Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2, 34


34:1 Manierele şi îmbrăcămintea pastorilor

34:2 Efeseni 3,6.7 : "Că adică neamurile sunt împreună moştenitoare cu noi, alcătuiesc un singur trup cu noi şi au parte cu noi la aceeaşi făgăduinţă în Hristos Isus, prin Evanghelia aceea, al cărei slujitor am fost făcut eu, după darul harului lui Dumnezeu, dat mie prin lucrarea puterii Lui."

34:3 "Al cărei slujitor am fost făcut eu", nu numai să prezint adevărul, ci să-l şi practic în viaţă.

34:4 "Şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine ascunse din veacuri în Dumnezeu" (vers.9). Aceasta nu se referă numai la cuvinte exprimate de limbă; nu este vorba doar de o vorbire şi o rugăciune elocventă, ci a-L face cunoscut pe Hristos, a-L avea pe Hristos în inima noastră şi a-L face cunoscut celor care ascultă.

34:5 "Pe El Îl propovăduim noi, şi sfătuim pe orice om, şi învăţăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfăţişăm pe orice om, desăvârşit în Hristos Isus. Iată la ce lucrez eu, şi mă lupt după lucrarea puterii Lui, care lucrează cu tărie în mine." (Coloseni 1,28.29) Ceea ce face o impresie sensibilă asupra celor ce ascultă este lucrarea lui Dumnezeu, harul de la Dumnezeu, realizat şi simţit, care înfrumuseţează viaţa şi faptele.

34:6 Dar nu este numai atât. Mai sunt şi alte lucruri de luat în seamă,

34:7 lucruri în care unii au fost neglijenţi, dar care sunt importante, în lumina în care mi-au fost prezentate mie. Impresiile pe care pastorii le fac asupra oamenilor, prin comportamentul lor la amvon şi prin atitudinea şi felul lor de a vorbi. Dacă lucrurile acestea sunt aşa cum doreşte Dumnezeu să fie, impresia pe care ele o fac va fi în favoarea adevărului; mai ales acea grupă care a ascultat la poveşti va fi favorabil impresionată. Este important ca manierele pastorului să fie modeste şi demne, menţinându-se la înălţimea adevărului sfânt, pe care îl propovăduieşte, ca să poată fi făcută o impresie favorabilă asupra celor care nu sunt înclinaţi, în mod natural, spre religie.

34:8 Atenţia la îmbrăcăminte este un punct principal. Aici s-a văzut o lipsă la pastorii care cred adevărul prezent. Îmbrăcămintea unora a fost chiar dezordonată. Nu numai că a existat lipsă de gust şi ordine în aranjarea îmbrăcăminţii într-o manieră potrivită asupra persoanei, şi culorile nu erau corespunzătoare şi potrivite pentru un slujitor al lui Hristos, ci îmbrăcămintea unora era chiar murdară. Unii pastori poartă o vestă de culoare deschisă, în timp ce pantalonii lor sunt de culoare închisă, sau o vestă de culoare închisă şi pantaloni de culoare deschisă, fără nici un gust sau aranjament ordonat al îmbrăcăminţii când vin înaintea poporului. Oamenii aceştia predică poporului. Pastorul le dă un exemplu de ordine, şi le prezintă simplitatea bunei cuviinţe şi a gustului în îmbrăcămintea lor, sau le dă lecţii de nepăsare şi lipsă de gust, pe care ei sunt în primejdia de a le urma?

34:9 Materialul negru sau de culoare mai închisă este mai potrivit pentru un pastor la amvon şi va face o impresie mai bună asupra poporului decât ar face o combinaţie de două sau trei culori diferite în îmbrăcămintea lui.

34:10 Am fost îndreptată la copiii lui Israel din vechime şi am văzut că Dumnezeu a dat directive specifice cu privire la materialul şi stilul de îmbrăcăminte care să fie purtată de către cei care au slujit înaintea Lui. Dumnezeul cerurilor, al cărui braţ

34:11 pune în mişcare lumea, care ne susţine pe noi şi ne dă viaţă şi sănătate, ne-a dat dovadă că el poate fi onorat sau dezonorat prin îmbrăcămintea celor care slujesc înaintea Lui. El i-a dat lui Moise directive speciale cu privire la tot ceea ce era în legătură cu slujirea Lui. El a dat instrucţiuni chiar în ceea ce priveşte aranjarea casei lor şi a specificat îmbrăcămintea pe care s-o poarte cei care slujeau în slujba Lui. Ei trebuia să păstreze ordine peste tot şi mai ales să păstreze curăţenia.

34:12 Citiţi instrucţiunile date lui Moise spre a fi făcute cunoscute copiilor lui Israel, când Dumnezeu avea să coboare pe munte şi să rostească în auzul lor Legea Lui cea sfântă. Ce a poruncit El lui Moise că trebuia să facă poporul? Să fie gata a treia zi; pentru că a treia zi, a spus El, Domnul va coborî pe munte în văzul întregului popor. Trebuia să hotărască anumite margini de jur împrejurul muntelui. "Şi Domnul a zis lui Moise: 'Du-te la popor, sfinţeşte-i azi şi mâine, şi pune-i să-şi spele hainele'."(Exod 19,10). Dumnezeul cel mare şi puternic, care a creat Edenul cel frumos şi tot ceea ce era plăcut în el, este un Dumnezeu al ordinei; El doreşte ordine şi curăţenie la poporul Său. Acel Dumnezeu puternic l-a trimis pe Moise să spună poporului să-şi spele hainele, ca să nu fie necurăţie pe îmbrăcămintea lor şi în jurul persoanei lor, când vin înaintea Domnului. Şi Moise a coborât de pe munte la popor şi ei şi-au spălat hainele după porunca lui Dumnezeu.

34:13 Şi pentru a le arăta cât de atenţi trebuia să fie cu privire la curăţenie, Moise a trebuit să pună un lighean între cortul întâlnirii şi altar, "şi a pus în el apă pentru spălat" (Exod. 40,30). Şi Moise, şi Aaron, şi fiii lui Aaron, care slujeau înaintea Domnului, trebuia să-şi spele mâinile şi picioarele în ea când intrau în cortul întâlnirii şi când mergeau înaintea Domnului.

34:14 Aceasta a fost porunca marelui şi puternicului Dumnezeu. Nu trebuia să fie nimic neglijat şi dezordonat la cei care apăreau înaintea Lui, când veneau în sfânta Lui prezenţă. Şi de ce se cerea aceasta? Care era scopul acestei atenţii totale? Era aceasta numai pentru a obţine aprobarea Lui? Motivul care mi-a fost prezentat mie era acesta: ca asupra poporului să poată fi făcută o impresie bună. Dacă cei care slujesc în lucrarea sfântă n-ar reuşi să manifeste grijă şi respect faţă de Dumnezeu, în îmbrăcămintea şi comportamentul lor, poporul şi-ar pierde veneraţia şi respectul pentru Dumnezeu şi serviciul Lui cel sfânt. Dacă preoţii arătau mare respect faţă de Dumnezeu, prin faptul că erau foarte atenţi şi foarte deosebiţi când veneau înaintea prezenţei Sale, aceasta dădea poporului o idee înaltă despre Dumnezeu şi cerinţele Lui. Aceasta le arăta că El era sfânt; că lucrarea Lui era sacră; şi că tot ce este în legătură cu lucrarea Lui trebuie să fie sfânt; că trebuie să fie liber de orice impuritate şi necurăţie şi că orice mânjitură trebuie să fie îndepărtată de la cei care se apropie de Dumnezeu.

34:15 From the light that has been given me, there has been a carelessness in this respect. I might speak of it as Paul presents it. It is carried out in will-worship and neglecting of the body. But this voluntary humility, this will-worship and neglecting of the body, is not the humility that savors of heaven. That humility will be particular to have the person and actions and apparel of all who preach the holy truth of God, right and perfectly proper, so that every item connected with us will recommend our holy religion. The very dress will be a recommendation of the truth to unbelievers. It will be a sermon in itself.

34:16 But things that are wrong often transpire in the sacred desk. One minister conversing with another in the desk before the congregation, laughing and appearing to have no burden of the work, or lacking a solemn sense of his sacred calling, dishonors the truth and brings the sacred down upon the low level of common things. The example tends to remove the fear of God from the people and to detract from the sacred dignity of the gospel which Christ died to magnify. According to the light that has been given me, it would be pleasing to God for ministers to bow down as soon as they step into the pulpit, and solemnly ask help from God. What impression would that make? There would be solemnity and awe upon the people. Their minister is communing with God; he is committing himself to God before he dares to stand before the people. Solemnity rests upon the people, and angels of God are brought very near. Ministers should look to God the first thing as they come into the desk, thus saying to all: God is the source of my strength.

34:17 Un pastor care este neglijent cu îmbrăcămintea lui îi răneşte adesea pe cei cu gust bun şi sensibilităţi fine. Cei care au defecte în privinţa aceasta trebuie să-şi corecteze greşelile şi să fie mai precauţi. În cele din urmă, pierderea sufletelor se va datora neorânduielii pastorului. Prima apariţie a afectat poporul, defavorabil, pentru că nu putea face nici o legătură între înfăţişarea pastorului şi adevărurile pe care le prezenta. Îmbrăcămintea a fost împotriva lui; şi impresia lăsată era că poporul pe care îl reprezenta el era un grup de neglijenţi, care nu se interesau de îmbrăcămintea lor, şi ascultătorii nu voiau să aibă nimic de-a face cu astfel de oameni.

34:18 După lumina care mi-a fost dată, în această privinţă a existat o neglijenţă vădită în mijlocul poporului nostru. Uneori, pastorii stau la amvon cu părul dezordonat, care arată de parcă pieptenele şi peria nu ar fi luat contact cu el timp de o săptămână. Dumnezeu este dezonorat când cei care se angajează în slujba sacră a Lui sunt atât de nepăsători faţă de înfăţişarea lor. în vechime, preoţilor li se cerea să aibă veşmintele lor într-un stil special spre a sluji în locul sfânt şi a îndeplini slujba de preot. Trebuia să aibă veşminte după lucrarea lor

34:19 şi Dumnezeu a specificat clar cum trebuia să fie acestea. Ligheanul era pus între altar şi cortul întâlnirii, pentru ca înainte ca ei să vină în prezenţa lui Dumnezeu, în văzul adunării, să-şi poată spăla mâinile şi picioarele. Ce impresie avea să facă aceasta asupra poporului? Aceasta trebuia să le arate că fiecare firicel de praf trebuia îndepărtat înainte ca ei să poată veni în prezenţa lui Dumnezeu; pentru că El era atât de înalt şi sfânt, încât, dacă ei nu se conformau acestor condiţii, avea să urmeze moartea.

34:20 Dar priviţi la felul de îmbrăcăminte al unora dintre pastorii noştri de astăzi. Unii dintre cei care slujesc lucrurilor sfinte îşi aranjează în aşa fel îmbrăcămintea, încât, într-o oarecare măsură, aceasta nimiceşte influenţa muncii lor. Există o lipsă de gust privind culoarea şi simplitatea corespunzătoare. Care este impresia pe care o face o astfel de manieră în îmbrăcăminte? Este aceea că lucrarea în care sunt angajaţi nu este considerată mai sacră şi mai înaltă decât munca obişnuită, ca aratul holdei. Prin exemplul lui, pastorul coboară lucrurile sacre la nivelul lucrurilor obişnuite.

34:21 Influenţa unor astfel de pastori nu-I place lui Dumnezeu. Dacă cineva este adus să primească adevărul prin munca pastorului, acesta îl imită adesea pe predicatorul său şi se coboară la acelaşi nivel ca şi el. Va fi mai greu să-i remodelezi pe aceştia şi să îi aduci la poziţia cea bună şi să-i înveţi ordinea şi iubirea de disciplină, decât să converteşti la adevăr bărbaţi şi femei care nu au auzit niciodată de el. Domnul cere ca slujitorii lui să fie cuminţi şi sfinţi, să reprezinte corect principiile adevărului în propria lor viaţă, şi, prin exemplul lor, să-i aducă pe alţii la un nivel înalt.

34:22 Domnul cere ca toţi cei care mărturisesc a fi poporul ales al Lui, deşi nu sunt predicatori ai adevărului, să fie atenţi la păstrarea curăţeniei personale, şi a curăţeniei şi ordinei în casele şi dependinţele locuinţei lor. Noi suntem exemple

34:23 pentru lume, epistole vii, cunoscute şi citite de toţi oamenii. Dumnezeu le cere tuturor celor care mărturisesc evlavia, şi mai ales celor care îi învaţă adevărul pe alţii, să se ferească de orice aparenţă rea.

34:24 Din lumina pe care am avut-o, slujba de pastor este o slujbă înaltă şi sacră, iar cei care acceptă această poziţie trebuie să-L aibă pe Hristos în inima lor şi să dea dovadă de dorinţa serioasă de a-L reprezenta pe Dumnezeu cu vrednicie înaintea poporului în toate faptele lor, în îmbrăcămintea lor şi chiar în maniera lor de a vorbi. Ei trebuie să vorbească respectuos. Unii nimicesc impresia solemnă pe care o pot face asupra poporului, prin ridicarea glasului la foarte mare înălţime, ţipând şi strigând adevărul. Când este prezentat în felul acesta, adevărul pierde mult din dulceaţa lui, din forţa şi solemnitatea lui. Dar când glasul este corect armonizat, dacă are solemnitate şi este adaptat să fie chiar patetic, el va produce o mult mai bună impresie. Acesta a fost timbrul vocii în care Hristos i-a învăţat pe ucenicii Săi; El a vorbit într-o manieră patetică. Dar ce face această strigare tare? Ea nu face decât să provoace o senzaţie neplăcută pentru ascultători şi să irosească organele vocale ale vorbitorului. Timbrul vocii are mult de-a face cu influenţarea inimilor celor care ascultă.

34:25 Mulţi dintre cei care ar putea fi oameni de folos îşi folosesc forţa vitală şi îşi nimicesc plămânii şi organele vocale prin felul lor de a vorbi. Unii pastori au apucat obiceiul de a spune repede ceea ce au de spus, ca şi când aveau de repetat lecţia şi se grăbeau să treacă prin ea cât mai repede posibil. Aceasta nu este cea mai bună manieră de vorbire. Folosind atenţia cuvenită, fiecare pastor se poate educa pe sine să vorbească clar şi impresionant, fără să debiteze în grabă o mulţime de cuvinte, fără să-şi ia timp să respire. El trebuie să vorbească

34:26 într-o manieră moderată, pentru ca poporul să poată reţine ideile, în timp ce el le prezintă. Dar când se trece repede prin subiect, oamenii nu pot reţine ideile şi nu au timp să primească impresia care este atât de important ca ei să o aibă; nu există nici timp ca adevărul să îi impresioneze, cum i-ar impresiona altfel.

34:27 A vorbi din gât, lăsând cuvintele să iasă din partea superioară a organelor vocale, uzându-le şi iritându-le tot timpul, nu este cea mai bună cale de păstrare a sănătăţii sau de creştere a eficienţei acestor organe. Trebuie să inspiraţi complet şi să lăsaţi ca acţiunea să vină din partea muşchilor abdominali. Plămânii să fie numai mijlocul, dar să nu depindeţi de ei pentru a face lucrarea. Dacă lăsaţi ca toate cuvintele voastre să vină din adâncime, exercitând muşchii abdominali, puteţi vorbi la mii de oameni cu tot atâta uşurinţă cu care puteţi vorbi la zece.

34:28 Unii dintre predicatorii noştri se omoară prin rugăciune obositoare şi vorbire tare, când un ton mai scăzut al vocii ar face o impresie mai bună şi ar economisi şi propria lor putere. Ei bine, în timp ce, fără să ţineţi seama de legile vieţii şi ale sănătăţii, voi mergeţi înainte, urmând după impulsul de moment, să nu-L învinuiţi pe Dumnezeu dacă vă ruinaţi sănătatea. Mulţi dintre voi irosiţi timp şi putere cu preliminarii lungi şi scuze, când începeţi să vorbiţi. În loc să vă cereţi scuze, pentru că sunteţi pe punctul de a vă adresa poporului, trebuie să vă începeţi lucrarea ca şi când Dumnezeu ar avea ceva pentru voi, ceva de spus poporului. Unii folosesc aproape o jumătate de oră pentru a-şi cere scuze; în felul acesta, timpul este risipit, şi când ajung la subiectul lor, unde ei sunt doritori să grăbească prezentarea punctelor de adevăr, poporul este obosit şi nu mai poate să vadă puterea lor sau să fie impresionat de ele. Voi trebuie să faceţi din punctele principale ale adevărului prezent pietre kilometrice, ca poporul să le înţeleagă. Atunci el va înţelege argumentele pe care doriţi să le prezentaţi şi poziţiile pe care doriţi să le susţineţi.

34:29 Mai există o altă grupă care se adresează poporului pe un ton plângăreţ. Inimile lor nu sunt înduioşate de Duhul lui Dumnezeu şi ei cred că trebuie să facă impresie prin arătarea smereniei. Un astfel de procedeu nu înalţă lucrarea de slujire a Evangheliei, ci o coboară şi o degradează. Pastorii trebuie să prezinte adevărul cu lumină de sus. Ei trebuie să vorbească în aşa fel, încât să-L reprezinte corect pe Hristos şi să păstreze demnitatea potrivită pentru slujitorii Lui.

34:30 Rugăciunile lungi, făcute de unii pastori au fost un mare eşec. A te ruga considerabil de lung, aşa cum fac unii, este cu totul nepotrivit. Ei fac rău gâtlejului şi organelor vocale şi apoi vorbesc despre ruinarea sănătăţii datorită muncii grele. Ei îşi fac rău lor înşişi când nu este necesar. Mulţi simt că rugăciunea face mai mult rău organelor vocale decât conversaţia. Aceasta este urmarea poziţiei nenaturale a corpului şi a modului de ţinere a capului. Ei pot să stea în picioare şi să discute fără să se simtă vătămaţi. Poziţia la rugăciune trebuie să fie perfect naturală. Rugăciunea lungă oboseşte şi nu este conformă cu Evanghelia lui Hristos. O jumătate sau chiar un sfert de oră este mult prea mult. Timp de câteva minute este destul de mult pentru a aduce cazul vostru înaintea lui Dumnezeu şi a-i spune ceea ce doriţi; şi puteţi să mulţumiţi poporul, în loc să-l obosiţi şi să micşoraţi interesul lui pentru devoţiune şi rugăciune. Ei pot să fie reîmprospătaţi şi întăriţi, în loc să fie epuizaţi.

34:31 Mulţi au făcut o greşeală în exerciţiile lor religioase, rugându-se lung şi predicând lung, pe un ton înalt, cu glas forţat, cu un efort şi un timbru nenatural al vocii. Pastorul s-a obosit fără să fie nevoie şi a întristat cu adevărat poporul prin exerciţiu muncit din greu, care nu este deloc necesar. Pastorii trebuie să vorbească într-o astfel de manieră, încât să impresioneze poporul. Învăţăturile lui Hristos au fost impresionante şi solemne. Glasul Lui era melodios. Oare să nu căutăm noi să avem, ca şi Hristos, melodie în glasul nostru? El a avut

34:32 o influenţă mare, pentru că era Fiul lui Dumnezeu. Noi suntem aşa de mult sub El şi atât de deficitari, încât, făcând ce putem cel mai bine, eforturile noastre vor fi totuşi sărace. Noi nu putem câştiga şi poseda influenţa pe care a avut-o El; dar de ce să nu ne educăm spre a veni cât mai aproape de Model, în măsura în care este posibil pentru noi să facem acest lucru, pentru ca să putem avea cea mai mare influenţă asupra poporului? Cuvintele noastre, acţiunile noastre, comportamentul nostru, îmbrăcămintea noastră, totul trebuie să predice. Noi trebuie să vorbim poporului nu numai prin cuvinte, ci orice lucru care aparţine fiinţei noastre trebuie să fie o predică pentru ei, să facă o impresie bună asupra lor, şi ca adevărul vorbit să poată fi luat la casele lor. În felul acesta, credinţa noastră se va afla într-o lumină mai bună în faţa obştii.

34:33 Niciodată n-am înţeles mai mult decât înţeleg astăzi înaltul caracter al lucrării, caracterul ei sacru, sfinţenia ei şi importanţa ca fiinţa noastră să corespundă cu ea. Nevoia o văd în mine însămi. Eu trebuie să primesc o nouă împuternicire, o ungere nouă, altfel nu pot continua să-i instruiesc pe alţii. Trebuie să ştiu că umblu cu Dumnezeu. Trebuie să ştiu să umblu cu taina evlaviei. Trebuie să ştiu că harul lui Dumnezeu este în inima mea, că viaţa mea corespunde cu voinţa Lui, că merg pe urmele paşilor Lui. Atunci cuvintele mele vor fi adevărate şi acţiunile mele corecte.

34:34 Dar mai este încă un punct pe care aproape l-am uitat. Este influenţa pe care trebuie să o exercite predicatorul în slujirea lui. Lucrarea lui nu este numai de a se afla la amvon. Aceasta doar începe acolo. El trebuie să meargă la familii, să-L ducă acolo pe Hristos, să ducă acolo predicile sale, să le ducă în afară, prin cuvintele şi acţiunile sale. Când vizitează o familie, trebuie să se intereseze de situaţia ei. Nu este el păstorul turmei? El trebuie să discute cu toţi membrii turmei, ca să afle situaţia lor, dar şi cu copiii, ca s-o afle şi pe-a lor. Un pastor trebuie să hrănească turma peste care l-a pus Dumnezeu supraveghetor.

34:35 Ar fi plăcut să intri în casă să studiezi. Dar, dacă faci acest lucru neglijând lucrarea pe care te-a însărcinat Dumnezeu s-o duci la îndeplinire, faci rău. Niciodată să nu mergi la o familie fără să-i înveţi pe toţi să se adune, şi să te pleci cu ei în rugăciune înainte de a pleca. Interesează-te de sănătatea sufletului lor. Ce face un medic priceput? El se interesează de amănuntele cazului, şi apoi caută să-i prescrie leacuri. Tot aşa şi medicul sufletului trebuie să se intereseze de bolile spirituale de care sunt afectaţi membrii turmei sale, apoi să înceapă lucrarea de prescriere a leacurilor şi să ceară ca Marele Medic să-i vină în ajutor. Daţi-le ajutorul de care au nevoie. Astfel de pastori vor primi tot respectul şi cinstea datorate lor ca slujbaşi ai lui Hristos. Şi lucrând pentru alţii, propriul lor suflet va fi păstrat viu. Ei trebuie să obţină putere de la Dumnezeu pentru a o putea împărtăşi celor cărora le vor sluji.

34:36 Fie ca Domnul să ne ajute să-L căutăm cu toată inima; doresc să pot aduna în fiecare zi razele divine de sus, care emană de la tronul lui Dumnezeu şi strălucesc de pe faţa lui Isus Hristos, şi să le răspândesc în jurul meu pe cale. Doresc să fiu întru-totul lumină în Domnul.