. Dacă slujitorul Evangheliei cedează mai degrabă înclinaţiilor sale decât să se lase călăuzit de spiritul datoriei, dacă manifestă îngăduinţă faţă de propriile slăbiciuni cu preţul tăriei spirituale şi, ca rezultat, acţionează cu nesăbuinţă, suflete se vor ridica la judecată ca să-l condamne pentru necredincioşia sa. Sângele sufletelor se va găsi pe veşmintele lui. Poate că pastorului neconsacrat i se pare un lucru minor acela de a fi capricios, impulsiv şi chiar neconsacrat; de a zidi şi apoi de a surpa; de a deprima şi descuraja chiar sufletele care au fost convertite prin adevărul pe care l-a prezentat. Este un lucru trist acela de a pierde tocmai încrederea acelora pe care s-a străduit să-i salveze. Însă rezultatul unei căi neînţelepte pe care a urmat-o pastorul nu va fi pe deplin înţeles, până când pastorul nu va vedea aşa cum vede Dumnezeu.