41:5 Fratele P. n-a reuşit să vadă importanţa vitală a problemei. El n-a simţit povara ce apăsa asupra lui, să cerceteze zelos, independent de oricare om, ca să afle ce este adevărul. El a făcut prea mare caz de prezbiterul P., şi n-a simţit nevoia de a învăţa de la Unul care este blând şi smerit cu inima. El nu se lăsa să fie învăţat, ci era încrezut. Mântuitorul nostru nu are cuvinte de laudă pentru cei care sunt cu inima înceată să creadă, în aceste zile de pe urmă, mai multe decât a avut pentru îndoielnicul Toma, care s-a lăudat că el nu va crede, pe baza dovezii pe care ucenicii o repetau, şi pe care ei o credeau, că Hristos a înviat cu adevărat şi că li s-a arătat lor. Toma a spus: "Şi de nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor, şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor, şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede." (Ioan 20,25). Hristos i-a dat lui Toma dovada pe care el declarase că trebuie să o aibă; dar i-a spus mustrător: "nu fii necredincios, ci credincios." (Ioan 20,27). Toma s-a lăsat convins. Isus i-a spus: "Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut, şi au crezut." (Ioan 20,29)