Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 23:90


23:90 În contrast cu cazul vostru a fost prezentat acela al sorei S. Sănătatea ei este şubredă şi are de întreţinut doi copii, cu acul ei, primind foarte puţin pentru munca ei. Timp de ani de zile, cu greu a primit un ajutor minuscul. Sănătatea ei a avut de suferit din cauza bolii, dar, cu toate acestea, şi-a dus poverile. Acesta era într-adevăr un caz de caritate. Şi acum priviţi la cazul vostru. Un bărbat cu o familie mică şi cu un bun capital de putere, totuşi, înglodat mereu în datorii şi sprijinindu-se pe alţii. Aceasta este întru-totul greşit. Trebuie să învăţaţi nişte lecţii. La sora S., economia este lupta vieţii. Iată un om cu energii puternice şi totuşi nu se întreţine singur. Voi aveţi o lucrare de făcut. Trebuie să aveţi o regularitate în mâncare. Trăiţi tot timpul tot aşa de simplu cum trăiesc fraţii voştri. Trăiţi reforma sanitară. Isus a făcut o minune şi a hrănit cinci mii, iar apoi i-a învăţat o importantă lecţie de economie. "Strângeţi fărâmiturile care au rămas, ca să nu se piardă nimic" (Ioan 6,12). Îndatoriri, importante îndatoriri rămân asupra voastră. "Să nu datoraţi nimănui nimic" (Rom. 13,8). Dacă aţi fi infirmi, dacă n-aţi fi în stare să munciţi, fraţii voştri ar fi fost la datorie să vă ajute. În realitate, tot ce aveaţi nevoie de la fraţii voştri când aţi schimbat domiciliul vostru a fost un început. Dacă aţi fi fost atât de ambiţioşi, cum ar fi trebuit să fiţi, şi dacă tu şi soţia ta aţi fi fost de acord să trăiţi în limita banilor voştri,