Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 22:59


22:59 desăvârşirea creştină. Unul ca acesta va fi cântărit în balanţă şi găsit uşor. Ca un leu care răcneşte, Satana îşi caută prada. El încearcă vicleniile lui asupra fiecărui tânăr nebănuitor; siguranţa este numai în Hristos. Numai prin harul Lui, Satana poate fi înfrânt cu succes. Satana spune tinerilor că mai este încă destul timp, că se pot lăsa în voia păcatului şi viciului numai de această dată şi apoi niciodată mai mult; dar acea singură îngăduinţă va otrăvi întreaga lor viaţă. Nu te aventura nici o singură dată pe teren interzis. În aceste periculoase vremuri rele, când ademenirile spre viciu şi corupţie sunt peste tot, fie ca strigătul serios şi sincer al tinerilor să se ridice spre cer: "Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? (Ps. 119,9). Şi fie ca urechile lui să fie deschise şi inima înclinată spre ascultare de instrucţiunea dată în răspuns: "Îndreptându-se după Cuvântul Tău". Unica siguranţă pentru tinerii din acest veac poluat este să-şi pună încrederea în Dumnezeu. Fără ajutor divin, ei nu vor fi în stare să-şi stăpânească apetitul şi pasiunile omeneşti. Ajutorul foarte necesar se află în Hristos, dar cât de puţini vor să vină la El după acel ajutor. Când a fost pe pământ, Isus a spus: "Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!" (Ioan 5,40). În Hristos, toţi pot să biruiască. Puteţi spune împreună cu apostolul: "Totuşi, în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori." Şi iarăşi: "Mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire" (Rom. 8,37; 1 Cor. 9,27).