Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 26:5


26:5 Iubita mea soră, ţine-te de adevăr. Dobândeşte o experienţă pentru tine. Tu ai o individualitate. Eşti răspunzătoare numai de felul în care, indiferent de toţi ceilalţi, foloseşti lumina care străluceşte pe calea ta. Lipsa de consacrare la alţii nu va fi nici o scuză pentru tine. Faptul că ei pervertesc adevărul prin reaua umblare a acţiunii lor, pentru că nu sunt sfinţiţi prin el, nu te va face pe tine mai puţin responsabilă. Asupra ta se află o obligaţie solemnă de a înălţa steagul adevărului, să-l duci în sus. Chiar dacă purtătorul de steag slăbeşte şi cade, nu lăsa ca stindardul cel preţios să fie târât prin praf. Apucă-l şi poartă-l în sus, chiar cu riscul bunului tău nume, al onoarei sau vieţii tale. Mult respectata mea soră, te implor să priveşti în sus. Ţine-te tare de braţul Tatălui tău ceresc, Isus, Avocatul nostru, care trăieşte spre a mijloci pentru noi. Oricine ar nega credinţa prin viaţa lui nesfinţită, aceasta nu schimbă adevărul în minciună. "Totuşi temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta: 'Domnul cunoaşte pe cei ce sunt ai Lui'". "Vegheaţi şi rugaţi-vă, ca să nu cădeţi în ispită" (2 Tim. 2,19; Mat. 26,41). Uneori, mă tem că picioarele tale vor aluneca, că vei refuza să mergi pe calea umilă, strâmtă şi îngustă, care duce la viaţa veşnică din Împărăţia slavei.