9:44 Lunea următoare a fost foarte răcit, iar marţi am fost şi eu lovită de boală. Amândoi am fost duşi la sanatoriu pentru tratament. Vineri eu eram mai bine. Atunci doctorul m-a informat că soţul meu este somnolent şi că pericolul se prefigura. Am fost dusă imediat în camera lui şi, de îndată ce am văzut cum arată, mi-am dat seama că este pe moarte. Am încercat să-l trezesc. El înţelegea tot ce i se spunea şi răspundea la toate întrebările la care se putea răspunde prin da sau nu, însă se părea că nu poate spune mai mult decât atât. Când i-am spus că se pare că e pe moarte, nu s-a arătat surprins. L-am întrebat dacă Domnul Isus îi este preţios. El a spus: "Da, oh, da". "Nu ai dorinţa să mai trăieşti?" l-am întrebat eu. El a răspuns: "Nu". Apoi, noi am îngenuncheat lângă patul lui şi ne-am rugat pentru el. Pe faţa lui se vedea pace. I-am spus: "Domnul Isus te iubeşte. Eşti în braţele Lui". El a răspuns: "Da, da".