7:52 Israel la Refidim" (Ex. 11,8). Aceasta a avut loc imediat după ce copiii lui Israel s-au dedat la cârtiri pline de răzbunare şi la plângeri nedrepte şi raţionale împotriva conducătorilor lor, pe care Dumnezeu îi pregătise şi îi alesese să-i conducă prin pustiuri, spre ţara Canaanului. Dumnezeu i-a condus pe drumul unde nu era apă, ca să-i încerce, să vadă dacă, după ce au primit atâtea dovezi ale puterii Lui, au învăţat să se întoarcă spre El, în suferinţa lor, şi dacă s-au pocăit de cârtirile lor şi de răzvrătirea din trecut împotriva Lui. Ei îi învinuiseră pe Moise şi pe Aaron că, din motive egoiste, i-a adus din Egipt ca să-i omoare prin înfometare, pe ei şi pe copiii lor, pentru ca să se poată îmbogăţi cu averea lor. Făcând acest lucru, israeliţii au atribuit omului ceea ce au primit, o dovadă evidentă că era numai de la Dumnezeu, a cărui putere este nemărginită. Dumnezeu dorea ca aceste manifestări ale puterii Sale să-I fie atribuite numai Lui şi ei să slăvească Numele Lui pe pământ. Domnul i-a dus de repetate ori pe acelaşi teren al necazului spre a-i pune la încercare dacă au învăţat procedeele Lui şi dacă s-au pocăit de neascultarea lor păcătoasă şi de cârtirile lor răzvrătite. La Refidim, când sufereau de sete, au manifestat din nou mândria şi au dovedit că încă mai aveau o inimă rea, în care sălăşluiau necredinţa, murmurarea şi răzvrătirea, ceea ce dovedea că încă nu era prudent să-i stabilească în ţara Canaanului. Dacă ei nu aveau să-L slăvească pe Dumnezeu în necazurile şi restriştea lor, în călătoriile prin pustie spre Canaanul în perspectivă, în timp ce Dumnezeu le dădea în continuu dovada de netăgăduit a puterii şi slavei Lui, şi a purtării Sale de grijă faţă de ei, ei nu aveau să slăvească Numele Lui şi să-L glorifice nici când urmau să fie stabiliţi în ţara Canaanului, înconjuraţi de binecuvântări şi prosperitate. Din cauza setei, ei s-au înfuriat, astfel că Moise s-a temut pentru viaţa lor.