English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Mărturii pentru comunitate vol.2, 6


6:1 Iubire pentru cei greşiţi - 1

6:2 Mi s-a arătat că, în timp ce sora I. şi fratele şi sora K. au văzut greşeli la alţii, ei n-au făcut eforturi să le corecteze acele greşeli şi să-i ajute pe cei pe care ar fi trebuit să-i ajute. Ei i-au lăsat prea mult timp singuri, i-au ţinut la distanţă şi au socotit că n-avea nici un rost să facă

6:3 ceva pentru ei. Aceasta este greşit. Făcând astfel, ei au comis o greşeală. Hristos a spus: "Eu am venit să chem la pocăinţă nu pe cei neprihăniţi, ci pe cei păcătoşi" (Luca 5,32). Domnul vrea ca noi să-i ajutăm pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. Văzând erorile şi greşelile la alţii, v-aţi închis prea mult în voi înşivă, şi aţi fost prea egoişti în a vă bucura de adevăr. Dumnezeu nu aprobă acest lucru, ca fiind corespunzător cu adevărul, şi nefăcând nici un sacrificiu pentru a-i ajuta şi întări pe cei ce au nevoie de întărire. Noi nu suntem toţi alcătuiţi la fel, şi mulţi dintre noi n-au fost educaţi corect. Educaţia lor a fost deficitară. Unii au un temperament iute, care le-a fost transmis, şi educaţia lor din copilărie nu i-a învăţat stăpânirea de sine. Cu acest temperament aprins, invidia şi gelozia sunt adesea unite. Alţii au altfel de defecte. Unii sunt necinstiţi în afaceri şi înşeală în negustorie. Viaţa lor este departe de a fi corectă. Toată educaţia lor a fost greşită. Lor nu le-a fost arătat păcatul de a se lăsa stăpâniţi de aceste trăsături rele; de aceea păcatul nu le apare extrem de păcătos. Alţii, a căror educaţie n-a fost aşa de greşită, care au avut o educaţie mai bună, şi-au format un caracter mai puţin responsabil. Viaţa creştină a tuturor este foarte mult influenţată spre bine sau spre rău de educaţia lor de mai înainte.

6:4 Isus, Apărătorul nostru, cunoaşte toate împrejurările care ne înconjoară şi ne tratează conform cu lumina pe care o avem şi cu împrejurările în care suntem puşi. Unii au o organizare mult mai bună decât alţii. În timp ce alţii sunt continuu hărţuiţi, îndureraţi şi necăjiţi din cauza nefericitelor lor trăsături de caracter, având de luptat împotriva vrăjmaşilor lăuntrici şi a stricăciunii naturii lor, alţii, neavând nici pe jumătate să se lupte împotriva lor. Ei trec aproape liberi pe lângă dificultăţile pe care le au de înfruntat fraţii şi surorile lor, care nu sunt atât de favorabil organizaţi. În foarte multe cazuri, ei nu muncesc nici pe jumătate atât de greu spre a

6:5 birui şi a trăi viaţa unui creştin, cum fac unii dintre acei nefericiţi pe care i-am amintit. Aceştia de pe urmă, apar dezavantajaţi aproape de fiecare dată, spre deosebire de primii, pentru că, pentru ei este firesc să procedeze aşa. Ei pot să nu se trudească nici pe jumătate atât de greu, ca să-şi stăpânească trupul, totuşi, în acelaşi timp, ei compară viaţa lor cu viaţa celorlalţi, care sunt mai nefericit alcătuiţi şi mai rău educaţi, şi se măgulesc cu contrastul. Ei discută despre lipsurile, erorile şi greşelile celor nenorociţi, dar nu simt că au o sarcină în această problemă, alta decât să insiste asupra greşelilor acelora şi să-i evite pe cei vinovaţi dintre ei.

6:6 Poziţia proeminentă pe care o aveţi în biserică, ca familie, face foarte necesar ca voi să fiţi purtători de poveri. Nu trebuie să luaţi poverile celor care sunt în stare să-şi poarte poverile şi să ajute şi pe alţii; ci trebuie să-i ajutaţi pe cei care au cea mai mare nevoie de ajutor, pe cei care au o situaţie mai puţin favorabilă, care sunt greşiţi şi cu defecte şi care, poate, că v-au rănit şi v-au pus cel mai mult la încercare răbdarea. Isus are milă tocmai de unii ca aceştia, pentru că Satana are mai multă putere asupra lor şi, în mod continuu, profită de punctele lor slabe şi îşi îndreaptă săgeţile spre a-i răni unde sunt cel mai puţin protejaţi. Isus Îşi exercită puterea şi îndurarea tocmai pentru astfel de cazuri vrednice de milă. Când El a întrebat: "Cine a iubit mai mult" (Luca 7,43), Simon a răspuns: "Acela căruia i s-a iertat mai mult". Aşa va fi. Isus nu l-a evitat pe cel slab, nenorocit şi neajutorat, ci El l-a ajutat după cum era nevoie de ajutor. El n-a limitat vizitele Lui la o clasă mai inteligentă şi mai puţin vinovată, neglijându-i pe cei nenorociţi. Nu L-a interesat dacă era plăcut pentru El să fie în compania celor mai săraci şi a celor mai nevoiaşi. Aceştia erau cei a căror societate a căutat-o El, oile pierdute ale casei lui Israel.

6:7 Aceasta este lucrarea pe care aţi neglijat-o. Aţi evitat responsabilităţi neplăcute, şi nu v-aţi dus la cei greşiţi

6:8 să-i vizitaţi, să arătaţi interes şi iubire faţă de ei şi să vă familiarizaţi cu ei. N-aţi avut spiritul iertării, asemenea lui Hristos. Aţi trasat o astfel de cale, încât toţi trebuie să vină la voi înainte să vă puteţi arunca asupra lor mantia iubirii. Vouă nu vi se cere să acoperiţi păcatul, ci să exercitaţi acea iubire milostivitoare pentru cei greşiţi, pe care Hristos a exercitat-o faţă de voi.

6:9 Sunteţi puşi în cele mai favorabile împrejurări pentru a vă dezvolta bune caractere creştine. Nu sunteţi în situaţia de a fi înţepaţi sau ca sufletele voastre să fie amărâte şi mâhnite din cauza comportamentului neascultător şi răzvrătit al copiilor. În familia voastră, nu există nici o voce dizidentă. Aveţi tot ceea ce vă poate dori inima. Totuşi, cu toată ambianţa voastră favorabilă, aveţi cusururi şi greşeli şi multe de biruit pentru a fi liberi de spiritul de mândrie, egoism, iritare, gelozie şi bănuieli rele.

6:10 Fratele K. nu are păcatul vorbirii de rău, de care trebuie să se pocăiască, precum îl au foarte mulţi, dar îi lipseşte bunăvoinţa de a-i ajuta pe cei care au cel mai mult nevoie de ajutor. El este egoist. Îi place căminul lui, îi place tihna, odihna, să fie liber de griji, de încurcături şi judecăţi, de aceea se place pe sine prea mult. El nu poartă poverile pe care le-a pus cerul asupra lui. Evită responsabilităţile neplăcute şi se închide în sine prea mult, pentru iubirea lui de linişte. El a fost foarte larg cu banii, dar când este necesar să se lepede de sine, să facă un bine necesar, când i se cere să facă un sacrificiu real, are doar puţină experienţă, pe care trebuie s-o câştige.

6:11 Se teme că va fi mustrat, dacă îndrăzneşte să-i ajute pe cei greşiţi. "Noi, care suntem tari, suntem datori să răbdăm slăbiciunile celor slabi, şi să nu ne plăcem nouă înşine. Fiecare dintre noi să placă aproapelui, în ce este bine, în vederea zidirii altora. "Căci Hristos nu Şi-a plăcut

6:12 Lui Însuşi; ci, după cum este scris: 'Ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine au căzut peste Mine'". Toţi cei care sunt părtaşi la această mare mântuire au ceva de făcut spre a-i ajuta pe cei care se află la periferia Sionului. Ei nu trebuie să-i izoleze şi să-i îndepărteze, fără să facă un efort spre a-i ajuta să biruiască şi să se pregătească pentru judecată. Desigur că nu! În timp ce aceştia flecăresc în jurul staulului, ar trebuie să fie încurajaţi şi întăriţi prin tot ajutorul care vă stă în putere să li-l daţi. Voi, ca familie, aveţi reguli prea stricte, şi faceţi planuri care nu se potrivesc în fiecare caz. Vă lipseşte iubirea, amabilitatea, gingăşia şi compătimirea faţă de cei care nu pot avansa aşa de repede cum ar trebui. Spiritul acesta a dominat în aşa măsură, încât voi vă ofiliţi spiritul, în loc să progresaţi în Domnul. Interesul, eforturile şi grija voastră sunt pentru familia şi rudele voastre. Dar n-aţi susţinut ideea de a ajunge la alţii din jurul vostru, biruindu-vă repulsia spre a exercita influenţă în afara unui cerc special. Vă idolatrizaţi şi vă închideţi în voi înşivă. Ca Domnul să mă mântuiască pe mine şi pe ai mei - este povara cea mare. Acest spirit va trebui să moară înainte ca voi să puteţi creşte în Domnul şi să înaintaţi spiritual, înainte ca biserica să poată creşte şi suflete ca acestea să fie adăugate la ea, spre a fi mântuite.

6:13 Voi, cu toţii, v-aţi delimitat mult spre a lucra pentru alţii şi trebuie să vă schimbaţi baza de operaţii. Rudele voastre nu sunt mai scumpe înaintea lui Dumnezeu decât oricare alte suflete sărace, care au nevoie de mântuire. Noi trebuie să punem eul şi egoismul sub picioarele noastre şi să exemplificăm în viaţa noastră spiritul de jertfire de sine şi de bunăvoinţă, manifestate de Isus când a fost pe pământ. Toţi trebuie să se intereseze de rudele lor, dar nu ne este îngăduit să fim ataşaţi de ele, ca şi când ar fi singurii pe care Isus a venit să-i salveze.

6:14 Religia de fiecare zi

6:15 Frate şi soră L: Mi s-a arătat că voi aveţi o lucrare de făcut spre a vă pune casa în ordine. Frate L., tu n-ai reprezentat adevărul aşa cum trebuie; ai iubit adevărul, dar acesta n-a avut influenţa sfinţitoare pe care trebuia s-o aibă asupra vieţii tale, dacă vrei să fii potrivit pentru societatea îngerilor cereşti din Împărăţia slavei. Tu eşti o bârnă aspră şi e nevoie să rămâi mult timp în atelierul lui Dumnezeu, pentru a fi cioplit,până ce vor fi îndepărtate marginile aspre, iar suprafaţa neregulată va deveni netedă, şi tu,declarat potrivit pentru clădire.

6:16 Trebuie să fii atent să nu prezinţi subiectele adevărului prezent peste tot. Poţi face mai mult, trăind adevărul, decât să vorbeşti altora despre el. Poţi face foarte mult prin exemplu. Trebuie să fii foarte preocupat în tranzacţiile tale de afaceri, să îndeplineşti în ele principiile credinţei tale. Fii credincios în afaceri, conştiincios în muncă, mereu având în minte faptul că nu este numai ochiul patronului, care priveşte lucrarea ta, ci privirea lui Dumnezeu se află deasupra tuturor tranzacţiilor vieţii tale. Îngerii lui Dumnezeu văd lucrarea ta, şi ea trebuie să fie o parte a religiei tale, iar fiecare parte din lucrare să fie marcată cu adevăr şi credincioşie. "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari". Dumnezeu doreşte să te facă drept, sfânt şi consacrat.

6:17 Tu nu vorbeşti cu înţelepciune şi potrivit soţiei şi copiilor tăi. Trebuie să cultivi bunăvoinţa şi amabilitatea. Copiii tăi nu au în faţa lor cel mai bun exemplu de influenţă. Nu trebuie ca ei să te stăpânească, ci tu pe ei, nu cu asprime, nici autoritar, ci cu hotărâre şi stabilitate de scop.

6:18 Soră L., ai de dus o luptă mare spre a

6:19 birui. Tu ai lăsat ca eul să deţină biruinţa. Cel mai mare vrăjmaş pe care-l ai este voinţa ta îndărătnică. Ai un temperament nestăpânit şi nu-ţi controlezi limba. Lipsa de stăpânire de sine este un mare rău pentru tine însuţi şi pentru familia ta. Fericirea, liniştea şi pacea au rămas în locuinţa voastră numai o scurtă perioadă de timp. Dacă voinţa ta este înfruntată, şi apoi vorbeşti şi acţionezi ca şi cum ai fi posedată de un demon, îngerii se întorc de la scena discordiei, unde au loc schimburi de cuvinte mânioase. De multe ori, i-ai gonit pe preţioşii îngeri cereşti din familia ta, prin lăsarea ta în voia patimii.

6:20 Asemănarea dă naştere la asemănare. Acelaşi spirit pe care-l manifeşti tu s-a reflectat din nou asupra ta. Copii tăi au văzut atât de puţină afecţiune, delicateţe şi blândeţe, încât nimic nu i-a câştigat pentru adevăr sau nu le-a inspirat respect faţă de autoritatea ta. Ei au fost părtaşi, timp atât de îndelungat, la roadele rele produse de tine, încât dispoziţia lor este plină de amărăciune. Ei nu sunt pe deplin stricaţi; sub exteriorul necultivat există impulsuri bune, la care se poate ajunge şi pot fi aduse la suprafaţă. Dacă viaţa ta religioasă ar fi mai liniştită, exemplificând viaţa lui Hristos, lucrurile ar fi diferite în familia ta. "Ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera" . Întocmai ca sămânţa pe care o semeni va fi şi recolta pe care o vei aduna. Dacă cuvintele amabile ar fi la ordinea zilei în locuinţa ta, vei primi tot astfel de roade.

6:21 Asupra ta zace o responsabilitate grea. Având în vedere acest lucru, cât de atentă ar trebui să fii în toate faptele şi cuvintele tale. Ce fel de sămânţă semeni în inimile copiilor tăi? Timpul recoltei - ah! adu-ţi aminte, timpul recoltei nu-i departe. Nu semăna sămânţă stricată. Satana este gata să facă această lucrare. Seamănă numai sămânţă curată, pură.

6:22 Tu, iubita mea soră, eşti geloasă, invidioasă şi aflătoare de greşeli. Ai crezut că ai fost neglijată şi dispreţuită.

6:23 Tu ai fost prea mult neglijată, dar ai o lucrare de făcut pentru tine însuţi pe care nimeni nu o poate face pentru tine. Aceasta cere efort, perseverenţă şi seriozitate spre a obţine biruinţă asupra îndelungatelor obiceiuri înrădăcinate, care au devenit ca o a doua natură. Noi avem pentru tine cele mai delicate simţăminte, cu toate erorile şi cusururile tale; şi, în timp ce ne luăm libertatea să-ţi spunem defectele, ne angajăm să te ajutăm pe orice cale putem.

6:24 Mi-a fost arătat că nu ai acea iubire filială, pe care ar trebui să o ai. Răul din natura ta este exercitat în felul cel mai nenatural. Nu eşti delicată şi respectuoasă faţă de părinţii tăi. Oricare ar fi defectele lor, nu ai nici o scuză faţă de ei pentru calea pe care ai apucat. Ea este cea mai insensibilă şi mai necuviincioasă. Îngerii îşi întorc faţa de la tine cu tristeţe şi repetă aceste cuvinte: "Ceea ce semeni, aceea vei secera". Dacă timpul continuă, vei primi din partea copiilor tăi acelaşi tratament pe care l-au primit părinţii tăi de la tine. Tu n-ai studiat cum ai putea face cel mai bine ca părinţii tăi să fie fericiţi, şi apoi, în scopul acesta, să-ţi sacrifici dorinţele şi plăcerea. Zilele lor pe acest pământ mai sunt puţine şi vor fi pline de îngrijorare şi necaz, chiar dacă faci tot ce poţi spre a uşura trecerea lor în mormânt. "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău" (Exod 20,12). Aceasta este prima poruncă cu o făgăduinţă. Ea este obligatorie pentru vârsta copilăriei, a tinereţii, pentru vârsta mijlocie şi a bătrâneţii. Nu există nici o perioadă din viaţă când copiii sunt scutiţi de a-i cinsti pe părinţii lor. Această obligaţie solemnă leagă pe fiecare fiu şi fiică şi este una dintre condiţiile de prelungire a vieţii lor în ţara pe care Domnul o va da celor credincioşi. Acesta nu este un subiect care să nu merite a fi luat în seamă, ci o chestiune de importanţă vitală. Făgăduinţa este cu condiţia ascultării. Dacă asculţi, vei trăi timp îndelungat în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău.

6:25 Dacă nu asculţi, nu ţi se va prelungi viaţa în acea ţară.

6:26 Sora mea, iată că aici este un subiect care să fie luat în considerare cu rugăciune şi meditaţie serioasă. Cercetează-ţi îndeaproape inima ca în lumina veşniciei. Nu ascunde nimic cercetării tale. Cercetează-te, condamnă-te, dă-ţi sentinţa, şi apoi, prin credinţă, cere ca sângele curăţitor al lui Hristos să îndepărteze petele din caracterul tău creştin. Nu te măguli sau scuza singură. Tratează-ţi sincer sufletul. Şi apoi, când te vezi ca o păcătoasă, cazi, întru-totul zdrobită la picioarele crucii. Isus te va primi, aşa pângărită cum eşti, şi te va spăla în sângele Său, te va curăţi de toată mânjitura ta, şi te va face potrivită pentru societatea îngerilor cereşti dintr-un cer curat şi armonios. Acolo, nu există nici ceartă, nici dezacord. Totul este sănătate, fericire şi bucurie.

6:27 Soră L., ai fost indiferentă faţă de mântuirea ta. Uneori, ai făcut eforturi serioase şi te-ai smerit în faţa bisericii şi în faţa lui Dumnezeu; dar n-ai primit acea încurajare de care aveai nevoie şi pe care Isus ţi-ar fi dat-o mărinimos, dacă ar fi fost pe pământ. În biserică lipseşte iubirea. Iubirea pentru cei greşiţi este complet acoperită de egoism. În mijlocul poporului lui Dumnezeu există o mare lipsă a acestui har preţios. Ai crezut că poporul lui Dumnezeu a fost indiferent faţă de tine şi sufletul tău s-a răzvrătit împotriva lui. Ei n-au simţit corect şi n-au vorbit corect. N-au urmat o cale dreaptă. În această privinţă, ei nu sunt îndreptăţiţi. Dumnezeu dezaprobă acest lucru. Isus Se îndură de tine şi te invită, obosită şi greu împovărată, să vii la El, să înveţi de la El, care este blând şi smerit cu inima, şi vei găsi odihnă pentru sufletul tău. Jugul lui Hristos nu este greu şi sarcina Lui este uşoară. Când eşti încurcată, neliniştită şi supărată, aleargă la Purtătorul de poveri; spune-I totul lui Isus. Fraţii şi surorile tale se poate să nu-ţi

6:28 aprecieze eforturile, şi se mai poate ca niciodată să nu ştie cât de greu ai încercat să obţii biruinţa; totuşi, aceasta să nu te descurajeze. Dacă ştie Isus, dacă El cunoaşte eforturile tale sincere, fii mulţumită.

6:29 În viaţa ta, trebuie să aibă loc o reformă completă, o schimbare, prin înnoirea minţii tale. Dumnezeu cere poporului Său să te ajute, pentru că ai nevoie de ajutor, iar tu trebuie să fii destul de smerită ca să fii ajutată de ei. Când eşti ispitită să dai frâu liber unui mădular nestăpânit, ah! ţine seama că îngerul raportor notează fiecare cuvânt. Toate sunt scrise în carte, şi, dacă nu sunt îndepărtate prin spălarea în sângele lui Hristos, va trebui să te întâlneşti cu ele din nou. Acum, ai în cer un raport pătat. O pocăinţă sinceră înaintea lui Dumnezeu va fi acceptată. Când eşti gata să vorbeşti pătimaş, închide-ţi gura. Să nu spui nici un cuvânt. Roagă-te înainte de a vorbi şi îngerii cereşti vor veni să te ajute şi să alunge îngerii răi, care ar putea să te facă să-L necinsteşti pe Dumnezeu, să faci de ruşine cauza Lui şi să slăbeşti propriul tău suflet.

6:30 În mod deosebit, ai o lucrare de făcut - de a mărturisi cu umilinţă procedeul lipsit de respect faţă de ei. Nu există nici un motiv pentru această manifestare nenaturală faţă de ei. Acesta este un spirit curat satanic şi ţi l-ai îngăduit, pentru că mama ta nu ţi-a aprobat umblarea. Simţămintele tale nu se reduc numai la antipatie, la hotărâtă lipsă de respect, ci la ură, pizmă, invidie, gelozie, care se manifestă în acţiunile tale, pricinuindu-le suferinţă şi mizerie. Tu n-ai plăcere să-i faci fericiţi sau măcar confortabili. Sentimentele tale sunt schimbătoare. Uneori, inima se înmoaie, apoi se închide categoric când vezi un defect la ei şi îngerii nu pot s-o impresioneze cu un sentiment de iubire. Pe tine te stăpâneşte un duh rău şi eşti duşmănoasă şi duşmăneşti. Dumnezeu ţi-a notat cuvintele lipsite de respect şi faptele tale răutăcioase faţă de părinţi, pe care El ţi-a poruncit să-i cinsteşti şi, dacă nu reuşeşti

6:31 să vezi acest mare păcat şi să te pocăieşti de el, vei ajunge tot mai închisă, până vei fi lăsată pe căile tale cele rele.

6:32 Domnul este gata să-i ajute pe toţi cei care au nevoie de ajutor şi simt acea nevoie. Dacă tu îţi vezi sărăcia şi nimicnicia înaintea lui Dumnezeu şi te prinzi serios de El, te va ajuta, te va binecuvânta şi îţi va da putere ca, prin faptele tale bune, să-i poţi conduce şi pe alţii să-L slăvească pe Tatăl nostru care este în cer. Vrei să te vezi ? Vei supune voinţa şi căile tale faţă de Dumnezeu? Ah! ce te va ajuta să treci de această situaţie nenorocită! În felul acesta de viaţă, n-ai fericire lăuntrică, iar cei din jurul tău n-au fericire în societatea ta. Fără îndoială, că îţi aduni o mare grămadă de mizerie; o astfel de viaţă, aşa cum ai dus-o, nu valorează mult. Atunci de ce să nu fii împăcată cu Dumnezeu? Mori faţă de eu şi converteşte-te, ca Isus să te poată ajuta. El vrea să te mântuiască, dacă vei consimţi să fii mântuită în felul hotărât de El. Rugăciunea mea este ca Domnul să-ţi ajute să vezi şi să corectezi fiecare greşeală.

6:33 Frate L., tu trebuie să fii grabnic la ascultare, încet la vorbire, zăbavnic la mânie. Fii atent la cuvintele tale. Nu-L lăsa pe Satana să te facă piatră de poticnire pentru alţii. În tranzacţiile tale de afaceri există o lipsă. Îţi desconsideri lucrul. Îl termini cât mai curând posibil, crezând că va fi bine, când el nu este bine făcut. Îţi lipseşte un caracter bine format. Trebuie să cultivi fineţe şi ordine în tot ce faci. Ceea ce merită să fie făcut, merită să fie făcut bine. Dacă îţi lipseşte credincioşia în afacerile vieţii tale, îţi va lipsi şi în viaţa ta religioasă, iar în ziua lui Dumnezeu, cântarul sanctuarului ceresc va descoperi că eşti uşor. Această lipsă este un reproş pentru credinţa ta. Cei necredincioşi o socotesc necinste şi zic: "Dacă astfel de oameni sunt cei care păzesc Sabatul, nu caut să fac parte dintre cei de felul acesta."

6:34 Când oamenii îţi verifică lucrarea şi o găsesc deficitară, ca trăinicie, precizie şi ordine, ei spun că eşti un înşelător şi multe vorbiri grele

6:35 s-au spus cu privire la ea. Multe ocări au fost rostite asupra lucrării tale, şi Dumnezeu a fost hulit. Tu n-ai intenţia să fii necinstit, dar la serviciul tău există o neglijenţă. Socoteşti că patronii tăi sunt prea pretenţioşi, că ştii ce este bine, întocmai ca şi ei; şi de aici această neglijenţă, lipsă de precizie, treabă neterminată, care însoţesc munca ta în mare măsură. În această privinţă, trebuie să te îndrepţi. Trebuie să fii cinstit în toată munca ta, şi să-ţi termini lucrarea în aşa fel, încât să poată suporta inspecţia lui Dumnezeu. Nu face de mântuială nici un lucru. Fii credincios în lucrurile cele mici.

6:36 Încearcă să o ajuţi pe soţia ta în lupta care-i stă înainte. Fii cu băgare de seamă la cuvintele tale, cultivă desăvârşirea manierelor, a curteniei, a amabilităţii şi, făcând aşa, vei fi răsplătit.

6:37 Reformă în cămin

6:38 Frate M: Din ceea ce mi-a fost arătat, este o mare lucrare de adus la îndeplinire pentru tine, mai înainte să poţi fi acceptat înaintea lui Dumnezeu. Eul este prea pronunţat. Tu ai un temperament iute, furios şi eşti arbitrar şi autoritar în familia ta. Sora M. este neglijentă şi dezordonată în căminul ei. Ea nu are noţiunile de bază ale ordinei şi ale meticulozităţii în organizare. Totuşi, ea poate îmbunătăţi aceste lucruri. Frate M., îţi critici soţia, eşti dictatorial şi n-ai acea iubire pe care ar trebui să o ai. Ea se teme de spiritul tău dur, dar nu face ceea ce ar putea face spre a-şi corecta obiceiurile rele, care fac căminul neplăcut şi dezagreabil.

6:39 Frate M., tu n-ai apucat pe o cale chibzuită pentru familia ta. Copiii tăi nu te iubesc. Ei au mai multă ură decât iubire. Soţia nu te iubeşte. Nu alegi o cale pe care să fii iubit. Eşti extremist, aspru, pretenţios, şi arbitrar faţă de copiii tăi. Le vorbeşti despre adevăr, dar nu aduci la îndeplinire principiile lui în viaţa ta de fiecare zi.

6:40 Nu eşti calm, răbdător şi iertător. Ai satisfăcut, timp îndelungat, plăcerea spiritului tău. Eşti gata să fii cuprins de o pasiune, dacă eşti provocat, şi se pare extrem de îndoielnic că vei face suficiente eforturi să ai gândul lui Hristos. Tu n-ai putere de rezistenţă, răbdare, blândeţe şi iubire. Aceste haruri creştine trebuie să le ai înainte de a putea fi un creştin adevărat. Îţi păstrezi cuvintele de încurajare, faptele tale amabile, pentru cei care nu sunt îndreptăţiţi la ele atât de mult ca soţia şi copiii tăi. Cultivă cuvinte amabile, priviri plăcute, laudă şi aprobare pentru familia ta, pentru că aceasta îţi va afecta în mod vital fericirea. Niciodată să nu laşi să-ţi scape de pe buze cuvinte critice sau irascibile. Supune dorinţa aceasta de a stăpâni şi a-ţi pune călcâiul de fier oriunde poţi să-l pui. Tu ai cel mai dezagreabil spirit, un spirit închis. Cu aşa ceva, eşti egoist şi avar; pentru alţii, de la care doreşti să aibă păreri înalte despre tine, tu ai sacrifica orice, chiar şi lucrurile de care are nevoie familia ta. În aceste cazuri, eşti generos, ca să poţi fi lăudat şi stimat de oameni. Dacă ai putea cumpăra cerul printr-un mare sacrificiu pentru cei faţă de care ai ales să fii generos, cu siguranţă că l-ai obţine. Tu nu obiectezi pentru faptul de a fi expus la cea mai mare incomoditate, avantajându-i pe alţii, dacă, făcând aşa, poţi să te înalţi pe tine. În aceste lucruri, îţi dai zecimea din izmă şi mărar, dar laşi nefăcute cele mai însemnate lucruri: dreptatea şi iubirea lui Dumnezeu.

6:41 Eşti drept în familia ta. Aici, ai o lucrare de făcut. Înainte de toate, fă-o fericită şi confortabilă pe soţia ta; apoi, să iei în considerare starea copiilor tăi. Procură-le hrană şi îmbrăcăminte plăcută. Apoi, dacă poţi, fără a mărgini pe soţia şi copiii tăi, ajută-i pe cei care au nevoie de ajutor şi dă darurile tale acolo unde vor fi preţuite; aceasta va fi vrednic de laudă pentru tine spre a fi generos. Dar prima şi cea mai sacră datorie a ta este faţă de familie. Ei nu trebuie să fie jefuiţi pentru a-i favoriza pe alţii. Lasă să se vadă bunăvoinţă şi

6:42 generozitate în familia ta. Dă-le dovezi pipăibile despre afecţiunea, interesul, purtarea de grijă şi iubirea ta. Aceasta are mult de-a face cu fericirea ta. Încetează să afli defecte şi să o cerţi pe soţia ta, pentru că aceasta o face să fie mai dificilă pentru tine, iar pentru ea dă naştere la un iad.

6:43 Îngerii lui Dumnezeu nu vor rămâne în familia voastră până ce nu există o altă ordine a lucrurilor. Ceea ce se doreşte nu sunt mijloacele tale. Dar, când ai fost mustrat, ai crezut că ceea ce dorea biserica erau mijloacele tale. Aici te-ai înşelat. Ai fost prea generos cu mijloacele tale, pentru simplul motiv că ai crezut că aceasta era pentru a obţine pentru tine mântuirea şi a-ţi cumpăra o poziţie în biserică. Nu, într-adevăr, ceea ce este dorit eşti tu, nu puţinele mijloace pe care le ai. Dacă vei fi schimbat prin înnoirea minţii tale şi vei fi convertit, ocupă-te cu adevărat de propriul tău suflet. Aceasta este tot ce-ţi cere biserica. Tu te-ai înşelat pe tine însuţi. Dacă unui om i se pare că este religios şi nu-şi înfrânează limba, religia acelui om este zadarnică. Tratează-ţi familia într-o manieră pe care cerul o poate aproba, ca astfel pacea să poată fi în locuinţa voastră. Este necesar ca orice să fie făcut pentru familia ta. Copiii tăi au avut în faţă exemplul tău cel rău; tu ai învinuit, ai criticat şi ai dat pe faţă un spirit pătimaş în cămin, în timp ce tot atunci aveai să te adresezi scaunului harului, să participi la adunare şi să depui mărturie în favoarea adevărului. Manifestările acestea i-au condus pe copiii voştri să te dispreţuiască pe tine şi adevărul pe care-l mărturiseşti. Ei n-au nici o încredere în creştinismul tău. Ei cred că eşti un ipocrit, şi este adevărat că eşti un om dureros de înşelat. Tu nu poţi intra în cer, fără o totală schimbare, mai mult decât a putut intra Simon Magul, care a crezut că Duhul Sfânt putea fi cumpărat cu bani. Familia ta a văzut spiritul tău viclean, îndemânarea ta de a profita de alţii, spiritul tău meschin faţă de cei cu care ai uneori de-a face, şi pentru aceasta ei te dispreţuiesc; dar, mai mult ca sigur,

6:44 ei vor merge pe urmele faptelor tale rele.

6:45 Comportamentul tău nu este cum ar trebui să fie. Pentru tine, este greu să te porţi corect şi să iubeşti mila. Prin viaţa ta, ai necinstit cauza lui Dumnezeu. Tu te-ai luptat pentru adevăr, dar nu într-un spirit corect. Ai împiedicat suflete de a îmbrăţişa adevărul, care, altminteri, ar fi făcut acest lucru. Ei s-au scuzat, arătând spre erorile şi relele celor care mărturisesc a fi păzitori ai Sabatului, spunând: "Ei nu sunt mai buni decât mine; ei mint, înşeală, exagerează, se mânie şi vorbesc cu mândrie despre elogiul lor; astfel de religie nu-mi doresc". În felul acesta, viaţa neconsacrată a acestor deficitari păzitori ai Sabatului îi fac pietre de poticnire pentru păcătoşi.

6:46 Lucrarea din faţa ta trebuie să înceapă acum, în familia ta. Tu ai încercat din greu să faci o îmbunătăţire exterioară; dar lucrarea a fost prea mult la suprafaţă, o lucrare pe dinafară, şi nu o lucrare a inimii. Pune-ţi inima în ordine, smereşte-te înaintea lui Dumnezeu, şi imploră harul şi ajutorul Lui, ca să nu faci lucruri ca fariseii cei ipocriţi, spre a părea pios şi virtuos în ochii altora. Frânge-ţi inima înaintea lui Dumnezeu şi să ştii că este imposibil să-i înşeli pe îngerii cei sfinţi. Cuvintele şi faptele tale sunt toate la vedere, în faţa lor. Motivele, intenţiile şi scopurile inimii tale stau descoperite în faţa privirii lor. Pentru ei, nici cele mai tainice lucruri nu sunt ascunse. Oh, deci, sfâşie-ţi inima, şi nu fii prea zelos să faci ca fraţii tăi să creadă că stai bine, când tu nu stai bine! Fii precaut în familia ta. Urmăreşte şi vezi greşelile altora, dar să nu mai faci aşa ceva. Lucrarea pe care o ai acum de făcut este să-ţi birui greşelile, să te lupţi cu puternicii tăi vrăjmaşi lăuntrici. Poartă-te corect cu văduva şi cu cel orfan. Nu arunca peste faptele tale învelitoarea înşelăciunii, spre a-i influenţa pe cei care doreşti foarte mult să te creadă cinstit, în timp ce motivele şi faptele tale nu vor susţine interpretarea pe care voiai să le-o dai.

6:47 Încetează orice controversă şi încearcă să fii un făcător de pace. Nu iubi cu cuvântul, ci cu fapta şi adevărul. Lucrările tale trebuie să suporte cercetarea judecăţii. Te vei ocupa sincer de sufletul tău? Nu te înşela. Ah, adu-ţi aminte că Dumnezeu nu lasă să fie batjocorit! Aceia care au viaţă veşnică vor face tot ce pot spre a-şi pune în regulă casele lor. Ei trebuie să înceapă cu inima lor şi să urmărească îndeaproape lucrarea până sunt câştigate biruinţe serioase. Eul trebuie să moară, şi Hristos să locuiască în tine, şi să fie în tine un izvor de apă, care să ţâşnească în viaţa veşnică. Ţi s-au acordat acum preţioase ceasuri de probă spre a-ţi forma un caracter bun, chiar la vârsta ta înaintată. Ţi s-a alocat acum o perioadă în care să răscumperi vremea. În propria ta putere, nu-ţi poţi îndepărta erorile şi greşelile; timp de ani de zile, ele au fost pe tine în continuă creştere, pentru că tu nu le-ai văzut în hidoşenia lor şi, prin puterea lui Dumnezeu, nu le-ai îndepărtat în mod hotărât. Prin credinţă vie, trebuie să te ţii de un braţ puternic, care să te salveze. Săraca ta inimă îngâmfată şi cu îndreptăţire de sine, umileşte-o înaintea lui Dumnezeu; cu totul zdrobit în păcătoşenia ta, apleacă-te foarte mult, apleacă-te la picioarele Lui. Consacră-te pentru lucrarea de pregătire. Nu te opri până ce nu poţi spune sincer: Răscumpărătorul meu trăieşte şi, pentru că El trăieşte, voi trăi şi eu.

6:48 Dacă pierzi cerul, pierzi totul; dacă câştigi cerul, câştigi totul. Te implor, să nu faci o greşeală în această privinţă. Aici sunt în joc interese veşnice. Fii credincios. Fie ca Domnul oricărui har să lumineze priceperea ta, ca să poţi discerne lucrurile veşnice, ca, prin lumina adevărului, greşelile tale, care sunt multe, să-ţi fie descoperite aşa cum sunt, pentru ca să poţi face efortul necesar spre a le îndepărta, şi, în locul acestui rod rău şi amar, să poată fi adus rod care este preţios, viaţa veşnică. "După roadele lor îi veţi cunoaşte" (Mat. 7,20). Fiecare pom este cunoscut după rodul lui. Ce fel de rod va fi găsit de aici înainte în acest pom?

6:49 Rodul pe care-l aduci va hotărî dacă eşti un pom bun sau unul despre care Hristos va zice îngerului Lui: "Taie-l. La ce să mai cuprindă şi pământul degeaba?"

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: