4:11 Am cunoscut persoane care fac mare caz de mărturisirea lor, ale căror inimi sunt aşa de ambalate în iubire de sine şi egoism, încât nu pot aprecia ceea ce scriu eu. Toată viaţa lor s-au gândit şi au trăit numai pentru ei înşişi. A te sacrifica spre a face bine altora sau a te lipsi pe tine spre a-i ajuta pe alţii - nici vorbă de aşa ceva la ei. N-au nici cea mai mică idee că Dumnezeu cere aceasta de la ei. Idolul lor este eul. În veşnicie trec săptămâni, luni şi ani, dar ei n-au nici un raport în ceruri despre fapte binefăcătoare, de sacrificiu pentru binele altora, de hrănirea celor flămânzi, de îmbrăcare a celor goi, sau de primirea în casă a celor străini. Această primire de străini, ca oaspeţi, nu este agreabilă. Dacă ei ar şti că toţi cei care au căutat să facă şi altora parte de dărnicia lor sunt vrednici de laudă, atunci ar putea fi convinşi să facă ceva în privinţa aceasta. Dar este o virtute în a risca ceva. Poate că am putea să-i primim ca oaspeţi pe îngeri.