Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 8:13


8:13 Fraţii care doresc să-şi schimbe reşedinţa, care au în vedere slava lui Dumnezeu şi simt că asupra lor zace răspunderea individuală de a face altora bine, de a salva suflete pentru care Hristos nu Şi-a cruţat viaţa, ar trebui să se mute în oraşe şi sate unde există doar puţină lumină sau deloc, şi unde pot fi de un real folos şi binecuvântare pentru alţii cu lucrarea şi experienţa lor. Este de dorit ca misionarii să se ducă în oraşe şi sate, şi să înalţe steagul adevărului, pentru ca Dumnezeu să poată avea martori de-ai Lui, răspândiţi peste tot în ţară, pentru ca lumina adevărului să poată pătrunde acolo unde până acum n-a ajuns, iar stindardul adevărului să fie înălţat acolo unde el nu este încă cunoscut. Fraţii nu trebuie să se adune la un loc, pentru că acesta este mai agreabil pentru ei, ci să caute să îndeplinească înalta lor chemare spre a face bine altora, spre a contribui la salvarea a cel puţin un suflet. Dar pot fi salvaţi chiar mai mulţi.