20:12 Când bietul suferind paralitic a fost adus la Mântuitorul, părea că este un caz atât de urgent, încât nu admitea nici un moment de întârziere, căci moartea lucra deja asupra mădularelor omului. Când cei care îl duceau, au văzut că nu pot ajunge direct în prezenţa lui Hristos, au desfăcut de îndată acoperişul şi au lăsat jos patul pe care era întins cel cuprins de paralizie. Mântuitorul nostru a văzut şi a înţeles perfect starea lui. El mai ştia că acest om nenorocit avea o boală a sufletului cu mult mai gravă decât suferinţa trupească. Ştia că povara cea mai mare pe care o purta de luni de zile era din pricina păcatelor. Mulţimea aştepta cu răsuflarea tăiată, în tăcere, ca să vadă cum avea să trateze Hristos acest caz atât de deznădăjduit în aparenţă şi au fost uimiţi să audă cuvintele care au ieşit de pe buzele Sale: "Îndrăzneşte, fiule; păcatele îţi sunt iertate!"