Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 29:43


29:43 Tu eşti încăpăţânat din fire. Gelozia şi încăpăţânarea sunt roadele naturale ale egoismului. Ai făcut o oarecare îmbunătăţire, dar eu am văzut că mai este mult de făcut; am văzut atât de clar influenţa nenorocită a vieţii tale egoiste, neconsacrate, încât mă tem că niciodată nu vei vedea exact cât de odioase sunt aceste trăsături înaintea lui Dumnezeu. Mă tem că nu vei înţelege acest lucru îndeajuns pentru a le îndepărta, spre a deveni asemenea Răscumpărătorului tău, tăgăduitor de sine, curat şi neegoist, viaţa ta fiind caracterizată de facere de bine dezinteresată. Influenţa şi exemplul tău sunt de aşa fel, ca să-i facă pe unii dintre cei care iubesc adevărul şi lucrarea lui Dumnezeu, şi care preţuiesc credinţa noastră, să-şi piardă spiritul de jertfire de sine şi interesul pentru cauza adevărului prezent. Umblarea ta egoistă şi lacomă dă naştere în ei la acelaşi spirit; şi dispoziţia ta de a apuca şi de a te avantaja pe tine, în timp ce mărturiseşti a fi slujitor al dreptăţii, a închis inimile foarte multora împotriva dăruirii pentru înaintarea cauzei adevărului. Dacă pastorii prezintă poporului un exemplu de egoism, acest exemplu va produce un efect cu o putere de zece ori mai mare asupra cauzei lui Dumnezeu decât poate produce predicarea lor.