Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 12:6


12:6 În loc să-i ţină la distanţă pe cei greşiţi, fraţii lor ar trebui să-i întâmpine pe terenul pe care se află aceştia. În loc de a le găsi vină pentru că sunt în întuneric, ei ar trebui să-şi aprindă propria lor candelă şi să capete astfel mai mult har divin şi o cunoaştere mai clară a Scripturilor, pentru a putea risipi întunericul celor greşiţi, prin lumina pe care le-o aduc. Şi când reuşesc, iar cei greşiţi îşi simt păcatul şi se învoiesc să urmeze lumina, ar trebui primiţi cu bucurie, şi nu cu un spirit împotrivitor sau făcând un efort de a le dovedi marea lor păcătoşenie, care a necesitat deja multă epuizare, nelinişte şi muncă obositoare. Dacă îngerii curaţi ai lui Dumnezeu întâmpină evenimentul cu bucurie, cu cât mai mult ar trebui să se bucure fraţii lor, care au avut şi ei, la rândul lor, nevoie de compasiune, iubire şi ajutor când au greşit şi, în întunericul în care s-au aflat, n-au ştiut cum să se ajute singuri.