Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 29:69


29:69 Experienţa unora a fost dobândită în mijlocul unei clase de fanatici religioşi, care n-aveau un simţ adevărat despre înaltul caracter al lucrării. Experienţa religioasă a acestei grupe de pretinşi adventişti de ziua a şaptea nu este demnă de încredere. Ei n-au avut principii ferme, care să le susţină toate acţiunile. Erau încrezători în sine şi îngâmfaţi. Religia lor nu consta din acţiuni drepte, din adevărată smerenie de suflet şi din sinceră devoţiune faţă de Dumnezeu, ci din impuls, gălăgie şi confuzie, drese cu excentricităţi si ciudăţenii. Ei n-au simţit şi nici nu pot simţi necesitatea de a fi îmbrăcaţi cu îndreptăţirea lui Hristos. Au propria lor îndreptăţire, care este ca o cârpă murdară, şi pe care Dumnezeu n-o poate accepta cu nici un chip. Persoanele acestea n-au nici o iubire pentru unire şi armonie în acţiune. Lor le place dezordinea. Au fost nestăpâniţi, nesupuşi, nerenăscuţi, neconsacraţi, şi acest element de confuzie s-a potrivit cu mintea lor nedisciplinată. Au fost