Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 30:17


30:17 de smerenie şi blândeţe. Vei avea de învăţat această importantă lecţie a Învăţătorului divin înainte de a-ţi putea găsi odihna făgăduită. Tu ai cugetat atât de mult la tine, la eleganţa ta, încât aceasta te-a condus la o astfel de predilecţie exagerată şi vanitate, încât te-a făcut aproape nebună. Ai o limbă înşelătoare, care s-a dedat la prezentare greşită şi falsitate. O, fata mea dragă, numai dacă te-ai putea trezi, dacă conştiinţa ta adormită, ameţită, s-ar putea trezi şi dacă ai putea nutri o impresie obişnuită a prezenţei lui Dumnezeu, şi să te păstrezi supusă controlului unei conştiinţe luminate şi treze, ai fi fericită şi o binecuvântare pentru părinţii ale căror inimi tu le răneşti acum. Ai putea fi o unealtă a dreptăţii pentru asociaţii tăi. Tu ai nevoie de o convertire completă, fără de care te afli în legăturile nelegiuirii. Se poate să te simţi bine liberă atunci când îţi urmezi conducerea propriei tale minţi capricioase şi vanitoase; dar eşti în cea mai degradantă robie. Fără principiile religiei, se poate să te consideri ca ceva de invidiat; dar toţi cei care sunt buni şi virtuoşi vor privi la caracterul tău cu compătimire şi la umblarea ta cu scârbă. Tu poţi deveni o părtaşă a naturii divine, dacă vrei să scapi de stricăciunea care este în lume, prin poftă; altfel, făcând parte din ea, poţi să te afunzi în această stricăciune şi să porţi pecetea satanică.