Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.2

Mărturii pentru comunitate vol.2 10:52


10:52 Dragă frate J : O mare greutate s-a lăsat asupra minţii mele de când cu vedenia din seara zilei de vineri, 12 iunie 1868. Mi-a fost arătat că tu nu te cunoşti. Tu nu te-ai împăcat cu mărturia care a fost dată în cazul tău şi n-ai făcut o lucrare completă spre a te îndrepta. Am fost îndrumată la Isaia: "Aceasta numeşti tu post şi zi plăcută Domnului? Iată postul plăcut Mie: dezleagă lanţurile răutăţii, deznoadă legăturile robiei, dă drumul celor asupriţi şi rupe orice fel de jug; împarte-ţi pâinea cu cel flămând, şi adu în casa ta pe nenorociţii fără adăpost; dacă vezi pe un om gol, acopere-l şi nu întoarce spatele semenului tău" (Isaia 58,5-7). Dacă faci aceste lucruri, binecuvântările făgăduite îţi vor fi date.