2:1 Cadrul istoric în care a fost scris volumul II
2:2 În timp ce volumul 1 al Mărturiilor prezintă sfaturi care au de a face, în mare măsură, cu începutul şi dezvoltarea învăţăturilor, experienţelor şi întreprinderilor bisericii rămăşiţei nou înfiinţate, volumul 2 este dedicat, aproape în întregime, evlaviei personale a membrilor ei. În cei treisprezece ani, care corespund cu cele paisprezece broşuri de mărturii, ce formează acum volumul 1, lucrarea de publicaţii a fost întărită, biserica a fost organizată, sistemul ei financiar a fost stabilit şi ea s-a lansat într-un mare program de sănătate. Când a fost scris articolul de încheiere, literatura se revărsa într-un curent continuu la Casa de Editură din Battle Creek, Michigan, iar, la doi paşi de ea, sanatoriul nou înfiinţat era în plină acţiune. Vremurile întunecate ale războiului civil trecuseră şi pentru biserică aceasta a fost o ocazie. Sarcina ei era să menţină terenul câştigat şi să-i extindă hotarele. Pentru succesul continuu al bisericii, integritatea individuală a membrilor ei era de mare importanţă.
2:3 Pe la începutul lui 1868, aşa cum se arată într-un articol cu care se încheie volumul 1, Ellen G.White a început să publice, pentru folosul bisericii ca întreg, anumite mărturii personale, care până la acea vreme nu fuseseră distribuite, în general. Despre aceste mărturii personale, ea a declarat: "Ele toate conţin, mai mult sau mai puţin, reproş şi instrucţiune, care se aplică la alte sute sau mii în situaţii asemănătoare. Aceştia trebuie să aibă lumina pe care Dumnezeu a vrut s-o dea şi care corespunde cazurilor lor." (Vol.1, p.631).
2:4 Astfel de instrucţiuni, adresate în mod personal membrilor bisericii, pe parcursul unei perioade de trei ani, din februarie 1868 până în mai 1871, cuprind aproape întregul conţinut al Mărturiilor, nr. 15-20, incluse acum în acest volum 2. Instrucţiunile sunt critice şi practice, ocupându-se cu aproape fiecare fază a experienţei personale şi a intereselor religioase, de la clevetire,
2:5 satisfacerea poftei, relaţii de căsătorie, până la greşita îndrumare a zelului, avariţie şi fanatism.
2:6 La începutul perioadei cuprinse de volumul 2, fratele şi sora White au fost, în parte, retraşi la Greenville, Michigan, datorită stării de sănătate a pastorului White. În curând, ei şi-au reluat activitatea, călătorind şi ţinând adunări cu credincioşii din statele vecine cu Michigan. În noiembrie 1868, cei doi s-au întors la Battle Creek spre a locui acolo.
2:7 Cu două luni mai înainte, în septembrie 1868, s-a ţinut o adunare în corturi, la Wright, Michigan. Această adunare, prima de felul acesta, s-a dovedit a fi o atât de mare binecuvântare pentru cei care au participat, încât anii următori au fost martori la înfiinţarea de adunări de tabără, ca parte din programul regulat pentru conferinţele statului. Prezenţa fratelui şi a sorei White era solicitată, şi astfel, în anii care au urmat, ei şi-au petrecut, în mare măsură, lunile de vară la aceste adunări anuale. În ultima parte a volumului 2, se pot găsi sfaturi cu privire la aceste "adunări".
2:8 În perioada celor trei ani, acoperiţi de volumul 2, s-a încurajat înaintarea cauzei adevărului prezent. Institutul Sanitar de la Battle Creek, care a trecut printr-o perioadă de criză descurajatoare, a păşit acum într-o perioadă de prosperitate. În ultima parte a anului 1868, pastorii J.N. Loughborongh şi D.T. Bourdeau au aprins torţa adventismului pe coasta Pacificului. În acelaşi an, o grupă de cincizeci de adventişti, păzitori ai Sabatului, din Europa, au început să corespondeze cu fraţii de la Conferinţa Generală din Battle Creek, iar în anul următor, au trimis un reprezentant peste ocean, ca să pledeze spre a li se trimite misionari.
2:9 Dar, cu toate aceste dezvoltări şi mişcări de înaintare, vrăjmaşul a continuat să lucreze la scăderea spiritualităţii membrilor bisericii, făcându-i să iubească lumea şi atracţiile ei, să infecteze biserica cu spiritul de critică, să sece izvoarele de binefacere şi mai ales să aducă
2:10 tineretul în tabăra lui. Împotriva acestor tendinţe periculoase, sora White, ca trimis al lui Dumnezeu, a transmis cu credincioşie şi seriozitate soliile ei, prin grai şi scris, chemându-i pe membrii bisericii la standardul de integritate şi dreptate al lui Dumnezeu.
2:11 La unele ocazii, sorei White i-au fost date descoperiri care se refereau la experienţa unui număr de persoane dintr-o comunitate. Mai întâi, ea a prezentat aceste mărturii individuale, în adunare, apoi a scris instrucţiunea şi a trimis-o la comunitatea în cauză. Un număr de astfel de comunicări se găsesc în volumul 2.
2:12 Cititorul atent al celor 711 pagini ale volumului 2 trebuie să fie impresionat nu numai de marea diversitate de subiecte incluse, ci şi de marea cantitate de scrieri consacrate unor astfel de mărturii personale, scrise într-o perioadă de timp atât de scurtă. Totuşi, trebuie notat că ceea ce a fost publicat reprezintă numai o parte din ce a scris sora White în această perioadă de timp.
2:13 Cu câteva săptămâni înainte de apariţia numărului 15, pastorul White a scris o notă pentru Review and Herald, cerând ca aceia cărora le-a fost dat mărturia verbală de către sora White să aştepte cu răbdare până vor putea primi exemplare scrise. Despre hărnicia şi stăruinţa sorei White în această lucrare, el a scris:
2:14 "În această ramură a lucrării, ea are de lucru cât pentru două luni. În călătoria ei din răsărit, ea şi-a folosit tot timpul disponibil scriind astfel de mărturii. Multe dintre ele le-a scris chiar în timp ce alţii predicau în adunare sau vorbeau. De când s-a întors, ea şi-a distrus sănătatea şi puterea, dedicându-se prea mult acestei lucrări. De obicei, ea scrie între douăzeci şi patruzeci de pagini în fiecare zi." (Review and Herald, 3 martie, 1868).
2:15 Ne putem închipui uşurarea sorei White la apariţia Mărturiei numărul 15 şi anticiparea ei despre necesitatea celorlalte. Dar zece zile mai târziu, ea s-a avântat din nou în lucrarea de a transmite multele solii care i-au fost încredinţate. În seara zilei de vineri, 12 iunie, era la Battle Creek, vorbind "în general tinerilor" şi "câteva solii le-a adresat în mod personal",
2:16 până aproape de ora zece, după cum a raportat pastorul White:
2:17 "În timp ce vorbea de pe platforma din faţă a amvonului, în felul cel mai solemn şi impresionant, a venit asupra ei puterea lui Dumnezeu, şi într-o clipă ea a căzut pe covor în viziune. Mulţi au fost martori, de prima dată, la această manifestare, cu uimire şi cu desăvârşită mulţumire că aceasta era lucrarea lui Dumnezeu. Vedenia a durat douăzeci de minute." (Review and Herald, 16 iunie, 1868).
2:18 Făcând o socoteală, 120 de pagini din volumului 2 al Mărturiilor sunt în mod hotărât declarate a fi scrise, având ca punct de plecare sfatul dat în viziunea din 12 iunie 1868, pentru biserică sau pentru persoane. Multe pagini au fost scrise având ca punct de plecare vedeniile date în acelaşi an, la Pilvt Grove, Iowa, la 2 octombrie, şi la Adams Center, New York, la 25 octombrie.
2:19 Aceste multe vedenii au făcut-o pe sora White să scrie aproape fără încetare. Dând un raport despre călătoria lor cu luntrea în susul râului Mississippi în 1870, pastorul White comentează:
2:20 "Sora White scrie. Sărmana femeie! Această aproape veşnică scriere pentru acesta sau acela, când ar trebui să se odihnească şi să se bucure de peisajul cel frumos şi de societatea cea plăcută, pare prea rea, dar Dumnezeu binecuvântează şi susţine, şi noi trebuie să fim împăcaţi." (Review and Herald, 5 iulie, 1870)
2:21 Ce binecuvântare au fost aceste mărturii pentru biserică, adresate la început, în mod personal, membrilor! Care membru din comunitate, citind aceste sfaturi şi avertizări serioase, n-a descoperit că problemele, ispitele şi privilegiile adventiştilor de ziua a şaptea, din anii de început, sunt problemele, ispitele şi privilegiile de astăzi! Noi preţuim aceste mesaje mai ales pentru că Ellen G.White însăşi declară în introducerea volumului 2:
2:22 "Nu există o cale mai directă şi mai convingătoare de a prezenta cele ce mi-a arătat mie Domnul."
2:23 Membrii Consiliului
2:24 Publicaţiilor d-nei Ellen G.White.