Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 21:67


21:67 Acum este timpul de a folosi mijloace materiale pentru Dumnezeu. Acum este timpul să fim bogaţi în fapte bune, strângând pentru noi ceea ce va fi o bună temelie pentru vremurile potrivnice care vor veni, pentru a ne putea prinde de viaţa veşnică. Un singur suflet mântuit în Împărăţia lui Dumnezeu este mai preţios decât toate bogăţiile pământeşti. Suntem răspunzători înaintea lui Dumnezeu pentru sufletele celor cu care suntem aduşi în contact şi cu cât sunt mai strânse legăturile cu semenii noştri, cu atât este mai mare răspunderea pe care o avem. Facem parte dintr-o frăţie şi bunăstarea semenilor noştri ar trebui să constituie cel mai mare interes al nostru. Nu avem nici o clipă de pierdut. Dacă am fost neglijenţi în această privinţă, acum este momentul să răscumpărăm timpul pierdut, pentru ca sângele sufletelor să nu fie găsit pe veşmintele noastre. Fiind copii ai lui Dumnezeu, nici unul dintre noi nu este scutit de a lua parte la marea lucrare a lui Hristos de mântuire a semenilor noştri.