Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 16:5


16:5 Mi s-a pus înainte starea jalnică a lumii în prezent. De la căderea lui Adam, neamul omenesc a degenerat continuu. Mi-au fost arătate unele din motivele condiţiei deplorabile de astăzi a bărbaţilor şi femeilor formaţi după chipul lui Dumnezeu. Iar simţământul că trebuie făcut mult pentru a opri, măcar într-o mică măsură, stricăciunea fizică, mintală şi morală, mi-a umplut inima de durere şi deznădejde. Dumnezeu nu a creat rasa omenească în starea de slăbiciune în care se află astăzi. Această stare de lucruri nu este lucrarea Providenţei, ci lucrarea omului; a fost creată prin abuzurile şi obiceiurile greşite, prin violarea legilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru a guverna viaţa omului. Prin ispita de a-şi îngădui apetitul au căzut la început Adam şi Eva din starea lor înaltă, sfântă şi fericită. Şi prin aceeaşi ispită a ajuns slăbită întreaga rasă umană. Oamenii au permis apetitului şi pasiunii să pună stăpânire pe tron şi să supună raţiunea şi intelectul.