20:77 Marile puteri morale ale sufletului sunt credinţa, nădejdea şi iubirea. Dacă acestea sunt inactive, un slujbaş poate fi neîncetat plin de zel şi sinceritate, însă lucrarea sa nu va fi primită de Dumnezeu şi nu poate face bine bisericii. Un pastor al lui Hristos, care duce poporului mesajul solemn din partea lui Dumnezeu, ar trebui să acţioneze întotdeauna după dreptate, să iubească îndurarea şi să umble cu smerenie înaintea lui Dumnezeu. Duhul lui Hristos, aflat în inima sa, va determina fiecare putere a sufletului să hrănească şi să protejeze fiecare oaie de pe pajiştea Lui, ca un păstor sincer şi credincios. Iubirea este lanţul de aur care leagă inimile credincioase una de alta în legături ale prieteniei de bunăvoie, ale gingăşiei şi consecvenţei în credinţă; care, de asemenea, leagă sufletul de Dumnezeu. Există însă negreşit o lipsă de iubire, compasiune şi gingăşie plină de îndurare între fraţi. Servii lui Hristos sunt prea reci şi lipsiţi de inimă. Inimile lor nu sunt aprinse în întregime de compasiune delicată şi iubire sinceră. Consacrarea cea mai curată şi mai înaltă faţă de Dumnezeu este aceea care se manifestă prin dorinţele şi eforturile cele mai susţinute de a câştiga suflete pentru Hristos. Motivul pentru care pastorii care predică adevărul prezent nu au un succes mai mare este acela că le lipsesc într-o mare măsură credinţa, speranţa şi iubirea. Avem de întâmpinat şi de suportat munci şi conflicte, fapte ale tăgăduirii de sine şi tainice încercări ale inimii. Vor fi întristări şi lacrimi pentru păcatele noastre; vor fi lupte neîntrerupte şi vegheri, toate amestecate cu remuşcări şi ruşine din pricina nedesăvârşirii noastre.