8:39 De la conferinţă m-am întors împreună cu soţul meu la Gorham, unde locuiau părinţii mei. Acolo am fost foarte bolnavă şi am suferit nespus de mult. Părinţii, soţul şi surorile mele s-au unit în rugăciune pentru mine, însă am suferit încă timp de trei săptămâni. Uneori cădeam în leşin ca un om mort, însă, ca răspuns la rugăciune, reînviam. Agonia îmi era atât de mare, încât i-am implorat pe cei din jurul meu să nu se mai roage pentru mine; fiindcă mă gândeam că rugăciunile lor îmi prelungeau suferinţele. Vecinii noştri spuneau că voi muri. Domnul a vrut ca, un timp, să ne încerce credinţa. În cele din urmă, pe când prietenii mei s-au unit din nou în rugăciune pentru mine, un frate care era prezent şi părea mult împovărat, şi cu puterea lui Dumnezeu asupra lui, s-a ridicat de pe genunchi, a traversat camera şi şi-a întins mâinile asupra capului meu, spunând: "Sora Ellen, Domnul Isus Hristos te face sănătoasă", şi a căzut, trântit la pământ de puterea lui Dumnezeu. Eu am crezut că intervenţia a fost a lui Dumnezeu şi durerea m-a părăsit. Sufletul meu a fost umplut de mulţumire şi pace. Glasul inimii mele a fost: "Nu avem altă nădejde de ajutor decât în Dumnezeu. Putem avea pace doar odihnindu-ne în El şi aşteptând mântuirea Lui." În ziua următoare a fost o furtună puternică şi nici unul dintre vecinii noştri nu a putut veni la noi. Am putut să stau şi eu în camera de zi; când au văzut că ferestrele de la camera mea erau deschise, au presupus că am murit. Ei nu au ştiut că Marele Medic intrase cu mila Sa în locuinţa noastră, certase boala şi mă eliberase.