22:2 Iubite frate şi soră E.: A trecut un timp de când n-am mai luat condeiul să scriu ceva, afară de scrisorile urgente care nu puteau fi amânate. Timp de luni de zile, am avut asupra duhului meu o grea descurajare, care aproape că m-a zdrobit. Ceea ce mă descurajează cel mai mult este teama că tot ceea ce pot scrie nu va face mai mult bine decât munca serioasă, fierbinte şi obositoare din ...., din iarna şi primăvara trecută. Perspectiva deznădăjduită, pe care am primit-o despre problemele şi lucrurile din acel loc a ţinut condeiul meu aproape nemişcat şi glasul meu aproape amuţit. Mâinile mi-au slăbit şi inima mi-a fost deprimată, văzând că nimic n-a fost câştigat prin efortul prelungit de acolo. Eu sunt aproape fără nădejde cu privire la succesul eforturilor noastre de a trezi sensibilităţile poporului nostru păzitor al Sabatului spre a vedea poziţia înaltă pe care Dumnezeu i-o cere s-o ocupe. Ei nu văd lucrurile religioase dintr-un punct de vedere înalt. Aceasta este exact situaţia voastră.