Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 23:6


23:6 Dacă aceşti tineri doresc să fie o binecuvântare în vreun loc anume, atunci acesta ar trebui să fie chiar în căminul lor. Dacă ei se lasă purtaţi de înclinaţiile lor în loc să se lase călăuziţi de hotărârile prevăzătoare ale unei raţiuni treze, ale unei judecăţi sănătoase şi conştiinţe luminate, nu pot fi o binecuvântare nici pentru societate, nici pentru familia tatălui lor, iar speranţele pe care şi le fac pentru lumea aceasta şi pentru cealaltă, mai bună, pot fi periclitate. Mulţi tineri îşi fac impresia că prima parte a vieţii lor nu este menită purtării unor griji, ci irosirii în distracţii frivole, glume, ranchiune şi îngăduinţe nesăbuite. În timp ce sunt în mijlocul nebuniei şi răsfăţului simţurilor, unii nu se mai gândesc la nimic altceva decât la mulţumirea de moment care decurge din acestea. Dorinţa pe care o au pentru amuzament şi iubirea lor pentru compania altora, pentru flecăreală şi râsete cresc dacă sunt îngăduite şi tinerii îşi pierd orice plăcere pentru realităţile responsabile ale vieţii, iar îndatoririle familiale li se par neinteresante. Nici un fel de schimbare nu le satisface mintea pe deplin şi devin agitaţi, capricioşi şi iritabili. Aceşti tineri ar trebui să simtă că este o datorie să-şi facă familia fericită şi voioasă. Ar trebui să aducă în locuinţa lor raze de soare, iar nu o umbră prin inutilele bombăneli şi nemulţumirea lor întunecată.