Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.3

Mărturii pentru comunitate vol.3 11:28


11:28 Dumnezeu l-a ales pe soţul meu şi i-a dat înzestrări deosebite, destoinicie naturală şi o experienţă în a conduce poporul spre înaintarea lucrării. Însă au existat cârtitori printre adventiştii păzitori ai Sabatului, aşa cum au fost şi între israeliţii din vechime, iar aceşti oameni geloşi şi neîncrezători, prin sugestiile şi insinuările lor, au dat ocazia vrăjmaşilor credinţei noastre să se îndoiască de cinstea soţului meu. Aceşti invidioşi, care aveau aceeaşi credinţă, au pus lucrurile într-o lumină greşită înaintea celor necredincioşi, iar impresiile astfel formate i-au împiedicat pe mulţi să îmbrăţişeze adevărul. Ei îl privesc pe soţul meu ca fiind un intrigant, un om egoist şi avar şi se tem de el şi de adevărul pe care-l susţinem ca popor.