Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 38:2


38:2 Poate fi prezentată o perspectivă măgulitoare de a investi în brevete sau alte întreprinderi presupuse a fi strălucitoare în jurul cărora Satana aruncă o vrajă fermecătoare. Perspectiva de a obţine bani mai mulţi, repede şi uşor, îi ademeneşte. Ei raţionează că, deşi au hotărât să pună aceşti bani în vistieria lui Dumnezeu, în acest caz îi vor folosi şi îi vor înmulţi mult, şi atunci vor da cauzei o sumă mai mare. Ei nu puteau să vadă posibilitatea unui eşec. Banii plecau din mâinile lor şi în curând aflau, spre regretul lor, că au făcut o greşeală. Perspectivele strălucitoare au pălit. Aşteptările lor nu s-au realizat. Au fost înşelaţi. Satana i-a biruit. El a fost mai dibaci decât ei, şi a reuşit să le obţină banii şi astfel să lipsească lucrarea lui Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit să fie folosit pentru susţinerea ei în răspândirea adevărului şi pentru salvarea de suflete, pentru care Hristos a murit. Ei au pierdut tot ce au investit şi L-au jefuit pe Dumnezeu de ceea ce ar fi trebuit restituit Lui.