English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Adventist

Romanian

Printable ModePrintable Mode

Mărturii pentru comunitate vol.2, 37


37:1 Cauza în Vermont -2

37:2 Mărturia fratelui D. are nevoie să fie însufleţită de harul lui Dumnezeu. El are nevoie de o ungere nouă, ca să poată fi în stare să înţeleagă mărimea lucrării şi să-şi consacre întreaga fiinţă pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Domnul poate da de lucru tuturor urmaşilor Săi. Toţi pot să arate slava Lui, dacă vor. Dar majoritatea refuză să facă acest lucru. Ei mărturisesc credinţă, dar n-au fapte. Credinţa lor este moartă, fiind singură. Ei evită responsabilităţile şi poverile, şi vor fi răsplătiţi după cum au fost faptele lor. Pentru că unii nu vor să ridice poverile pe care le-ar putea ridica, sau să facă lucrarea pe care ar putea să o facă, lucrarea este prea grea pentru cei câţiva care s-au angajat în ea. Ei văd că este atât de mult de făcut, încât supraîmpovărează puterea lor şi sunt repede istoviţi.

37:3 Dumnezeu cheamă în acest timp lucrători ale căror interese sunt pe deplin armonizate cu lucrarea şi cauza Lui. Pastorii angajaţi în această lucrare trebuie să fie insuflaţi cu vigoare prin duhul şi puterea adevărurilor pe care le predică, şi atunci vor avea o influenţă. Rar se va ridica poporul mai sus de pastorul lui.

37:4 Un duh iubitor de lume în el are o influenţă extraordinară asupra altora. Oamenii fac din lipsurile lor o scuză spre a-şi acoperi duhul lor iubitor de lume. Ei îşi liniştesc conştiinţa, socotind că pot fi liberi să iubească lucrurile acestei vieţi şi să fie nepăsători faţă de lucrurile spirituale, pentru că aşa sunt pastorii lor. Ei îşi înşeală propriile lor suflete şi rămân în prietenie cu lumea, pe care apostolul o declară că este vrăjmăşie cu Dumnezeu.

37:5 Pastorii trebuie să fie pildă pentru turmă. Ei trebuie să manifeste o iubire nepieritoare pentru suflete şi aceeaşi consacrare pentru cauza pe care doresc s-o vadă înfăptuită în popor. Pastorii din Vermont au făcut o greşeală în lucrarea lor. Ei au trecut iar şi iar peste acelaşi teren spre a ajuta comunităţile, când adesea ei înşişi aveau nevoie de lucrarea atribuită lor, spre a fi aduşi în poziţia în care Dumnezeu putea să le binecuvânteze lucrarea şi să-i facă roditori. N-a existat nici un lucrător conştiincios, eficient, pe deplin calificat, spre a susţine toate părţile lucrării din Vermont.

37:6 Fratele şi sora I. sunt bolnavi. Dumnezeu nu pune responsabilităţi foarte mari asupra lor. Ei trebuie să vegheze cu atenţie ca să nu se micşoreze influenţa lor. Ei n-au copiii lor proprii, care să-i solicite să exercite iubire şi purtare de grijă părintească, şi sunt în pericol să devină înguşti, egoişti şi capricioşi în vederile şi simţămintele lor. Toate lucrurile acestea au o influenţă rea asupra cauzei lui Dumnezeu. Ei trebuie să lucreze pentru a-şi păstra mintea la un nivel înalt şi să nu se facă măsură pentru alţii. Cei care n-au copii, pentru a-şi împărtăşi ideile şi munca şi pentru a exercita răbdare, toleranţă şi iubire, trebuie să se păzească, pentru ca ideile şi munca lor să nu se concentreze asupra lor înşişi. Ei sunt puţin calificaţi să-i instruiască pe părinţi în ceea ce priveşte educarea copiilor lor, pentru că ei n-au avut experienţă în această lucrare. Şi totuşi, în foarte multe cazuri, cei care n-au copii sunt

37:7 cei mai dispuşi să-i instruiască pe cei care au, când, în acelaşi timp, ultimii sunt ei înşişi copii în anumite privinţe. Ei nu pot fi întorşi de pe o anumită cale şi au nevoie chiar de mai multă răbdare exercitată faţă de ei înşişi decât au copiii. A avea un drum trasat şi a merge pe acel drum spre neplăcerea altora, înseamnă egoism.

37:8 Lucrurile mici sunt cele care testează caracterul. Faptele nepretenţioase ale zilnicei lepădări de sine, împreună cu buna dispoziţie şi amabilitatea sunt cele care Îi plac lui Dumnezeu. Noi nu trebuie să trăim pentru noi, ci pentru alţii. Noi trebuie să fim o binecuvântare, prin uitare de eul nostru şi prin atenţia noastră faţă de alţii. Trebuie să cultivăm iubire, răbdare şi tărie morală.

37:9 Foarte puţini înţeleg foloasele îngrijirii, răspunderii şi ale experienţei pe care copiii le aduc familiei. Mulţi au familii mari, care cresc fără disciplină; părinţii neglijează o încredinţare preţioasă şi o datorie sacră, care, dacă este adusă la îndeplinire cu credincioşie şi temere de Dumnezeu, va aduce nu numai pentru copiii lor, ci şi pentru ei înşişi, o destoinicie pentru Împărăţia cerurilor. Dar o casă fără copii este un loc pustiu. Inimile locatarilor sunt în pericol să devină egoiste, nutrind iubire pentru propria lor tihnă, luând în considerare propriile lor dorinţe şi comodităţi. Ei adună simpatie pentru ei înşişi, dar au puţină de arătat faţă de alţii. Grija şi afecţiunea pentru copiii dependenţi de alţii îndepărtează asprimea din firea noastră, ne fac afectuoşi şi simpatici, şi au o influenţă de a dezvolta elementele nobile ale caracterului nostru. Mulţi s-au îmbolnăvit fizic, mintal şi moral, pentru că atenţia le este îndreptată aproape exclusiv asupra lor înşişi. Ei pot fi salvaţi de stagnare prin vitalitatea sănătoasă a minţilor mai tinere şi felurite, şi a neastâmpăratei energii a copiilor.

37:10 Fratele J. este în vârstă. Asupra lui nu trebuie pusă acum nici o răspundere grea. El nu I-a plăcut lui Dumnezeu în aplicarea greşită a iubirii faţă de copiii săi. A avut o prea mare dorinţă să-i ajute

37:11 băneşte, ca să nu-i supere. Urmărind să facă bine, el le-a făcut rău. Ei nu sunt înţelepţi şi credincioşi în administrarea banilor, nici chiar din punct de vedere lumesc. Văzuţi din punct de vedere religios, ei sunt foarte deficitari. Nu sunt meticuloşi cu privire la lucrurile religioase. Ei nu împodobesc societatea prin poziţia şi influenţa lor în lume, şi nu împodobesc nici cauza lui Dumnezeu prin morală curat creştină şi fapte virtuoase în slujba lui Hristos. Ei n-au fost obişnuiţi să se îmbrace cu lepădare de sine şi încredere în sine, ca pavăză în viaţa lor. Aici este marele păcat care apasă asupra părinţilor. Ei nu i-au instruit pe copiii lor şi nu i-au educat pentru Dumnezeu. Nu i-au învăţat independenţa, stabilitatea de caracter şi necesitatea unei voinţei ferme şi bine direcţionate. Cei mai mulţi copii, din această generaţie sunt lăsaţi în voia soartei. Ei nu sunt învăţaţi despre necesitatea de a-şi dezvolta puterile fizice şi mintale pentru vreun scop bun, să binecuvânteze societatea prin influenţa lor, să fie bine calificaţi, să înfrumuseţeze viaţa creştină şi să desăvârşească sfinţirea în temere de Dumnezeu.

37:12 Fratele J. a greşit, încredinţându-şi averea copiilor săi. El şi-a pus asupra lor răspunderi pe care nu erau calificaţi să le poarte. El a pus mijlocele în afara controlului său şi a adunat bani de la fraţi pentru lucrările lui slabe. Dumnezeu n-a fost slăvit prin calea urmată de el cu privire la averea lui. El a scuzat calea rea urmată de copiii săi, care nu corespunde cu credinţa noastră sau cu standardul Bibliei. El a spus efectiv păcătosului că îi va merge bine când Dumnezeu a declarat lămurit că îi va merge rău.

37:13 Aceste greşeli din partea fratelui J. dovedesc o mare lipsă de înţelepciune cerească şi, într-o mare măsură, l-au descalificat pentru solemna lucrare care apasă asupra slujitorului credincios al lui Hristos. Ce scuză poate invoca fratele J. înaintea lui Dumnezeu, când Stăpânul îi va cere să dea socoteală de isprăvnicia lui? El

37:14 a fost condus de judecata neconsacrată a copiilor lui şi n-a simţit nevoia de a căuta sfat la slujitorii lui Dumnezeu, care stăteau în lumină. El a fost condus de o simpatie pervertită şi a greşit în aprecieri. A acţionat ca un om orb. Procedeul lui i-a făcut rău lui însuşi şi cauzei lui Dumnezeu.

37:15 Ceea ce Vermont are nevoie nu este doar ca predicatorii să meargă pe la comunităţi, să se roage, şi ocazional, să dea îndemnuri. Un strigăt pentru lucrători ar putea fi înălţat în mod continuu printre poporul lui Dumnezeu din Vermont. Este nevoie de lucrători serioşi şi zeloşi spre a întări lucrurile care rămân prin slujirea nevoilor spirituale ale poporului. Peste tot, mai ales în Vermont, cauza lui Dumnezeu are nevoie de purtători de poveri. Oamenii merg mereu şi mereu pe acelaşi teren, dar ei realizează foarte puţin, dacă se poate vorbi de aşa ceva. Ei fac o vizită plăcută fraţilor lor şi aceasta este adesea tot ce realizează; şi totuşi, ei aşteaptă să fie remuneraţi pentru timpul lor.

37:16 Când scriu îmi vine în minte cazul fratelui şi sorei K. Ei n-au practicat purtarea de grijă pentru alţii. Ei n-au simţit răspunderea care apasă asupra lor de a fi purtători de poveri. Mi-a fost arătat că fratele K. a fost printre alţii, care au simţit că aveau de făcut o lucrare pentru Domnul. Este adevărat că are, şi aşa au mulţi alţii, dacă vor să o facă. În lucrarea lui Dumnezeu, sunt lucrători eminenţi care au experienţă în lucrare şi care îşi consacră timpul şi puterea slujirii lui Dumnezeu. Aceştia trebuie susţinuţi în mod generos. Dar cei care pleacă doar ca să viziteze comunităţile ocazional - şi mai ales cei care n-au familie de întreţinut şi au stare materială bună - nu trebuie să ia salariu din vistieria Domnului.

37:17 Fratele şi sora K. n-au experienţă în a se sacrifica pentru adevăr, în a fi bogaţi prin fapte bune, strângându-şi comoară în cer. Simpatia, purtarea de grijă şi răbdarea lor n-au

37:18 fost exercitate de copii supuşi şi iubitori. Ei au ţinut seama de comoditatea lor egoistă. Inima lor n-a fost un izvor care să trimită curente vii de gingăşie şi afecţiune. Binecuvântându-i pe alţii prin cuvinte amabile de iubire şi fapte de milă şi binefacere, ei ar fi realizat o binecuvântare pentru ei înşişi. Ei au fost prea mărginiţi în sfera lor de activitate. Dacă nu are loc o schimbare a minţii şi a fiinţei lor şi nu sunt reînnoiţi prin Duhul lui Hristos, ei nu pot deveni lucrători desăvârşiţi şi eficienţi în cauza Răscumpărătorului. Viaţa Lui este pildă pentru creştini. Viaţa lor trebuie să fie caracterizată de sacrificiu de sine şi binefacere dezinteresată. Interesul personal este prea dominant. O, cât de puţin ştie fratele K. ce înseamnă a lucra pentru Dumnezeu, a înălţa crucea lui Hristos şi a merge pe urmele Răscumpărătorului în tăgăduirea de sine!

37:19 Un slujitor al lui Hristos, un învăţător al adevărului, un păstor adevărat este, într-un sens, un slujitor al tuturor, care anticipează lipsurile celor care au nevoie de ajutor, şi care ştie cum să se facă de folos ici şi colo în marea lucrare de salvare a sufletelor. Un bărbat care mărturiseşte a-l învăţa pe altul adevărul şi merge tocmai unde-i place, şi lucrează când şi cum îi place, dar evită răspunderile, nu poartă crucea în urma lui Hristos şi nici nu îndeplineşte mandatul unui pastor al Evangheliei. Puţini ştiu din experienţă ce înseamnă a suferi de dragul lui Hristos. Ei doresc să fie asemenea lui Hristos, dar evită sărăcia şi răstignirea. Ei cu bucurie ar dori să fie cu El în slavă, dar nu le place să vină la El prin multă lepădare de sine şi suferinţă.

37:20 Pe fratele K. nu l-a costat prea mult să afle adevărul, pentru că bărbaţi aleşi de Dumnezeu au pregătit argumente la îndemâna lui, clare, lămurite şi convingătoare. La punctele dificile ale adevărului s-a ajuns prin eforturile serioase ale câtorva care au fost devotaţi lucrării. Postul şi rugăciunea fierbinte către Dumnezeu au făcut ca Domnul să deschidă tezaurul adevărului pentru înţelegerea lor. Împotrivitori vicleni şi Goliaţi lăudăroşi a trebuit

37:21 să fie întâmpinaţi, uneori chiar faţă-n faţă, dar cel mai des prin scris. Satana i-a îndemnat pe oameni la o atitudine feroce, a căutat să orbească ochii şi să întunece înţelegerea oamenilor. Puţini, care aveau interesul cauzei şi al adevărului lui Dumnezeu pe inimă, s-au ridicat în apărarea lui. Ei n-au căutat comoditatea, ci au fost dispuşi să-şi rişte chiar şi viaţa de dragul adevărului.

37:22 Aceşti cercetători zeloşi după adevăr şi-au riscat puterea vitală şi tot ce era al lor pentru lucrarea de apărare a adevărului şi a răspândirii luminii. Verigă după verigă din preţiosul lanţ al adevărului a fost cercetată până ce acesta a alcătuit o frumoasă armonie, unit într-un lanţ perfect. Aceşti bărbaţi cu minte cercetătoare au scos argumente şi le-au prezentat atât de lămurit, încât pot fi înţelese şi de un şcolar. Cât de uşor este acum pentru bărbaţi să devină învăţători ai adevărului, în timp ce se feresc de sacrificiu de sine şi de lepădare de sine.

37:23 Aceşti cercetători după adevăr au suferit pentru el şi ştiu cât valorează. Ei îl preţuiesc şi simt cel mai deosebit interes pentru înaintarea lui. Lepădarea de sine şi crucea se află direct pe calea fiecărui urmaş al lui Hristos. Crucea este cea care barează calea afecţiunilor fireşti şi a voinţei. Dacă inima nu este întru-totul sfinţită de Dumnezeu, dacă voinţa, afecţiunile şi gândurile, nu sunt aduse în supunere de voinţa lui Dumnezeu, va avea loc un eşec în prezentarea principiilor adevăratei religii şi în exemplificarea vieţii lui Hristos în viaţă. Nu va fi o dorinţă adevărată de a sacrifica comoditatea şi iubirea de sine şi mintea firească nu va fi răstignită spre a face lucrarea lui Hristos.

37:24 Există o lucrare de adus la îndeplinire pentru mulţi dintre cei care locuiesc în Bordoville. Am văzut că vrăjmaşul era la lucru, ca să-şi prezinte punctele lui. Oameni cărora Dumnezeu le-a încredinţat talentele şi mijloacele au transferat asupra copiilor lor răspunderea pe care cerul a hotărât-o pentru ei, ca să fie ispravnici ai lui Dumnezeu. În loc să-I dea lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Lui, ei pretind că tot ce au le aparţine, ca şi când ar fi obţinut aceste lucruri prin tăria,

37:25 puterea şi înţelepciunea lor. Cine le-a dat lor puterea şi înţelepciunea, ca să obţină comori pământeşti? Cine a udat ţarinile lor cu roua cerului şi cu ploi? Cine le-a dat soarele să încălzească pământul şi să trezească la viaţă lucrurile din natură, făcându-le să înflorească spre beneficiul omului? Oameni pe care Dumnezeu i-a binecuvântat cu darurile Sale strâng în braţele lor comoară pământească şi fac din aceste daruri şi binecuvântări date lor de milostivul Dumnezeu un blestem, umplându-şi inima cu egoism şi neîncredere în El. Ei primesc bunurile date lor ca împrumut, pretinzând că sunt ale lor, uită că stăpânul are pretenţie asupra lor şi refuză să-i cedeze dobânda pe care o cere El. Bogăţiile pricinuiesc pretinşilor urmaşi ai lui Hristos multe încurcături şi-i străpung cu multe dureri, pentru că ei Îl uită pe Dumnezeu, şi îl iubesc şi i se închină lui Mamona. Ei îngăduie ca bogăţiile lumeşti să le amărască viaţa şi să-i împiedice în desăvârşirea unui caracter creştin. Şi, ca şi cum aceasta n-ar fi de ajuns, transmit copiilor lor, spre a-i blestema, ceea ce s-a dovedit a fi nenorocirea propriei lor vieţi. Dumnezeu le-a încredinţat oamenilor mijloace ca să-i încerce, ca să vadă dacă sunt dispuşi să-L recunoască în darurile Lui şi să-i folosească pentru înaintarea slavei Sale pe pământ.

37:26 Pământul este al Domnului, cu toate comorile pe care le conţine el. Vitele de pe miile de dealuri sunt ale Lui. Tot aurul şi tot argintul Îi aparţin Lui. El şi-a încredinţat comorile ispravnicilor, pentru ca prin ele ispravnicii să facă să înainteze cauza Sa şi să slăvească Numele Lui. El n-a încredinţat oamenilor aceste comori, pentru ca ei să se înalţe, să se slăvească pe ei înşişi şi să aibă putere spre a-i oprima pe cei care sunt lipsiţi de bogăţia acestei lumi. Dumnezeu nu primeşte darurile nimănui, pentru că ar avea nevoie de ele şi nu poate avea slavă şi bogăţii fără ele, ci pentru că este în interesul slujitorilor Lui să-i înapoieze lui Dumnezeu

37:27 lucrurile care sunt ale Lui. El va primi darurile de bunăvoie ale celui cu inima smerită şi căită şi-l va răsplăti pe dătător cu cele mai bogate binecuvântări. Dumnezeu le primeşte ca sacrificiu, ca ascultare recunoscătoare. El cere şi acceptă aurul şi argintul nostru, ca o dovadă că tot ce avem şi suntem îi aparţin Lui. El pretinde şi acceptă înnobilarea timpului şi a talentelor noastre, ca rod al iubirii Sale, care există în inima noastră. A asculta este mai bine decât a sacrifica. Fără o iubire curată, darul cel mai preţios este prea sărac pentru Dumnezeu spre a-l accepta.

37:28 Mulţi şi-au legat inimile atât de tare de comoara lor pământească, încât nu văd avantajul de a-şi strânge o comoară în cer. Ei nu înţeleg că darurile lor benevole pentru Dumnezeu nu-L îmbogăţesc pe El, ci pe ei înşişi. Hristos ne sfătuieşte să ne strângem comori în ceruri. Pentru cine? Pentru Dumnezeu, ca El să poată fi îmbogăţit? O, nu! Toate comorile lumii sunt ale Sale, şi slava de nedescris şi nepreţuitele comori din cer toate sunt ale Lui, spre a le da cui vrea El. "Strângeţi-vă comori în cer." (Matei 6,19). Oamenii pe care Dumnezeu i-a făcut ispravnici sunt atât de îndrăgostiţi de bogăţiile acestei lumi, încât nu discern că prin egoismul şi lăcomia lor nu numai că Îl jefuiesc pe Domnul în zecimi şi daruri, ci se jefuiesc pe ei înşişi de bogăţiile veşnice. Ei ar fi putut să adauge zilnic la comoara lor cerească, făcând chiar lucrarea pe care le-a dat-o Domnul s-o facă, şi cărora El le-a încredinţat mijloace s-o ducă la îndeplinire. Stăpânul urma să vegheze pentru ocaziile de a face bine şi, în timpul vieţii, să pună în practică ei înşişi mijloacele spre a ajuta la salvarea semenilor lor şi la înaintarea cauzei Sale în diferitele ei ramuri. Procedând astfel, ei fac numai ce cere Dumnezeu de la ei să facă; ei Îi dau lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale Sale. Mulţi îşi închid de bunăvoie ochii şi inimile, ca nu cumva să vadă şi să simtă lipsurile cauzei Domnului, şi nu ajută la înaintarea ei, micşorând astfel roadele lor prin

37:29 reduceri din dobândă sau din capital. Unii socotesc că ceea ce dau ei pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu este în realitate pierdut. Ei consideră pierduţi atât de mulţi bani şi se simt nesatisfăcuţi până când nu pot să-i înlocuiască imediat, astfel încât comoara lor pământească să nu scadă. Exercită zgârcenie şi chiar şiretenie în relaţiile lor cu fraţii şi cu cei din lume şi nu ezită să înşele în afaceri spre a se avantaja pe ei înşişi şi a câştiga ceva bani.

37:30 Unii, de frică să nu-şi piardă comoara pământească, neglijează rugăciunea şi adunarea spre a aduce închinare lui Dumnezeu, pentru ca să aibă timp mai mult să-l consacre gospodăriilor lor sau afacerilor. Prin faptele lor, ei arată pe care lume pun preţul cel mai mare. Ei sacrifică privilegiile religioase, care sunt esenţiale pentru înaintarea lor spirituală, pentru lucrurile acestei vieţi şi n-ajung să obţină o cunoaştere a voinţei divine. Ei nu-şi desăvârşesc caracterul creştin, şi nu ajung la măsura pusă de Dumnezeu. La ei, pe primul loc se află interesele vremelnice şi-L jefuiesc pe Dumnezeu de timpul pe care ar trebui să îl consacre slujirii Lui. Pe astfel de persoane Dumnezeu le observă bine şi ele vor primi mai degrabă un blestem, decât o binecuvântare. Unii îşi pun bunurile în afara controlului lor, plasându-le în mâinile copiilor lor. Motivul lor ascuns este de a se pune în situaţia în care să nu se simtă răspunzători să dea din averea lor pentru răspândirea adevărului. Ei nu înţeleg că banii pe care îi mânuiesc nu sunt ai lor, ci ai Domnului.

37:31 Multora le-ar plăcea să vadă suflete convertite, dacă acest lucru s-ar putea face fără nici un sacrificiu din partea lor; dar, dacă este vorba de averea lor, ei se retrag, pentru că aceasta este de o mai mare valoare pentru ei decât sufletele bărbaţilor şi femeilor pentru care a murit Hristos. Dacă cei cărora Dumnezeu le-a încredinţat mijloace ar înţelege responsabilitatea lor ca ispravnici ai lui Dumnezeu, ar păstra în mâinile lor

37:32 ceea ce le-a dat Dumnezeu cu împrumut, şi ar putea îndeplini astfel cu credincioşie datoria care le revine spre a-şi face partea în ducerea mai departe a lucrării lui Dumnezeu. Dacă toţi ar putea înţelege planul mântuirii şi valoarea unui singur suflet răscumpărat prin sângele lui Hristos, ei ar socoti orice alt interes ca fiind de mică importanţă.

37:33 Părinţii ar trebui să aibă o mare teamă, încredinţându-le copiilor talanţii şi mijloacele pe care Dumnezeu le-a pus în mâinile lor, afară numai dacă au cea mai sigură dovadă că copiii lor au un mai mare interes, iubire şi consacrare pentru cauza lui Dumnezeu decât ei înşişi şi că aceşti copii vor fi mai serioşi şi mai zeloşi în sprijinirea lucrării lui Dumnezeu, şi mai binevoitori în ducerea mai departe a diferitelor întreprinderi în legătură cu ea, care necesită mijloace. Dar mulţi îşi plasează mijloacele în mâinile copiilor lor, punând în felul acesta asupra lor răspunderea propriei lor isprăvnicii, pentru că Satana îi îndeamnă să facă acest lucru. Procedând astfel, ei pun acele mijloace, în mod efectiv, în rândurile vrăjmaşului. Satana aranjează problema spre a o pune de acord cu propriul lui scop şi sustrage de la cauza lui Dumnezeu mijloacele de care aceasta are nevoie, ca să poată fi sprijinită din belşug. Eforturile făcute spre a prezenta adevărul în faţa poporului nu sunt nici pe jumătate atât de complete şi de extinse pe cât ar trebui să fie. Nici a cincea parte nu se face acum din ceea ce ar putea fi făcut prin răspândirea de publicaţii şi aducerea în raza sunetului adevărului a tuturor celor care pot fi convinşi să vină.

37:34 Timpul de probă pentru mulţi se încheie. Satana îşi adună zilnic recolta de suflete. Unii iau decizii finale împotriva adevărului, şi mulţi mor fără să-l cunoască. Mintea lor nu este luminată, iar ei nu s-au pocăit de păcatele lor; şi totuşi, oameni care mărturisesc evlavia îşi adună comori pământeşti şi îşi îndreaptă eforturile spre a câştiga şi mai mult. Ei sunt insensibili faţă de situaţia bărbaţilor şi femeilor care se află în sfera lor de influenţă, şi care pier din

37:35 lipsă de cunoştinţă. Munca bine orientată, făcută cu smerenie, ar face mult spre a-i lumina şi converti pe semenii lor; dar exemplul multora, care ar putea face mult bine, spune în mod virtual: Sufletele voastre sunt de mai mică valoare pentru mine decât interesele mele lumeşti.

37:36 Mulţi iubesc adevărul în mică măsură, iar lumea, într-o măsură mai mare. "După roadele lor îi veţi cunoaşte." (Matei 7,20). Lucrurile spirituale sunt sacrificate pentru cele vremelnice. Roada adusă de acestea nu este spre sfinţire şi exemplul lor nu va fi aşa, încât să-i convingă pe păcătoşi şi să-i convertească de pe căile lor greşite la adevăr. Ei permit ca sufletele lor să meargă la pierzare, când le-ar putea salva, dacă ar face eforturi tot atât de serioase în favoarea lor, precum au făcut spre a-şi asigura comorile acestei vieţi. Pentru a dobândi mai multe din lucrurile acestei lumi, de care, în realitate, n-au nevoie, şi care nu fac decât să le mărească răspunderea şi condamnarea lor, mulţi muncesc după un plan forţat şi pun în pericol sănătatea, bucuria spirituală, pacea, confortul şi fericirea familiilor lor. Ei lasă ca sufletele din jurul lor să meargă la pierzare, pentru că se tem că aceasta va cere ceva din timpul şi mijloacele lor spre a-i salva; dumnezeul lor sunt banii. Ei hotărăsc să nu-şi sacrifice mijloacele spre a salva suflete.

37:37 Celui căruia i s-a încredinţat un talant nu este răspunzător pentru cinci sau pentru doi, ci numai pentru acel unu. Mulţi neglijează să strângă pentru ei o comoară în cer, făcând bine cu mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat cu împrumut. Ei nu se încred în Dumnezeu şi au o mie de temeri cu privire la viitor. Ca şi copiii lui Israel, ei au inimi rele ale necredinţei. Dumnezeu a aprovizionat acest popor cu îmbelşugare, precum cereau nevoile lor; dar pentru viitor, ei au luat cu împrumut necaz. În călătoriile lor, ei s-au plâns şi au murmurat că Moise i-a scos, pentru ca să-i ucidă cu foamea pe ei şi pe copiii lor. Dorinţa lor imaginară le-a închis ochii şi inimile de la vederea bunătăţii şi îndurării lui Dumnezeu, în călătoriile lor, şi ei au fost nerecunoscători pentru toate darurile Lui.

37:38 Tot aşa de neîncrezător este şi pretinsul popor al lui Dumnezeu din acest veac al necredinţei şi degenerării. Oamenii se tem că pot ajunge în lipsă, copiii pot deveni nevoiaşi, iar nepoţii vor fi săraci. Ei nu îndrăznesc să se încreadă în Dumnezeu. Nu au o credinţă adevărată în El, care i-a binecuvântat, le-a încredinţat darul vieţii şi le-a dat talanţi, ca să-i folosească pentru slava Sa şi înaintarea cauzei Sale.

37:39 Mulţi îşi poartă de grijă atât de stăruitor, încât nu-I dau lui Dumnezeu nici o ocazie să le poarte de grijă. Dacă, uneori, ar fi în lipsă de timp şi ar fi puşi în situaţii de strâmtoare, acesta ar fi cel mai bun lucru pentru credinţa lor. Dacă s-ar încrede liniştiţi în Dumnezeu şi ar aştepta ca El să lucreze pentru ei, necesitatea lor ar fi ocazia lui Dumnezeu; şi binecuvântarea Lui în situaţia lor critică ar face să le sporească iubirea faţă de El şi i-ar conduce să preţuiască binecuvântările lor vremelnice într-un sens mai înalt decât au făcut vreodată mai înainte. Credinţa lor ar creşte, speranţa lor s-ar îmbunătăţi şi buna dispoziţie ar lua locul tristeţii, al îndoielilor şi murmurării. Credinţa multora nu creşte din lipsă de exercitare.

37:40 Ceea ce consumă vlaga poporului lui Dumnezeu este iubirea de bani şi prietenia cu lumea. Privilegiul poporului lui Dumnezeu este să fie lumini luminătoare şi strălucitoare în lume, spre a înmulţi cunoaşterea de Dumnezeu şi spre a avea o înţelegere mai lămurită a voinţei Lui. Dar îngrijorările acestei vieţi şi înşelăciunea bogăţiilor îneacă sămânţa semănată în inimile lor şi ei n-aduc roade spre slava Sa. Ei mărturisesc că au credinţă, dar aceasta nu este o credinţă vie, pentru că nu este sprijinită de fapte. Credinţa fără fapte este moartă. Cei care mărturisesc că au credinţă mare, dar n-au fapte, nu vor fi mântuiţi prin credinţa lor. Satana crede adevărul şi tremură, totuşi acest fel de credinţă n-are nici o virtute. Multora dintre cei care au făcut o înaltă mărturisire de credinţă le lipsesc faptele bune. Dacă şi-ar dovedi credinţa lor prin faptele lor, ei ar putea exercita o puternică influenţă

37:41 de partea adevărului. Dar ei nu îmbunătăţesc talanţii mijloacelor împrumutate lor de Dumnezeu. Cei care cred că îşi liniştesc conştiinţa prin transferarea averii lor asupra copiilor lor, sau prin sustragere de la cauza lui Dumnezeu şi îngăduie ca ea să treacă în mâinile copiilor necredincioşi şi nepăsători, ca ei s-o cheltuiască sau s-o îngrămădească şi să i se închine, va trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu; ei sunt ispravnici necredincioşi ai banilor Domnului. Ei îi îngăduie lui Satana să-i învingă pe aceşti copii ale căror minţi sunt sub stăpânirea lui. Scopurile lui Satana sunt îndeplinite în mai multe feluri, în timp ce ispravnicii lui Dumnezeu sunt uluiţi şi paralizaţi; ei nu-şi dau seama de marea lor răspundere şi de socoteala care trebuie să vină în curând.

37:42 Cei care au avere şi a căror minte este întunecată de dumnezeul acestei lumi par să fie stăpâniţi de Satana în a dispune de ea. Dacă au copii cu adevărat credincioşi, şi, de asemenea, şi copii ale căror afecţiuni sunt întru-totul pentru lucrurile acestei lumi, făcând un transfer al bunurilor asupra copiilor lor, ei dau, în general, o cantitate mai mare acelor copii care nu-L iubesc pe Dumnezeu şi care slujesc vrăjmaşului oricărei dreptăţi, decât celor care-L slujesc pe Dumnezeu.

37:43 Ei pun în mâinile copiilor necredincioşi tocmai lucrurile care se vor dovedi o cursă pentru ei şi care vor fi piedici în calea lor de a se preda lui Dumnezeu. În timp ce fac daruri mari copiilor necredincioşi, ei fac daruri foarte reduse celor care sunt de aceeaşi credinţă cu ei înşişi. Tocmai faptul acesta ar trebui să-i surprindă pe oamenii cu mijloace, care au urmat această cale. Ei ar trebui să vadă că înşelăciunea bogăţiilor le-a pervertit judecata. Dacă ar putea să vadă influenţa care operează asupra minţii lor, ar putea înţelege că Satana dispune de aceste probleme foarte conforme cu propriile lui scopuri şi planuri. În loc ca Dumnezeu să le stăpânească mintea şi să le sfinţească judecata, ea este stăpânită chiar de puterea adversă. Pe cei care erau de aceeaşi credinţă cu ei,

37:44 uneori, chiar i-a neglijat şi, adesea, au fost foarte stricţi şi exigenţi în toate cele ce aveau de-a face cu ei, în timp ce aveau o mână largă pentru copiii necredincioşi şi iubitori de lume, despre care ştiau că nu vor folosi mijloacele pe care le-au pus în mâinile lor pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. Domnul cere ca cei cărora El le-a împrumutat talanţii mijloacelor să le folosească corect, având ca ţintă principală înaintarea cauzei Lui. Oricare altă cauză trebuie să fie inferioară faţă de aceasta.

37:45 Talanţii banilor, fie că sunt cinci, doi sau unul, trebuie să fie înmulţiţi. Cei care au o mare sumă de bani sunt responsabili pentru un mare număr de talanţi. Dar, prin comparaţie, cei care sunt săraci nu sunt scutiţi de răspundere. Cei care au doar puţin în această lume sunt reprezentaţi ca având un talent. Totuşi, ei sunt într-un pericol tot atât de mare de a avea prea multă iubire pentru acel puţin, şi, din egoism, pot să reţină ceea ce este pentru cauza lui Dumnezeu, cum sunt cei mai bogaţi. Ei nu-şi simt primejdia şi aplică mişcătoarele mustrări, adresate în Cuvântul lui Dumnezeu iubitorilor lumii acesteia, numai celor bogaţi, în timp ce ei înşişi pot fi într-un pericol şi mai mare decât cei mai bogaţi. Fie că au mult sau puţin, fiecăruia i se cere să-şi pună talanţii lui la schimbător, ca, atunci când vine Stăpânul, El să poată primi ceea ce este al Lui, împreună cu dobânda. De asemenea, li se cere să păstreze consacrare faţă de Dumnezeu şi un interes neegoist faţă de cauza şi lucrarea Lui. Căutând mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, ei trebuie să creadă făgăduinţa Lui, că toate celelalte li se vor da pe deasupra. În comparaţie cu oricare alte considerente, mântuirea sufletelor semenilor lor trebuie să aibă prioritate, dar acesta nu este cazul, în general. Dacă undeva există o neglijenţă, cea care trebuie să sufere este cauza lui Dumnezeu. Dumnezeu a împrumutat oamenilor talanţi nu pentru a le întreţine mândria, sau pentru a trezi în ei invidie, ci pentru a fi folosiţi pentru slava Sa. El i-a făcut pe aceşti oameni agenţi spre a trimite mijloace prin care să înainteze lucrarea de mântuire a oamenilor. Hristos le-a dat un

37:46 exemplu prin viaţa Lui. El a părăsit bogăţiile Sale cereşti şi splendoarea, şi de dragul nostru S-a făcut sărac, pentru ca noi, prin sărăcia Lui, să ne putem îmbogăţi. Nu este planul lui Dumnezeu să plouă bani din cer pentru a fi susţinută cauza Lui. El a încredinţat şi a depozitat la oameni mijloace abundente, ca să nu fie lipsă în nici unul dintre departamentele lucrării Sale. El îi încearcă pe aceia care mărturisesc că Îl iubesc, punând bunuri în mâinile lor, şi apoi îi probează să vadă dacă iubesc mai mult darul decât pe Dătător. Dumnezeu va descoperi la timp adevăratele simţăminte ale inimii.

37:47 Pentru ca să înainteze cauza lui Dumnezeu, banii sunt necesari. Dumnezeu i-a dat pentru această necesitate din belşug, punând în mâinile agenţilor Săi mijloace spre a le folosi în orice departament al lucrării pentru câştigarea de suflete. Fiecare suflet salvat este un talant câştigat. Dacă este convertit cu adevărat, cel adus la cunoştinţa adevărului, la rândul lui, va folosi talanţii influenţei şi ai mijloacelor date lui de Dumnezeu, lucrând pentru salvarea altor semeni de-ai lui. El se va angaja cu seriozitate în marea lucrare de lămurire a celor care sunt în întuneric şi rătăcire. El va fi unul care va contribui la salvarea de suflete. În felul acesta, talanţii influenţei şi ai mijloacelor sunt puşi continuu la schimbător şi la creştere permanentă. Când vine Stăpânul, servul cel credincios este pregătit să-i dea înapoi atât capitalul, cât şi dobânda. Prin roadele lui, el poate dovedi înmulţirea talanţilor pe care i-a câştigat pentru a-i reda Stăpânului. Servul credincios îşi va fi făcut pe atunci lucrarea, şi Stăpânul, a cărui răsplată este cu El, ca să dea fiecăruia după cum va fi fapta lui, va da înapoi servului credincios atât capitalul, cât şi dobânda.

37:48 În cuvântul Său, Domnul a descoperit clar voinţa Sa celor care au bogăţii. Dar din cauză că poruncile Lui directe au fost dispreţuite, El le prezintă primejdiile din faţa lor prin "Mărturii". El nu dă lumină nouă, ci

37:49 le atrage atenţia la lumina care a fost deja descoperită în Cuvântul Său. Dacă cei care mărturisesc că iubesc adevărul se ţin tare de bogăţiile lor, nereuşind să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu caută ocazii să facă binele cu ceea ce le-a încredinţat El, atunci Domnul Se va apropia şi va împrăştia bunurile lor. El Se va apropia de ei cu judecată. Pe diferite căi, le va risipi idolii. Vor suferi multe pierderi. Sufletele egoiste nu vor fi binecuvântate. Dar "sufletul binefăcător va fi săturat." (Proverbe 11,25). Pe cei care-L onorează pe Dumnezeu, El îi va onora.

37:50 Domnul a făcut legământ cu Israel că, dacă vor asculta de poruncile Lui, El le va da ploaie la vreme potrivită, va înmulţi rodul pământului şi pomii de pe câmp vor produce roadele lor. El a făgăduit că treieratul se va întinde până la culesul viilor şi culesul viilor până la vremea semănatului, şi că vor mânca pâinea lor pe săturate şi vor locui în ţara lor, în siguranţă. El va face ca vrăjmaşii lor să piară. Nu va avea oroare faţă de ei, ci va merge împreună cu ei şi va fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul Lui. Dar, dacă vor nesocoti poruncile Sale, El îi va trata exact invers. Blestemul Lui va rămâne asupra lor, în locul binecuvântării Lui. Va frânge mândria puterii lor şi va face cerurile de deasupra lor ca fierul şi pământul ca arama. "Vi se va istovi puterea fără de folos; pământul vostru nu-şi va da roadele, şi pomii de pe pământ nu-şi vor da rodurile. Şi dacă şi după aceasta vă veţi împotrivi, Mă voi împotrivi şi Eu vouă." (Levitic 26,20.21.24)

37:51 Cei care reţin în mod egoist mijloacele date lor nu trebuie să fie surprinşi dacă mâna lui Dumnezeu le risipeşte. Ceea ce ar fi trebuit să fie consacrat pentru înaintarea lucrării şi a cauzei lui Dumnezeu, poate fi încredinţat unui fiu nesăbuit, iar el poate să cheltuiască banii nebuneşte. Un cal frumos, mândria unei inimi vanitoase, poate fi găsit mort în grajd. Din când în când, poate muri o vacă. Pot să urmeze pierderi de fructe sau alte recolte. Dumnezeu

37:52 poate împrăştia mijloacele pe care El le-a împrumutat ispravnicilor Lui, dacă ei refuză să le folosească spre slava Sa. Am văzut că unii pot să n-aibă nici una dintre aceste pierderi care să le reamintească de neglijarea datoriei lor, dar cazurile lor pot să fie cu atât mai deznădăjduite.

37:53 Isus i-a avertizat pe oameni: "Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui. Şi le-a spus pilda aceasta: Ţarina unui om bogat rodise mult. Şi el se gândea în sine, şi zicea: 'Ce voi face? Fiindcă nu mai am loc unde să-mi strâng rodurile'. 'Iată,'a zis el, ' ce voi face: îmi voi strica grânarele, şi voi zidi altele mai mari; acolo voi strânge toate rodurile şi toate bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea şi veseleşte-te!' Dar Dumnezeu i-a zis:'Nebunule! Chiar în noaptea aceasta ţi se va cere sufletul; şi lucrurile pe care le-ai pregătit ale cui vor fi?'" Tot aşa este şi cu cel ce îşi adună comori pentru el, şi nu se îmbogăţeşte faţă de Dumnezeu. Apoi, s-a adresat ucenicilor Lui: "De aceea vă spun: Nu vă îngrijoraţi, cu privire la viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, nici cu privire la trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Viaţa este mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea." (Luca 12,15-23)

37:54 Avertizările acestea sunt date spre folosul tuturor. Vor folosi ei avertizările? Vor trage ei foloase din ele? Vor lua ei seama la aceste uimitoare ilustraţii ale Mântuitorului nostru şi se vor feri ei de exemplul omului bogat nebun? El avea din belşug; aşa au mulţi care mărturisesc a crede adevărul, şi procedează trecând cu vederea cazul sărmanului om bogat nechibzuit. O, dacă ar fi înţelepţi să simtă răspunderile care apasă asupra lor spre a folosi binecuvântările date lor de Dumnezeu, binecuvântând pe alţii, în loc să le schimbe în blestem. Dumnezeu va răspunde unora ca aceştia, ca şi nechibzuitului om bogat: "Nebunule!"

37:55 Oamenii acţionează ca şi când ar fi lipsiţi de raţiune. Ei sunt îngropaţi în grijile acestei vieţi. N-au timp

37:56 pe care să-l consacre lui Dumnezeu, n-au timp să-I slujească. Muncă, muncă, muncă este lozinca zilei. Tuturor celor din jurul lor, li se cere să lucreze după planul forţat spre a se îngriji de ferme mari. Ambiţia lor este să dărâme şi să clădească, ca să aibă unde să-şi pună bunurile la păstrare. Şi totuşi, tocmai aceşti oameni care sunt copleşiţi de bogăţiile lor sunt consideraţi drept urmaşi ai lui Hristos. Ei cred că Hristos vine curând, că sfârşitul tuturor lucrurilor este aproape; totuşi, n-au spirit de sacrificiu. Ei se afundă mai adânc şi tot mai adânc în lume. Îşi iau numai puţin timp să cerceteze Cuvântul vieţii, să mediteze şi să se roage. Nu dau acest privilegiu nici altora din familie şi nici celor care le slujesc. Totuşi, aceşti oameni mărturisesc a crede că lumea aceasta nu este căminul lor, că sunt numai străini şi peregrini pe pământ, pregătindu-se să se mute într-o ţară mai bună. Exemplul şi influenţa acestora este un blestem pentru cauza lui Dumnezeu. Adevărată ipocrizie le caracterizează viaţa, pretinsă a fi creştină. Ei Îl iubesc pe Dumnezeu şi adevărul tot atât de mult cât arată faptele lor, şi nu mai mult. Un om va acţiona întru-totul, după câtă credinţă are. "Aşa că după roadele lor îi veţi cunoaşte." (Matei 7,20) Inima este acolo unde este comoara. Comoara lor este pe acest pământ, deci şi inima şi interesele lor sunt tot aici.

37:57 "Fraţii mei, ce-i foloseşte cuiva să spună că are credinţă, dacă n-are fapte? Poate oare credinţa această să-l mântuiască?". "Tot aşa şi credinţa: dacă n-are fapte este moartă în ea însăşi." (Iacov 2,14.17) Când cei care mărturisesc credinţa arată că viaţa lor se potriveşte cu credinţa lor, atunci vom vedea o putere care însoţeşte prezentarea adevărului, o putere care îi va convinge pe păcătoşi de vinovăţia lor şi va atrage suflete aproape de Hristos.

37:58 O credinţă statornică este rară printre oamenii bogaţi. Credinţa adevărată, susţinută de fapte, este rar de găsit. Dar toţi cei care posedă această credinţă vor fi oameni care nu vor fi lipsiţi de influenţă. Ei Îl vor imita pe Hristos; vor poseda acea bunăvoinţă dezinteresată,

37:59 acel interes în lucrarea de suflete, pe care l-a avut El. Urmaşii lui Hristos trebuie să preţuiască sufletele aşa cum i-a preţuit El. Simpatia lor trebuie să fie pentru lucrarea scumpului lor Răscumpărător şi ei trebuie să lucreze spre a salva cu orice sacrificiu ce a răscumpărat El cu sângele Lui. Ce sunt banii, casele şi holdele, în comparaţie chiar numai şi cu un singur suflet?

37:60 Hristos a adus o jertfă totală şi completă, o jertfă suficientă spre a salva pe fiecare fiu şi fiică a lui Adam, care dovedeşte o căinţă faţă de Dumnezeu, pentru că a călcat Legea Sa, şi manifestă credinţă în Domnul Isus Hristos. Totuşi, cu toate că jertfa a fost cuprinzătoare, numai puţini consimt să trăiască o viaţă de ascultare, ca să poată avea această mare salvare. Puţini sunt dispuşi să imite uimitoarele Lui privaţiuni, să îndure suferinţe şi persecuţii şi să aibă parte de munca Lui istovitoare, ca să-i aducă pe alţii la lumină. Şi puţini vor să urmeze exemplul Lui de rugăciune frecventă şi serioasă către Dumnezeu, pentru puterea de a îndura încercările acestei vieţi şi a îndeplini îndatoririle zilnice. Hristos este Căpetenia mântuirii noastre, şi, prin suferinţele şi jertfa Sa, a dat tuturor urmaşilor Lui un exemplu că vegherea, rugăciunea şi efortul stăruitor erau necesare din partea lor, dacă urmau să reprezinte corect iubirea care se afla în inima Lui pentru neamul omenesc căzut.

37:61 Oameni bogaţi mor spiritual din cauza neglijenţei de a folosi mijloacele puse de Dumnezeu în mâinile lor pentru a ajuta la salvarea semenilor lor. Uneori, unii se trezesc la timp şi hotărăsc să şi-l facă prieten pe Mamona, ca să poată fi primiţi, în cele din urmă, în locaşurile veşnice. Dar eforturile lor în această direcţie nu sunt depline. Ei încep, dar, nefiind cu toată inima şi serioşi în lucrare, nu reuşesc. Nu sunt bogaţi în fapte bune. În timp ce îşi reţin încetişor iubirea şi se prind de comoara lor pământească, Satana îi biruieşte.

Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: