Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 22:7


22:7 Oamenii care nu vor să admită cerinţele Legii lui Dumnezeu, care sunt atât de simple, vor apuca de obicei pe calea fărădelegii; căci ei au stat de atâta timp de partea marelui rebel, luptându-se împotriva Legii lui Dumnezeu, care este fundamentul guvernării Sale în cer şi pe pământ, încât sunt versaţi în această lucrare. În războiul pe care îl duc, ei nu vor dori să îşi deschidă ochii sau conştiinţa pentru a primi lumina. Ei îşi închid ochii pentru a nu fi luminaţi. Cazul lor este la fel de lipsit de speranţă ca şi al iudeilor care n-au vrut să vadă lumina pe care le-o adusese Hristos. Mărturiile minunate despre mesianitatea Sa pe care li le-a adus, miracolele pe care le-a făcut, vindecarea celor bolnavi, învierea morţilor şi toate acele lucrări pe care nici un alt om nu le mai făcuse şi nici nu ar fi putut să le facă, în loc să le înmoaie şi să le înduplece inimile, biruind prejudecăţile lor păcătoase, i-a umplut cu aceeaşi ură şi furie demonică pe care a avut-o Satana când a fost aruncat din cer. Cu cât au avut mărturii şi lumină mai mare, cu atât a fost mai mare ura lor. Erau hotărâţi să stingă lumina, dându-L pe Hristos la moarte.