Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 11:2


11:2 Iubite frate M: Când ne-am întâlnit la ..., eram doritori să te ajutăm şi ne-a fost teamă că nu vei primi acolo ajutorul de care aveai nevoie. Am propus să vii la noi şi să te asociezi cu noi şi cu alţi copii scumpi ai lui Dumnezeu, ca să poţi învăţa lecţii atât de importante, înainte de a putea fi puternic şi să înduri ispitele şi pericolele acestor zile de pe urmă. Mi-am amintit de înfăţişarea ta, pe care mi-o arătase Domnul; era a unuia care se lupta pentru stăpânirea puternicelor obiceiuri rele, care duceau nu numai la nimicirea trupului tău, ci la pierderea vieţii veşnice de dincolo. Ai câştigat biruinţe, dar mai ai de câştigat biruinţe şi mai mari; ai de dus lupte cu vrăjmaşii lăuntrici care, dacă nu sunt biruiţi, vor ruina în mare măsură fericirea ta şi a tuturor celor care se asociază cu tine.