Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 11:43


11:43 Am văzut că nu te cunoşti pe tine însuţi. Tu ai o îndreptăţire de sine care te ţine în înşelăciune cât priveşte aptitudinile tale spirituale. Din când în când, ai simţit ceva din influenţa Duhului lui Dumnezeu. Dar faţă de schimbarea prin înnoirea minţii, eşti o străină. "Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi voia lui Dumnezeu; cea bună, plăcută şi desăvârşită" (Rom. 12,2). Tu n-ai avut această experienţă, de aceea nu ai ancoră. Tu nu eşti o creştină şi totuşi ţi s-a spus toată viaţa că erai o creştină din fire. Tu ai considerat că erai în regulă cu toate, când, de fapt erai foarte departe de a fi acceptată de Dumnezeu. Această înşelăciune a crescut o dată cu creşterea ta şi s-a întărit o dată cu întărirea ta şi ameninţă să se dovedească a fi ruina ta. Părinţii tăi au fost geloşi pentru copiii lor, şi dacă ajungeau la ei zvonuri de presupus dispreţ faţă de copiii lor, erau părtinitori şi se aprindeau de îndată, simpatizau cu ei şi stăteau direct în calea binelui lor spiritual.