33:2 În seara de 30 aprilie 1871, m-am retras pentru odihnă, fiind foarte deprimată sufleteşte. Timp de trei luni, am fost foarte descurajată. Cu duhul chinuit, m-am rugat adesea pentru uşurare. Am implorat ajutor şi putere de la Dumnezeu, ca să mă pot ridica mai presus de grelele descurajări care îmi paralizau credinţa şi speranţa şi mă făceau incapabilă pentru a fi de folos. În acea noapte, am avut un vis care a făcut o impresie foarte fericită asupra minţii mele. Am visat că luam parte la o adunare importantă, la care era adunată o asistenţă mare. Mulţi erau plecaţi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune serioasă şi păreau împovăraţi. Ei cereau mereu de la Domnul lumină specială. Unii păreau a fi într-un chin sufletesc, simţămintele lor erau puternice şi, cu lacrimi, strigau tare după ajutor şi lumină. Fraţii noştri cei mai de seamă erau angajaţi în această scenă impresionantă. Fratele A. era prosternat pe duşumea, într-o vădită întristare profundă. Soţia lui se afla în mijlocul unui grup de dispreţuitori indiferenţi. Arăta ca şi cum dorea ca toţi să înţeleagă că ea îi dispreţuia pe cei care se umileau în felul acesta.