Printable ModeMărturii pentru comunitate vol.1, 8
|
8:1 Îl vom privi necontenit în faţă 8:2 Privirea-I scumpă ne va-nsenina. 8:3 Vom fi acol', vom fi acolo în puţin răstimp 8:4 Cu cei curaţi şi binecuvântaţi; 8:5 Ne-om bucura de lauri şi coroane 8:6 Şi-n haina cea de slavă odihnă vom afla. 8:7 Capitolul X - Când am ezitat să adresez mustrarea 8:8 Cam în această perioadă, am fost supusă unei încercări teribile. Dacă Duhul lui Dumnezeu lua pe cineva în stăpânire în timpul adunării, iar acesta slăvea pe Dumnezeu, aducându-I laudă, exista mereu cineva care acuza de spiritism; iar dacă Domnul avea plăcere să-mi dea o viziune în timpul adunării, se spunea că aceasta este rezultatul excitării şi spiritismului. 8:9 Mâhnită şi descurajată, mă duceam adesea într-un loc retras pentru a-mi vărsa sufletul înaintea Domnului, care îi cheamă la El pe toţi cei trudiţi şi împovăraţi pentru a afla odihnă. Pe când făceam apel, prin credinţă, la făgăduinţele lui Dumnezeu, Domnul Isus îmi părea foarte aproape. Lumina dulce a cerului strălucea în jurul meu; părea că sunt înconjurată de braţele Mântuitorului, iar de acolo eram luată în viziune. Însă, atunci când trebuia să spun altora ceea ce Dumnezeu mi-a descoperit numai mie, în momente când nici o influenţă pământească nu m-ar fi putut afecta, am fost mirată să aud din partea celor apropiaţi spunându-se că cei care trăiau cel mai aproape de Dumnezeu sunt cei mai susceptibili să fie înşelaţi de Satana. 8:10 Conform învăţăturilor susţinute de ei, singura noastră scăpare de a nu fi înşelaţi ar fi să stăm la distanţă de Dumnezeu, într-o stare de necredinţă. Oh, gândeam eu, s-a ajuns până acolo încât cei care cu toată sinceritatea se duc înaintea lui Dumnezeu pentru a face apel la făgăduinţele Lui să fie învinovăţiţi de spiritism? Cerem noi oare Tatălui nostru ceresc pâine şi El ne dă un şarpe? Aceste lucruri mi-au rănit spiritul şi mi-au tulburat sufletul, chinuindu-l aproape până la disperare. Mulţi voiau să mă facă să cred că nu Duhul Sfânt fusese Cel care lucrase şi că ceea ce experimentaseră bărbaţii sfinţi 8:11 ai lui Dumnezeu era doar efectul mesmerismului şi amăgirii lui Satana. 8:12 Unii preluaseră vederi extremiste în privinţa unor texte din Scriptură, ajungând până acolo încât nu mai munceau şi îi respingeau pe toţi aceia care nu acceptau ideile lor cu privire la acest subiect, precum şi în alte aspecte legate de datoria religioasă. Dumnezeu mi-a descoperit aceste erori în viziune şi m-a trimis să dau sfaturi copiilor Săi care greşeau în această privinţă; însă mulţi dintre ei au respins cu totul solia şi m-au acuzat de conformare cu lumea. Pe de altă parte, adventiştii doar cu numele mă acuzau de fanatism, atribuindu-mi pe nedrept titlul de conducător al fanaticilor, pe care eu mă luptam, susţineau ei, să mi-l păstrez. 8:13 Au fost fixate diferite date pentru venirea Domnului, şi acestea au fost susţinute în faţa fraţilor. Însă Domnul mi-a arătat că toate acestea vor trece, deoarece timpul de probă trebuie să aibă loc înainte de venirea Domnului Hristos şi că orice dată care ar fi fixată şi ar trece neîmplinită va slăbi credinţa poporului lui Dumnezeu. Pentru acest punct de vedere, eu am fost acuzată a fi robul cel necredincios care zice: "Stăpânul întârzie să vină". 8:14 Aceste afirmaţii cu privire la fixarea de date au fost tipărite cam cu treizeci de ani în urmă, iar cărţile care le conţineau au fost puse în circulaţie pretutindeni; cu toate acestea, unii pastori care susţineau că mă cunosc bine au spus că eu fusesem cea care stabilisem dată după dată pentru venirea Domnului şi că acele date fixate au trecut, deci, în concluzie, viziunile mele sunt false. Fără îndoială că aceste declaraţii neadevărate au fost considerate de mulţi ca fiind adevărate însă nici unul dintre cei care mă cunosc şi ştiu care îmi sunt preocupările nu ar putea, sincer fiind, să spună asemenea lucruri pe seama mea. Aceasta este mărturia pe care am susţinut-o de la trecerea datei din 1844: "Dată după dată va fi fixată de diferite persoane, şi aceste date vor trece; iar influenţa pe care o va exercita această fixare de date va tinde să distrugă credinţa poporului lui Dumnezeu." Dacă eu aş fi văzut în viziune un anumit timp fixat şi mi-aş fi expus mărturia cu privire la acesta, nu aş fi scris şi publicat, având în vedere această mărturie, că toate aceste date fixate vor trece neîmplinite, deoarece timpul de probă trebuie să fie înainte de venirea 8:15 Domnului Hristos. Cu siguranţă că în ultimii treizeci de ani, câţi sunt de la publicarea acestei declaraţii, eu nu aş fi fixat date pentru venirea Domnului Hristos, ca să mă aşez în acest fel sub aceeaşi condamnare cu cei pe care îi mustram pentru că fac acest lucru. Şi eu nu am mai avut nici o viziune până în 1845, la mult timp după trecerea timpului de aşteptare generală din 1844. Atunci mi s-a arătat ce am afirmat aici. 8:16 Şi nu s-a împlinit oare această mărturie în amănunt? Primii adventişti au stabilit dată după dată, nu s-au dat înapoi în faţa eşecurilor, ci şi-au adunat curajul şi au stabilit noi date. Nu Dumnezeu i-a condus în aceasta. Mulţi dintre ei au respins adevăratul timp profetic şi au ignorat împlinirea profeţiei, deoarece anul 1844 a trecut şi nu a adus cu sine evenimentul aşteptat. Ei au respins adevărul, iar vrăjmaşul a avut putere să aducă înşelăciuni grozave asupra lor ca să-i facă să creadă o minciună. Marele test cu privire la timp a avut loc în 1843 şi 1844; iar toţi cei care au fixat date după această perioadă s-au înşelat şi pe ei înşişi şi i-au înşelat şi pe alţii. 8:17 Până la prima mea viziune eu nu am putut să scriu; mâna mea tremurândă nu era în stare să ţină tocul. Când eram în viziune, îngerul mi-a poruncit să scriu ce mi s-a descoperit. Eu am ascultat şi am scris imediat. Nervii mei au fost întăriţi, iar mâna a prins putere. 8:18 A fost o cruce grea pentru mine să le spun celor greşiţi ce mi-a fost arătat cu privire la ei. Multă suferinţă îmi provoca faptul că-i vedeau pe alţii în necaz sau mâhniţi. Iar când am fost obligată să transmit soliile, le îndulceam cât puteam, ca să le fac să pară cât mai favorabile individului, iar apoi mă duceam singură deoparte şi plângeam, cu spiritul doborât, în agonie. Priveam la aceia care trebuia să se îngrijească doar de sufletele lor şi mă gândeam că, dacă aş fi fost în locul lor, nu aş fi murmurat. Mi-a fost greu să expun mărturiile neatrăgătoare, tăioase, pe care mi le dădea Dumnezeu. Aşteptam cu nerăbdare rezultatul; şi dacă persoanele mustrate se ridicau împotriva celor spuse, şi după aceea se opuneau 8:19 adevărului, în mintea mea se ridicau aceste întrebări: Am dus eu solia aşa cum trebuia? Nu ar mai fi fost vreo cale pentru a-i salva? Chinul acesta îmi apăsa sufletul, încât uneori simţeam că moartea ar fi un sol binevenit, iar mormântul, un dulce loc de odihnă. 8:20 Nu mi-am dat seama de pericolul şi păcatul unei asemenea conduite până ce nu am fost dusă în viziune în prezenţa lui Isus. El m-a privit încruntat şi apoi Şi-a întors faţa de la mine. Este imposibil să descriu teroarea şi agonia pe care am simţit-o. Am căzut în faţa Lui şi nu am avut putere să rostesc nici un cuvânt. Oh, cât de mult tânjeam să mă pot ascunde de privirea aceea încruntată! Atunci am putut să-mi dau seama, într-o anumită măsură, ce simţăminte vor avea cei pierduţi când vor striga: "Munţilor şi stâncilor, cădeţi peste noi şi ascundeţi-ne de faţa Celui care şade pe tron şi de mânia Mielului". 8:21 Îndată un înger mi-a poruncit să mă ridic, iar priveliştea din faţa ochilor mei cu greu poate fi descrisă. În faţa mea se afla o grupă de oameni cu părul şi veşmintele sfâşiate şi ale căror chipuri purtau semnele disperării şi ororii. Ei s-au apropiat de mine şi şi-au frecat hainele de ale mele. Când am privit la hainele mele, am văzut că erau pătate de sânge. Din nou am căzut ca un mort la picioarele îngerului meu însoţitor. Nu puteam rosti nici o scuză şi doream să pot pleca din acel loc sfânt. Îngerul m-a ridicat şi a spus: "Nu este cazul tău acum, însă această scenă a fost trecută prin faţa ta ca să-ţi arate ce se va întâmpla cu tine dacă vei neglija să spui altora ceea ce ţi-a descoperit Domnul. Însă, dacă vei fi credincioasă până la sfârşit, vei mânca din pomul vieţii şi vei bea din râul cu apa vieţii. Vei avea mult de suferit, însă harul lui Dumnezeu îţi este de ajuns". Am căzut atunci, vrând să fac tot ce-mi va cere Domnul, numai să pot avea aprobarea Sa şi să nu mai simt acea privire încruntată. 8:22 Capitolul XI - Căsătoria şi perioada de lucrare ce a urmat 8:23 În 30 august 1846 m-am unit prin căsătorie cu fratele James White. Fratele White trecuse printr-o experienţă profundă în cadrul mişcării advente, iar eforturile sale de proclamare a adevărului au fost binecuvântate de Dumnezeu. Inimile noastre s-au unit în marea lucrare şi împreună am călătorit şi am lucrat pentru salvarea sufletelor. 8:24 Am început această lucrare fără bani, doar cu câţiva prieteni şi cu sănătatea şubredă. Soţul meu moştenise o constituţie puternică, însă sănătatea îi fusese serios afectată de prea multa solicitare la studiu şi citit. Eu suferisem în privinţa sănătăţii încă de mic copil, aşa cum am relatat deja. În această stare, fără mijloace potrivite, cu foarte puţini prieteni care ne împărtăşeau vederile, fără o publicaţie şi fără cărţi, ne-am avântat în lucrare. În acea perioadă nu aveam case de închinare. Ideea de a folosi corturi nu ne-a trecut prin cap. Adunarea noastră era mică. Doar rareori se întâmpla să mai vină şi altcineva la adunările noastre, în afară de adventişti, şi aceasta când erau atraşi, din curiozitate, să vină să asculte o femeie. 8:25 La început, eram timidă când trebuia să vorbesc în public. Dacă aveam încredere, aceasta îmi era dată de Duhul Sfânt. Dacă vorbeam liber şi cu putere, era pentru că Dumnezeu mă ajuta. Adunările noastre se desfăşurau în aşa fel, încât amândoi luam parte. Soţul meu ţinea o cuvântare doctrinară, apoi urmam eu cu o predică de lungime considerabilă, prin care ajungeam la inimile ascultătorilor. În acest fel soţul meu semăna, iar eu udam sămânţa adevărului, iar Dumnezeu o făcea să crească. 8:26 În toamna anului 1846 am început să ţinem Sabatul biblic, să-l propovăduim şi să-l apărăm. Atenţia mi-a 8:27 fost atrasă în privinţa Sabatului pe când mă aflam în vizită la New Bedford, Massachusetts, devreme, în acelaşi an. Acolo l-am cunoscut pe fratele Joseph Bates, care îmbrăţişase de timpuriu credinţa adventă şi era un lucrător activ în susţinerea cauzei noastre. Fratele B. ţinea Sabatul şi insista asupra importanţei acestuia. Eu nu-i simţeam importanţa şi gândeam că fratele B. greşeşte zăbovind mai mult asupra poruncii a patra decât a celorlalte nouă. Însă Dumnezeu mi-a dat o viziune cu privire la sanctuarul din ceruri. Templul lui Dumnezeu s-a deschis în cer şi mi s-a arătat chivotul lui Dumnezeu acoperit de tronul harului. Doi îngeri stăteau la cele două capete ale chivotului, cu aripile întinse peste tronul harului, cu feţele îndreptate spre acesta. Îngerul meu însoţitor mi-a explicat că acestea reprezentau faptul că întreaga oştire cerească privea cu teamă plină de respect legea cea sfântă care fusese scrisă de însuşi degetul lui Dumnezeu. Domnul Isus a ridicat capacul chivotului şi am privit tablele de piatră pe care erau scrise Cele Zece Porunci. Am fost uimită când am văzut porunca a patra exact în mijlocul celor zece, înconjurată de o aureolă blândă de lumină. Îngerul a spus: "Este singura din cele zece care Îl proclamă pe Dumnezeu ca fiind creatorul cerurilor şi al pământului şi al tuturor lucrurilor din ele. Când au fost puse temeliile pământului, atunci a fost întemeiat şi Sabatul". 8:28 Mi-a fost arătat că, dacă adevăratul Sabat ar fi fost ţinut întotdeauna, n-ar fi existat niciodată necredincioşi sau atei. Păzirea Sabatului ar fi ferit lumea de idolatrie. Porunca a patra a fost călcată în picioare; de aceea, noi suntem chemaţi să dregem spărtura făcută în Lege şi să pledăm în favoarea ţinerii Sabatului care a fost dat la o parte. Omul păcatului, care s-a înălţat pe sine însuşi mai presus de Dumnezeu şi a intenţionat să schimbe vremurile şi Legea, a fost cel care a schimbat Sabatul din ziua a şaptea în ziua întâi a săptămânii. Făcând acest lucru, el a făcut o spărtură în Legea lui Dumnezeu. Chiar înainte de marea zi a lui Dumnezeu, va fi dată o solie de avertizare a poporului pentru ca oamenii să se întoarcă 8:29 la ascultarea de Legea lui Dumnezeu pe care Satana a dat-o la o parte. Prin cuvânt şi faptă, atenţia oamenilor trebuie atrasă asupra faptului că Legea este călcată. Mi-a fost arătat că al treilea înger, care proclamă ţinerea poruncilor lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus, reprezintă poporul care primeşte solia Sa şi îşi ridică glasul să avertizeze lumea pentru a ţine poruncile lui Dumnezeu din adâncul fiinţei lor şi că, răspunzând acestei avertizări, mulţi vor îmbrăţişa ţinerea Sabatului Domnului. 8:30 Când am primit lumina cu privire la porunca a patra, în Maine erau aproximativ douăzeci şi cinci de adventişti care ţineau Sabatul; însă aceştia aveau păreri atât de diferite cu privire la alte puncte de doctrină şi erau atât de răspândiţi ca localizare, încât influenţa lor era foarte mică. Mai erau cam tot atâţia, în condiţii asemănătoare, în alte părţi ale Noii Anglii. Ni se părea că este de datoria noastră să-i vizităm pe aceştia în mod frecvent în casele lor şi să-i întărim în Domnul şi în adevărul Său; şi pentru că aceştia erau atât de răspândiţi, a fost necesar să călătorim foarte mult timp. Din lipsă de fonduri, foloseam mijloacele de transport cele mai ieftine, vagoane de clasa a II-a, iar în vapoare călătoream pe punte. În starea slăbită în care mă aflam eu, cele mai confortabile pentru călătorit mi se păreau trăsurile. Când trebuia să mergem în vagoane de clasa a II-a, de obicei eram învăluiţi în fum de cei din jurul nostru, motiv pentru care eu leşinam adesea. Iar când mergeam cu vaporul, pe punte, sufeream tot din cauza fumului, iar pe lângă aceasta, şi din cauza înjurăturilor şi conversaţiilor vulgare ale personalului vaporului şi ale călătorilor mai josnici. Noaptea ne întindeam să dormim pe podeaua tare, pe cutiile de mărfuri uscate sau pe saci cu cereale, folosind ca perne bagajele noastre, iar ca pături, hainele şi şalurile pe care le aveam cu noi. Dacă ne era frig iarna, ne plimbam pe punte ca să ne încălzim. Dacă eram apăsaţi de căldura verii, ne duceam în partea de sus a punţii, pentru a respira aerul răcoros al nopţii. Acest lucru era obositor pentru mine, mai ales atunci când călătoream cu un copil în braţe. Acest mod de a trăi a constituit fără îndoială alegerea noastră. 8:31 Dumnezeu ne-a chemat, aşa săraci cum eram, şi ne-a călăuzit prin cuptorul de foc ca să ne dea o experienţă de mare valoare pentru noi şi un exemplu pentru alţii, care după aceea urmau să ni se alăture în această lucrare. 8:32 Mântuitorul nostru a fost un om al durerilor; El era obişnuit cu suferinţa, şi aceia care vor suferi împreună cu El vor şi domni împreună cu El. Când i S-a descoperit lui Saul, la convertirea sa, Domnul nu i-a spus de cât de mult bine se va bucura, ci cât de mult avea să sufere pentru Numele Lui. Suferinţa a fost partea poporului lui Dumnezeu încă din zilele martirului Abel. Patriarhii au suferit pentru că au fost credincioşi lui Dumnezeu şi ascultători de poruncile Sale. Căpetenia bisericii a suferit de dragul nostru; primii Săi apostoli şi biserica primară a suferit; milioanele de martiri au suferit şi reformatorii de asemenea au suferit. Şi de ce ne-am da înapoi noi, cei care avem speranţa binecuvântată a nemuririi, de la o viaţă de suferinţă, iar la arătarea în curând a Domnului Hristos să fim nimiciţi? Dacă ar fi posibil să ajungem la pomul vieţii din mijlocul Paradisului fără suferinţă, noi nu ne-am bucura de o asemenea răsplată bogată pentru care să nu fi suferit. Ne-am da înapoi de la primirea slavei; ruşinea ar pune stăpânire pe noi în prezenţa acelora care au luptat lupta cea bună, au alergat în cursă cu răbdare şi au apucat viaţa veşnică. Însă nu va fi nimeni acolo care să nu fi ales, ca şi Moise, să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu. Profetul Ioan a văzut mulţimea celor mântuiţi şi a întrebat cine sunt ei. Răspunsul a venit prompt: "Aceştia sunt cei care au venit din necazul cel mare, care şi-au spălat hainele şi le-au albit în sângele Mielului". 8:33 Când am început să prezentăm lumina în privinţa Sabatului, noi nu aveam clar definită în minte ideea soliei îngerului al treilea din Apoc.14, 9-12. Când ne înfăţişam înaintea poporului, punctul central al mărturiei noastre era faptul că marea mişcare adventă legată de a doua venire a lui Isus aparţinea lui Dumnezeu, că prima şi a doua solie 8:34 trecuseră şi că a treia urma să fie dată. Noi am văzut că cea de-a treia solie se încheia cu cuvintele: "Aici este răbdarea sfinţilor care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Isus." Noi vedeam la fel de clar ca şi acum că aceste cuvinte profetice sugerau o reformă a Sabatului; însă nu aveam o poziţie definită a ceea ce poate fi închinarea la fiară şi ce reprezintă chipul şi semnul fiarei, menţionate în această solie. 8:35 Dumnezeu a făcut ca, prin Duhul Său cel Sfânt, să strălucească lumina asupra slujitorilor Săi şi, treptat, subiectul s-a clarificat în mintea lor. A fost nevoie de mult studiu şi multă cercetare atentă pentru înţelegerea acestuia, treaptă cu treaptă. Cu atenţie, sârguinţă şi muncă neîntreruptă lucrarea a mers înainte, până când marile adevăruri ale soliei noastre, ca un întreg clar, desăvârşit şi în legătură unul cu celălalt, au fost date lumii. 8:36 Am menţionat deja faptul că l-am cunoscut pe fratele Bates. L-am socotit ca un adevărat gentleman creştin, bun şi amabil. El se purta cu mine cu atâta duioşie, de parcă aş fi fost copilul lui. Prima dată când m-a auzit vorbind, a fost profund interesat. Când am încheiat, el s-a ridicat şi a spus: "Eu sunt un Toma necredinciosul. Eu nu cred în viziuni. Însă, dacă aş putea crede că mărturia pe care ne-a relatat-o sora în această seară a fost într-adevăr vocea lui Dumnezeu către noi, aş fi cel mai fericit om în viaţă. Inima mea este profund mişcată. Cred că vorbitorul este sincer, dar nu pot să-mi explic cum i-au fost arătate minunatele lucruri pe care dânsa ni le-a relatat". 8:37 La câteva luni după ce ne-am căsătorit, am participat împreună cu soţul meu la o Conferinţă la Topsham, Maine, unde era prezent şi fratele Bates. Pe atunci, el nu credea pe deplin că viziunile mele erau de la Dumnezeu. Acea ocazie era o întâlnire ce prezenta un interes deosebit. Spiritul lui Dumnezeu era asupra mea; am fost luată într-o viziune care-mi descoperea slava lui Dumnezeu şi pentru prima dată am văzut alte planete. După ce am ieşit din viziune, am relatat ce am văzut. Fratele Bates m-a întrebat atunci dacă studiasem astronomia. I-am spus că nu-mi amintesc să fi privit vreodată în vreo carte de astronomie. 8:38 El a spus: "Aceasta este a Domnului." Nu-l mai văzusem niciodată atât de degajat şi fericit. Chipul său strălucea de lumina cerului şi el dădea sfaturi bisericii cu multă putere. 8:39 De la conferinţă m-am întors împreună cu soţul meu la Gorham, unde locuiau părinţii mei. Acolo am fost foarte bolnavă şi am suferit nespus de mult. Părinţii, soţul şi surorile mele s-au unit în rugăciune pentru mine, însă am suferit încă timp de trei săptămâni. Uneori cădeam în leşin ca un om mort, însă, ca răspuns la rugăciune, reînviam. Agonia îmi era atât de mare, încât i-am implorat pe cei din jurul meu să nu se mai roage pentru mine; fiindcă mă gândeam că rugăciunile lor îmi prelungeau suferinţele. Vecinii noştri spuneau că voi muri. Domnul a vrut ca, un timp, să ne încerce credinţa. În cele din urmă, pe când prietenii mei s-au unit din nou în rugăciune pentru mine, un frate care era prezent şi părea mult împovărat, şi cu puterea lui Dumnezeu asupra lui, s-a ridicat de pe genunchi, a traversat camera şi şi-a întins mâinile asupra capului meu, spunând: "Sora Ellen, Domnul Isus Hristos te face sănătoasă", şi a căzut, trântit la pământ de puterea lui Dumnezeu. Eu am crezut că intervenţia a fost a lui Dumnezeu şi durerea m-a părăsit. Sufletul meu a fost umplut de mulţumire şi pace. Glasul inimii mele a fost: "Nu avem altă nădejde de ajutor decât în Dumnezeu. Putem avea pace doar odihnindu-ne în El şi aşteptând mântuirea Lui." În ziua următoare a fost o furtună puternică şi nici unul dintre vecinii noştri nu a putut veni la noi. Am putut să stau şi eu în camera de zi; când au văzut că ferestrele de la camera mea erau deschise, au presupus că am murit. Ei nu au ştiut că Marele Medic intrase cu mila Sa în locuinţa noastră, certase boala şi mă eliberase. 8:40 În ziua următoare, am călătorit treizeci şi opt de mile până la Topsham. Tatăl meu a fost întrebat la ce oră va fi înmormântarea. Tata a întrebat: "Care înmormântare?""Înmormântarea fiicei tale", a fost răspunsul. Tata a spus: "Ea a fost vindecată prin rugăciunea credinţei, iar acum se află în drum către Topsham." 8:41 La câteva săptămâni după aceea, în drumul nostru către Boston, am luat vaporul la Portland. S-a stârnit o puternică furtună şi ne aflam 8:42 în primejdie mare. Vaporul se legăna înfricoşător, iar valurile intrau prin ferestrele cabinelor. În cabina femeilor era mare teamă. Multe îşi mărturiseau păcatele şi strigau către Dumnezeu pentru îndurare. Unele o chemau pe Fecioara Maria să le vină în ajutor, în timp ce altele făceau jurăminte solemne lui Dumnezeu că, dacă vor putea ajunge cu bine pe pământ, îşi vor consacra vieţile în slujba Lui. A fost o scenă de teroare şi confuzie. Pe când vaporul se legăna, o doamnă s-a întors către mine şi mi-a spus: "Nu eşti îngrozită? Cred că nu vom mai vedea niciodată pământul". I-am spus că L-am făcut pe Domnul Hristos ajutorul meu şi că, dacă mi-am făcut lucrarea, pot să zac la fel de bine în fundul oceanului ca în orice alt loc; însă, dacă lucrarea mea nu este încheiată, toate apele oceanului nu mă vor putea îneca. Încrederea mea era în Dumnezeu, El avea să ne aducă în siguranţă la uscat, dacă acest lucru era spre slava Sa. 8:43 În acele momente am preţuit nădejdea creştină. Scena din faţa mea mi-a adus viu în minte ziua mâniei aprinse a Domnului, când furtuna mâniei Sale se va năpusti asupra bietului păcătos. Atunci vor fi lacrimi şi strigăte amarnice, mărturisiri de păcate şi implorări pentru milă, dar va fi prea târziu. "Fiindcă Eu chem şi voi vă împotriviţi, fiindcă Îmi întind mâna şi nimeni nu ia seama, fiindcă lepădaţi toate sfaturile Mele şi nu vă plac mustrările Mele, de aceea şi Eu voi râde când veţi fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza"(Prov. 1, 24-26). 8:44 Prin îndurarea lui Dumnezeu, toţi am ajuns teferi la uscat. Însă unii din călătorii cărora le fusese aşa de mult teamă în timpul furtunii n-au mai spus nimic legat de aceasta; sau, dacă au spus, au făcut-o doar ca să-şi justifice teama. O femeie care promisese în mod solemn că, dacă va scăpa şi va vedea pământul, va deveni creştină, a strigat în batjocură când a coborât din vapor: "Slavă lui Dumnezeu, sunt bucuroasă să păşesc pe pământ din nou!" I-am spus să-şi amintească ce fusese cu câteva ore în urmă şi i-am amintit de jurămintele pe care le făcuse faţă de Dumnezeu. S-a întors către mine zâmbind cu dispreţ. 8:45 Mi-am adus aminte cu putere de pocăinţa de pe patul morţii. Unii îşi slujesc lor înşişi şi lui Satana toată viaţa lor, iar când îi doboară boala şi o incertitudine înfricoşătoare este în faţa lor, ei 8:46 dau pe faţă într-o oarecare măsură întristare pentru păcat şi poate spun că ar dori să moară, iar prietenii lor îi fac să creadă că ei sunt cu adevărat convertiţi şi pregătiţi pentru ceruri. Însă, dacă aceştia se însănătoşesc, vor fi la fel de răzvrătiţi ca întotdeauna. Mi-aduc aminte de Prov. 1, 27-28: "Când vă va apuca groaza ca o furtună şi când vă va învălui nenorocirea ca un vârtej, când va da peste voi necazul şi strâmtorarea, atunci mă vor chema şi nu voi răspunde, mă vor căuta şi nu mă vor găsi". 8:47 La 26 august 1847 s-a născut la Gorham, Maine, fiul nostru cel mare Henry Nichols White. În octombrie, fratele şi sora Howland din Topsham ne-au oferit cu generozitate o parte din locuinţa lor, lucru pe care noi l-am acceptat cu bucurie şi am început să ne gospodărim, având mobilă împrumutată. Eram săraci şi am trăit în vremuri de strâmtorare. Ne-am hotărât să nu fim dependenţi de nimeni, ci să ne întreţinem şi să avem şi ceva cu care să-i ajutăm pe alţii. Însă nu am putut prospera. 8:48 Soţul meu lucra din greu, cărând piatră pentru calea ferată, însă nu obţinea ceea ce i se cuvenea pentru munca făcută. Fratele şi sora H. împărţeau cu noi bucuros ori de câte ori puteau, însă şi ei se aflau în împrejurări asemănătoare. Ei credeau din toată inima în prima şi a doua solie îngerească şi au dat cu generozitate din ceea ce aveau pentru înaintarea lucrării, până când au ajuns să fie dependenţi de lucrul zilnic. Soţul meu a plecat de la calea ferată şi a început să lucreze la tăiatul crengilor în pădure, cu toporul. Cu o durere continuă de şale, el muncea de dimineaţa din zori până când se întuneca pentru a câştiga aproximativ 50 cenţi pe zi. Nopţi întregi nu putea să doarmă din cauza durerilor. Ne străduiam să ne menţinem curajul şi să ne încredem în Domnul. Eu nu am murmurat. Dimineaţa îmi arătam mulţumirea faţă de Dumnezeu pentru că ne-a mai păstrat viaţa încă o noapte, iar seara eram recunoscătoare că ne-a mai ţinut încă o zi. Într-o zi, când proviziile noastre se terminaseră, soţul meu s-a dus la patronul lui să ia bani sau alimente. Era o zi cu furtună şi a trebuit să meargă trei mile 8:49 dus şi întors prin ploaie. A adus acasă, în spinare, un sac cu alimente, legate pe diferite compartimente, trebuind să treacă în acest fel prin satul Brunswick, unde adesea ţinuse predici. Când a intrat în casă, complet istovit, am simţit că mă prăbuşesc. Primele mele simţăminte au fost că Dumnezeu ne-a părăsit. I-am spus soţului meu: "Aşa am ajuns? Oare ne-a părăsit Domnul?" Nu am putut să-mi reţin lacrimile şi am plâns tare timp de mai multe ore, până ce am leşinat. Au fost înălţate rugăciuni pentru mine. Când mi-am revenit, am simţit influenţa înviorătoare a Duhului lui Dumnezeu şi mi-a părut rău că m-am lăsat doborâtă de descurajare. Noi doream să-L urmăm pe Domnul Hristos şi să fim ca El, însă adesea eram doborâţi de încercări şi eram departe de El. Necazurile şi suferinţele ne aduc aproape de Isus. Focul arde zgura şi dă strălucire aurului. 8:50 În această perioadă, mi-a fost arătat că Domnul ne punea la încercare spre binele nostru, pregătindu-ne să lucrăm pentru alţii, că El ne-a stârnit din cuibul nostru ca să nu ne aşezăm în tihnă. Lucrarea noastră era aceea de a lucra pentru suflete; dacă am fi prosperat în cele vremelnice, casa ar fi devenit un loc atât de plăcut, încât am fi ajuns să nu o părăsim prea uşor; încercările au fost îngăduite asupra noastră pentru a ne pregăti pentru luptele şi mai mari pe care aveam să le întâmpinăm în călătoriile noastre. Curând, am primit scrisori de la fraţi din diferite state, care ne invitau să îi vizităm; însă nu aveam mijloace ca să putem pleca. Răspunsul nostru a fost că drumul nu este deschis în faţa noastră. Eu gândeam că-mi va fi imposibil să călătoresc cu copilul. Nu voiam să depindem de nimeni şi voiam să ne descurcăm cu ceea ce aveam noi. Eram hotărâţi mai degrabă să suferim decât să ajungem datori altora. Pentru mine şi copil ne permiteam o jumătate de litru de lapte pe zi. Într-o dimineaţă, înainte de a pleca la lucru, soţul meu mi-a lăsat nouă cenţi să cumpăr lapte pentru trei zile. A trebuit să mă gândesc mult dacă să cumpăr lapte pentru mine şi copilaş sau să cumpăr un pieptăraş pentru el. Am renunţat la lapte şi am cumpărat pânză pentru un pieptăraş, cu care să acopăr braţele goale ale copilului meu. 8:51 Curând, micuţul Henry s-a îmbolnăvit foarte rău, iar starea lui se înrăutăţea tot mai mult, aşa de repede, încât ne-am alarmat foarte tare. Zăcea într-o stare neputincioasă; respira repede şi greu. I-am dat ce se putea da, dar fără succes. Apoi am chemat pe cineva cu experienţă, care ne-a spus că refacerea lui este îndoielnică. Ne-am rugat pentru el, dar nu se vedea nici o schimbare. Noi făcusem din copil o scuză ca să nu călătorim şi să lucrăm pentru binele altora, iar acum ne temeam că Domnul l-ar putea lua. Încă o dată ne-am dus înaintea Domnului, rugându-L să aibă milă de noi şi să cruţe viaţa copilului, făgăduindu-I solemn că vom merge înainte, încrezându-ne în Dumnezeu, orice ar fi fost să vină peste noi. 8:52 Cererile noastre au fost arzătoare şi stăruitoare. Am făcut apel, prin credinţă, la făgăduinţele lui Dumnezeu şi am crezut că ne va asculta strigătele. Lumina cerească a străbătut printre nori şi a strălucit asupra noastră. Rugăciunile noastre au primit cu generozitate răspuns. Din acel ceas, micuţul a început să se refacă. 8:53 Pe când ne aflam încă la Topsham, am primit o scrisoare de la fratele Chamberlain din Connecticut, prin care ne îndemna să luăm parte la o conferinţă ce avea să aibă loc în acel stat, în luna aprilie 1848. Ne-am hotărât să mergem dacă vom avea cu ce. Soţul meu şi-a făcut socotelile cu patronul lui şi a descoperit că acesta îi datorează zece dolari. Cu cinci dintre aceştia am cumpărat articole de îmbrăcăminte care ne erau atât de necesare, apoi am cârpit paltonul soţului meu, îmbinând chiar şi peticele, încât la mâneci era greu să spui care este materialul originar. Ne mai rămăseseră cinci dolari cu care să mergem la Dorchester, Massachusetts. Cufărul nostru conţinea aproape tot ce posedam pe acest pământ; însă aveam pace în suflet şi o conştiinţă liniştită, lucru pe care noi îl preţuiam mai mult decât confortul pământesc. La Dorchester ne-am oprit în casa fratelui Nichols, iar când am plecat, sora N. i-a înmânat cinci dolari soţului meu, cu care ne-am plătit costul călătoriei până la Middletown, Connecticut. Eram străini în acel oraş, nu văzusem niciodată pe nici unul din fraţii din acel stat. Ne mai rămăseseră doar cincizeci de cenţi. Soţul meu n-a îndrăznit să-i cheltuiască pentru a închiria o trăsură, aşa că a pus cufărul pe un morman de 8:54 scânduri şi am pornit în căutarea unei persoane de aceeaşi credinţă cu noi. Curând, l-am găsit pe fratele C., care ne-a luat acasă la el. 8:55 Conferinţa s-a ţinut la Rocky Hill, în casa spaţioasă, dar neterminată, a fratelui Belden. Fraţii s-au adunat până ne-am strâns vreo cincizeci; însă aceştia nu erau cu totul întăriţi în adevăr. Întâlnirea a fost interesantă. Fratele Bates a prezentat poruncile într-o lumină clară şi importanţa lor a fost susţinută cu mărturii puternice. Cuvântul a avut efectul de a-i fixa bine în adevăr pe aceia care îl cunoşteau deja şi de a-i trezi pe aceia care nu erau încă pe deplin hotărâţi. 8:56 Am fost invitaţi să ne întâlnim cu fraţii vara următoare, în statul New York. Credincioşii erau săraci şi nu ne-au putut promite că vor putea face prea mult pentru a ne uşura cheltuielile. Nu aveam mijloace ca să călătorim. Sănătatea soţului meu era slăbită, însă s-a deschis o cale pentru el ca să lucreze în câmp, la fân, şi el s-a hotărât să încerce să facă acest lucru. Se părea atunci că trebuie să trăim prin credinţă. Când ne-am trezit dimineaţa, ne-am plecat pe genunchi lângă pat şi I-am cerut lui Dumnezeu să ne dea putere să muncim în cursul zilei. N-am fost mulţumiţi până ce nu am simţit asigurarea că Domnul ne-a ascultat rugăciunea. Atunci soţul meu s-a dus să cosească, nu în puterea lui, ci în puterea Domnului. Seara, când a venit acasă, din nou L-am implorat pe Dumnezeu pentru susţinere, ca să putem câştiga câte ceva pentru a răspândi adevărul Său. Am fost adesea mult binecuvântaţi. Într-o scrisoare către fratele Howland, din iulie 1848, soţul meu scria: "Dumnezeu îmi dă putere să muncesc din greu toată ziua. Lăudat fie Numele Lui! Sper să capăt câţiva dolari pe care să-i folosesc pentru cauza Sa. Am suferit din cauza lucrului peste măsură, a oboselii, foamei, frigului şi căldurii, aceasta în efortul de a face bine fraţilor şi surorilor noastre, şi suntem gata să suferim şi mai mult dacă Domnul ne va cere. Mă bucur astăzi că tihna, plăcerea şi confortul din această viaţă sunt o jertfă pe altarul credinţei şi speranţei mele. Dacă fericirea noastră constă în a-i face pe alţii fericiţi, atunci noi suntem cu adevărat fericiţi. Adevăratul ucenic nu va trăi pentru a-şi satisface eul lui, ci pentru Hristos şi pentru binele micuţilor Săi. 8:57 El trebuie să-şi sacrifice tihna, plăcerea şi confortul, avantajele, voinţa şi propriile lui dorinţe egoiste pentru cauza lui Hristos, căci, de nu, nu va domni niciodată împreună cu El pe tronul Său". 8:58 Banii câştigaţi la fân au fost suficienţi pentru a ne acoperi nevoile de moment şi, de asemenea, să ne plătim cheltuielile pentru a merge în vest şi a ne întoarce. 8:59 Prima noastră conferinţă în statul New York s-a ţinut la Volney, în hambarul unui frate. Am fost prezenţi cam treizeci de persoane - toţi cei care s-au putut strânge din acea parte a statului. Însă, dintre toţi aceştia, cu greu găseai doi care să gândească la fel. Unii susţineau erori grave şi fiecare îşi apăra cu îndărătnicie propriul punct de vedere, spunând că este bazat pe Scripturi. 8:60 Aceste ciudate diferenţe de păreri apăsau cu greu asupra mea, pentru că eu consideram că în acest mod Dumnezeu este dezonorat; şi am căzut sub această povară. Unii s-au temut că voi muri, însă Domnul a ascultat rugăciunile slujitorilor Săi şi am reînviat. Lumina cerului era asupra mea şi curând am părăsit cele pământeşti. Îngerul meu însoţitor mi-a prezentat câteva dintre erorile celor prezenţi şi, de asemenea, adevărul în contrast cu greşelile lor. Aceste puncte de vedere discordante, despre care ei susţineau că se bazează pe Biblie, erau întemeiate doar pe părerile lor cu privire la Biblie şi ei trebuia să renunţe la aceste erori şi să se ataşeze soliei îngerului al treilea. Întrunirea noastră s-a încheiat cu biruinţă. Adevărul a obţinut victoria. Fraţii au renunţat la vederile lor greşite şi au acceptat mesajul celui de-al treilea înger; Dumnezeu i-a binecuvântat şi a înmulţit numărul lor. 8:61 De la Volney am plecat la portul Gibson, pentru a participa la o adunare ţinută în hambarul fratelui Edson. Acolo erau prezenţi cei care iubeau adevărul, însă ascultau şi nutreau lucruri greşite. Domnul a lucrat pentru noi cu putere, înainte de încheierea acelei adunări. Din nou mi-a fost arătată în viziune importanţa faptului ca fraţii din partea de vest a statului New York să lase deoparte diferenţele dintre ei şi să se unească în adevărul Bibliei. 8:62 Ne-am întors la Middletown, unde lăsasem copilaşul 8:63 pe durata călătoriei noastre în vest. Acum ne apăsa o altă datorie. Pentru binele sufletelor, simţeam că trebuie să sacrificăm compania micuţului nostru Henry, ca să ne putem preda fără rezerve lucrării. Sănătatea mea era slăbită şi el îmi ocupa desigur o mare parte din timp. Aceasta a constituit o încercare dură, însă nu am îndrăznit să las copilul să stea în calea datoriei mele. Eu credeam că Domnul îl cruţase atunci când fusese foarte bolnav şi socoteam că, dacă voi îngădui ca el să mă împiedice să-mi fac lucrarea, Dumnezeu mi-l va lua. Singură înaintea Domnului, zdrobită de durere, cu multe lacrimi, am decis să fac acest sacrificiu şi să renunţ la singurul meu copil, pe atunci în vârstă de un an, pentru ca altcineva să se ocupe de el, să se poarte ca o mamă cu el. L-am lăsat în familia fratelui Howland, în care aveam foarte multă încredere. Ei erau cu totul binevoitori să poarte unele poveri în locul nostru, ca noi să putem fi liberi pe cât era posibil şi să lucrăm pentru cauza lui Dumnezeu. Eram conştienţi de faptul că ei îl puteau îngriji mai bine pe Henry decât am fi făcut-o noi în timp ce călătoream şi că era spre binele lui să aibă un cămin stabil şi să fie bine disciplinat. A fost greu să mă despart de copilul meu. Faţa lui mică, întristată, pe care o lăsasem atunci când am plecat, m-a urmărit zi şi noapte; totuşi, cu ajutorul Domnului, l-am îndepărtat din minte şi am căutat să fac bine altora. Familia fratelui Howland a avut grijă de Henry în toate privinţele timp de cinci ani. 8:64 Capitolul XII - Publicând şi călătorind 8:65 În iunie 1849, ni s-a oferit ocazia să ne stabilim pentru o vreme la Rocky Hill, Connecticut. Aici, la 28 iulie, s-a născut al doilea copil al nostru, James Edson. 8:66 Pe când locuiam în acest loc, soţul meu a simţit îndemnul că este de datoria lui să scrie şi să publice adevărul prezent. A fost mult încurajat şi binecuvântat când s-a decis 8:67 să facă acest lucru. Însă din nou a fost cuprins de îndoială şi îngrijorare, când şi-a dat seama că nu are bani. Erau fraţi care aveau bani, însă ei au hotărât să-i păstreze. În cele din urmă, s-a lăsat pradă descurajării şi s-a decis să caute un câmp cu iarbă de cosit. Când a plecat din casă, am simţit o greutate prăvălindu-se peste mine şi am leşinat. S-au înălţat rugăciuni pentru mine şi am fost binecuvântată şi luată în viziune. Am văzut că Domnul îl binecuvântase şi îi dăduse putere soţului meu să lucreze la câmp cu un an în urmă, că folosise bine banii pe care îi câştigase şi că va avea de o sută de ori mai mult în viaţă, iar dacă va fi credincios, o răsplată bogată în Împărăţia lui Dumnezeu; dar că Domnul nu-i va da acum putere să lucreze la câmp pentru că are o altă lucrare pentru el; că trebuie să trăiască prin credinţă, să scrie şi să publice adevărul prezent. El a început de îndată să scrie, iar atunci când ajungea la vreun pasaj mai greu, se ruga Domnului să-i arate adevărata însemnătate a cuvântului Său. 8:68 Cam în această perioadă, a început să publice o mică foaie volantă, intitulată The Present Truth(Adevărul prezent). Atelierul pentru publicaţii era la Middletown, la opt mile de Rocky Hill, şi adesea parcurgea acea distanţă dus şi întors, chiar dacă pe atunci şchiopăta. Când a adus primul număr de la atelierul de tipărit, noi toţi ne-am plecat în jurul lui, cerând Domnului, cu inimi umile şi cu multe lacrimi, să reverse binecuvântarea Sa asupra eforturilor slabe ale slujitorului Său. Toate exemplarele erau luate de la Middletown şi duse la Rocky Hill şi întotdeauna, înainte de a le pregăti spre a le duce la poştă, le puneam înaintea Domnului şi, cu rugăciuni arzătoare şi lacrimi, ceream ca binecuvântarea Sa să însoţească solii Săi tăcuţi. Foarte curând au sosit scrisori care aduceau bani pentru publicarea acelei foi şi vestea cea bună că multe suflete primiseră adevărul. 8:69 O dată cu începerea acestei lucrări de publicare, noi nu am încetat să publicăm adevărul, ci am călătorit din 8:70 loc în loc, propovăduind învăţăturile care ne aduseseră o atât de mare lumină şi bucurie, încurajându-i pe credincioşi, îndreptându-i pe cei greşiţi şi aranjând lucrurile în ordine în biserică. Pentru a putea duce mai departe lucrarea de publicaţii şi în acelaşi timp să ne continuăm lucrul în alte părţi din câmp, publicaţia a fost din când în când mutată în diferite locuri. 8:71 În 1850 a apărut la Paris, statul Maine. Aici s-a mărit, iar numele a fost schimbat în cel pe care îl poartă şi astăzi: The Advent Review and Sabbath Herald (Revista Adventă şi Vestitorul Sabatului). Cei care simpatizau cu cauza noastră erau puţini la număr şi săraci în ce priveşte bunurile acestei lumi şi astfel eram siliţi să luptăm cu sărăcia şi cu o mare descurajare. Munca peste măsură, grija, neliniştea, lipsa de hrană corespunzătoare şi hrănitoare şi statul în frig în lungile noastre călătorii pe timp de iarnă au constituit prea mult pentru soţul meu, care s-a prăbuşit sub povară. A ajuns atât de slăbit, încât de-abia se ducea până la atelierul de tipărit. Credinţa noastră a fost încercată până la extrem. Noi am îndurat de bunăvoie tot felul de lipsuri, truda şi suferinţa; cu toate acestea, motivele noastre au fost greşit interpretate şi am fost priviţi cu neîncredere şi invidie. Puţini dintre aceia pentru al căror bine suferiserăm noi păreau a ne aprecia eforturile. Eram prea tulburaţi ca să putem dormi sau să ne odihnim. Orele în care ar fi trebuit să fim învioraţi prin somn erau adesea petrecute pentru a da răspunsuri în cadrul unor discuţii lungi, generate de invidie; şi multe alte ore, pe care alţii le petreceau dormind, noi le petreceam în agonie, în lacrimi şi plângând înaintea Domnului. În cele din urmă, soţul meu a spus: "Ellen, nu mai e de nici un folos să mai lupt în continuare. Aceste lucruri mă zdrobesc şi în curând mă vor conduce la mormânt. Nu pot să merg mai departe. Am scris o notiţă la ziar, în care am declarat că nu voi mai publica". Când a ieşit pe uşă să o ducă la atelierul de tipărit, eu am leşinat. El s-a întors şi s-a rugat pentru mine; rugăciunea i-a fost ascultată şi eu mi-am revenit. 8:72 În dimineaţa următoare, pe când ne aflam la altar, am fost luată în viziune şi mi-au fost arătate lucrurile în această privinţă. Am văzut că soţul meu nu trebuia să renunţe la acea publicaţie, căci un astfel de pas 8:73 era exact ceea ce dorea Satana, şi el lucra prin agenţii săi ca să-l determine să facă acest lucru. Mi-a fost arătat că noi trebuie să continuăm să publicăm şi că Domnul ne va susţine; că aceia care fuseseră vinovaţi că au aruncat asupra noastră asemenea poveri aveau să vadă unde îi va duce purtarea lor crudă şi se vor întoarce spre a-şi mărturisi conduita nedreaptă, căci, dacă nu o vor face, Dumnezeu nu va avea plăcere de ei; ei nu vorbiseră şi acţionaseră doar împotriva noastră, ci împotriva Aceluia care ne chemase să ocupăm locul pe care El dorise să-l ocupăm; şi că toată suspiciunea lor, gelozia şi influenţa lor tainică erau înregistrate cu credincioşie în ceruri şi nu aveau să fie şterse până când fiecare în parte nu avea să vadă cât de gravă era purtarea sa şi să refacă fiecare pas greşit. 8:74 Al doilea număr din Review a fost publicat la Saratoga Springs, New York. În aprilie 1852, ne-am mutat la Rochester, New York. Fiecare pas trebuia să-l facem prin credinţă. Eram încă încovoiaţi sub sărăcie şi siliţi să practicăm cea mai strictă economie şi tăgăduire de sine. Voi prezenta un mic extras dintr-o scrisoare adresată familiei Howland, din data de 16 aprilie 1852: "Tocmai ne-am stabilit în Rochester. Am închiriat o casă cu 175 de dolari pe an. Avem presa de tipărit în casă. Dacă nu era aici, trebuia să plătim încă 50 de dolari pe an pentru atelierul de tipărit. Aţi zâmbi dacă aţi putea privi şi ne-aţi vedea mobila. Am cumpărat două paturi masive cu 25 de cenţi fiecare. Soţul meu mi-a adus şase scaune vechi, din care nu sunt două de acelaşi fel, pentru care a plătit un dolar, şi curând mi-a mai adus alte patru scaune vechi fără partea de şezut pe ele, pentru care a plătit 62 de cenţi. Cadrul scaunelor este solid, le-am încercat. Untul este atât de scump, încât nu am cumpărat şi nici cartofi nu ne putem permite. Folosim sos în loc de unt şi napi în loc de cartofi. Primele mese le-am aşezat pe o scândură sprijinită pe două butoaie goale de făină. Noi suntem gata 8:75 să îndurăm lipsuri dacă putem face ca lucrarea lui Dumnezeu să înainteze. Noi credem că mâna Domnului a fost asupra noastră când ne-a călăuzit în acest loc. Câmpul este mare, dar lucrătorii sunt puţini. Adunarea din Sabatul trecut a fost minunată. Domnul ne-a înviorat cu prezenţa Lui." 8:76 Din când în când, plecam spre a participa la conferinţe ţinute în diferite părţi ale câmpului. Soţul meu predica, vindea cărţi şi lucra pentru a contribui la răspândirea ziarului. Circulam cu trăsura şi ne opream la prânz pentru a ne hrăni calul la marginea drumului şi pentru a prânzi şi noi. Apoi, cu hârtia şi tocul pe capacul cutiei de mâncare sau pe partea de sus a pălăriei, soţul meu scria articole pentru Review şi pentru Instructor. Domnul a binecuvântat din plin eforturile noastre şi adevărul a atins multe inimi. 8:77 În vara lui 1853, am făcut prima noastră călătorie în statul Michigan. După ce am publicat ceea ce ne-am propus, soţul meu a fost doborât de febră. Ne-am unit în rugăciune pentru el, însă, deşi s-a simţit mai bine, a rămas încă foarte slăbit. Ne aflam într-o mare încurcătură. Trebuie oare să ne retragem din lucrare datorită unor infirmităţi trupeşti? Îi va fi oare îngăduit lui Satana să-şi exercite puterea asupra noastră şi se va lupta el pentru vieţile noastre, ca să ne doboare tot timpul cât vom fi în lume? Noi ştiam că Dumnezeu poate limita puterea lui Satana. El poate îngădui să fim încercaţi în cuptorul de foc, însă ne scoate de acolo curăţiţi şi mai potriviţi pentru lucrarea Sa. 8:78 Singură mi-am vărsat sufletul în rugăciune înaintea lui Dumnezeu, pentru ca El să mustre boala şi să-i dea putere soţului meu pentru a putea suporta călătoria. Cazul era urgent şi credinţa mea s-a agăţat cu putere de făgăduinţele lui Dumnezeu. Acolo am obţinut asigurarea că, dacă ne vom continua călătoria spre Michigan, îngerul lui Dumnezeu va merge cu noi. Când i-am relatat soţului meu ceea ce mă îndemna pe mine cugetul, el mi-a spus că şi pe el îl îndemna cugetul acelaşi lucru şi ne-am hotărât să plecăm, încrezându-ne în Domnul. Cu fiecare milă pe care o parcurgeam, el se 8:79 simţea tot mai întărit. Domnul îl susţinea. Şi pe când propovăduia Cuvântul, am simţit asigurarea că îngerii lui Dumnezeu stăteau în preajma lui şi îi sprijineau eforturile. 8:80 În cursul acestei călătorii, mintea soţului meu a fost mult preocupată de subiectul referitor la spiritism şi, curând după întoarcerea noastră, a început să scrie cartea intitulată Signes of the Times (Semnele timpului). Era încă slăbit, nu putea dormi decât puţin, însă Domnul era tăria lui. Când mintea îi era confuză, în stare de suferinţă, ne plecam înaintea Domnului şi, în deznădejdea noastră, strigam către Domnul. El ne-a ascultat rugăciunile arzătoare şi adeseori l-a binecuvântat pe soţul meu, astfel încât, cu spiritul reînviat, îşi continua lucrarea. De multe ori pe zi se întâmpla să facem acest lucru şi să mergem înaintea Domnului prin rugăciuni stăruitoare. Această carte nu a fost scrisă în propria lui putere. 8:81 În timpul iernii şi al primăverii, am suferit mult datorită durerilor de inimă. Îmi era greu să respir când stăteam întinsă şi nu puteam adormi decât dacă mă ridicam în poziţie aproape şezând. Respiraţia mi se oprea uneori şi adesea leşinam. Deasupra pleoapei stângi aveam o umflătură care părea a fi cancer. Creştea mereu de mai bine de un an, până ce a devenit destul de dureroasă şi mi-a afectat vederea. Când citeam sau scriam, eram obligată să-mi bandajez ochiul afectat. Mă temeam că acesta va fi cuprins de cancer. Priveam înapoi, spre zilele şi nopţile petrecute corectând foile pentru publicaţii, lucru care îmi forţase ochii, şi mă gândeam: "Dacă îmi voi pierde ochiul şi viaţa, aceasta va fi pentru cauza lui Dumnezeu". 8:82 Cam în acest timp, un medic renumit care dădea consultaţii gratuite a venit la Rochester şi m-am hotărât să-i cer să-mi examineze ochiul. El a spus că umflătura este cancer. Însă, luându-mi pulsul, a spus: "Eşti foarte bolnavă şi vei muri de apoplexie înainte ca acea umflătură să se spargă. Eşti într-o stare foarte periculoasă datorită bolii de inimă". Acest lucru nu m-a surprins, deoarece eram conştientă că, dacă nu mă voi însănătoşi degrabă, aveam să merg curând în mormânt. Alte două femei 8:83 care veniseră la consultaţie sufereau de aceeaşi boală. Medicul a spus că eu eram într-o stare mai gravă decât ele şi că nu voi putea rezista mai mult de trei săptămâni înainte de a fi lovită de paralizie. L-am întrebat dacă medicamentul lui mă poate face bine. Nu m-a încurajat prea mult. Am încercat remediile prescrise de el, însă fără nici un folos. 8:84 Cam după trei săptămâni, am leşinat şi am căzut pe podea şi am stat aproape inconştientă timp de treizeci şi şase de ore. Se temeau că nu voi mai trăi, însă, ca răspuns la rugăciune, am reînviat. La o săptămână după aceea am primit un şoc în partea stângă. Aveam o senzaţie ciudată de răceală şi amorţire în cap şi o durere mare la tâmple. Limba părea grea şi amorţită, nu puteam vorbi bine. Mâna stângă şi partea stângă nu le puteam folosi. Credeam că voi muri şi chinul meu cel mare era că doream să am dovada că, în suferinţa mea, Domnul mă iubea. Timp de luni de zile am simţit o durere continuă la inimă şi eram foarte deprimată. Am încercat să-L slujesc pe Dumnezeu din principiu, fără sentiment, însă acum însetam după mântuire şi tânjeam să ştiu că binecuvântarea Lui nu este împiedicată de suferinţa mea fizică. 8:85 Fraţii şi surorile s-au adunat laolaltă şi au făcut din cazul meu un subiect special de rugăciune. Dorinţa mi-a fost îndeplinită şi am primit binecuvântarea lui Dumnezeu şi asigurarea că El mă iubeşte. Însă durerea continua şi eu eram tot mai slăbită cu fiecare oră care trecea. Din nou fraţii şi surorile s-au adunat pentru a prezenta cazul meu înaintea Domnului. Eram atât de slăbită, încât nu mă puteam ruga cu voce tare. Felul în care arătam părea că slăbeşte credinţa celor din jurul meu. Atunci făgăduinţele lui Dumnezeu au fost înfăţişate în faţa mea aşa cum nu le văzusem niciodată până atunci. Mi se părea că Satana se lupta să mă smulgă de lângă soţul şi copiii mei şi să mă aşeze în mormânt şi îmi apăreau în minte întrebări de felul: "Poţi tu să te încrezi pur şi simplu în făgăduinţele lui Dumnezeu? Poţi tu să porneşti prin credinţă, 8:86 orice ar fi?" Credinţa a reînviat. I-am şoptit soţului meu: "Cred că mă voi face bine." El a răspuns: "Aş vrea să pot crede acest lucru." Nu am simţit uşurare în noaptea aceea şi totuşi m-am bizuit cu toată încrederea pe făgăduinţele lui Dumnezeu. Nu puteam să dorm, însă mi-am continuat rugăciunea tăcută. Înainte de a se face ziuă, am adormit. 8:87 Când a răsărit soarele, m-am trezit fără nici o durere. Greutatea de pe inimă s-a dus şi eram foarte fericită. Oh, ce schimbare! Mi se părea că îngerul lui Dumnezeu mă atinsese în timp ce dormeam. Am fost plină de mulţumire. Lauda lui Dumnezeu era pe buzele mele. L-am trezit pe soţul meu şi i-am spus ce lucru minunat a făcut Dumnezeu pentru mine. La început, cu greu a putut înţelege acest lucru; însă când m-am ridicat, şi m-am îmbrăcat, şi am umblat prin casă, el L-a lăudat pe Dumnezeu împreună cu mine. Ochiul bolnav nu mă mai durea. În câteva zile umflătura a dispărut şi vederea mi-a fost complet refăcută. Lucrarea era desăvârşită. 8:88 M-am dus din nou la medic şi, de îndată ce a început să-mi ia pulsul, mi-a spus: "Doamnă, o totală schimbare s-a petrecut în corpul dumneavoastră; însă cele două femei care au fost aici când aţi fost ultima dată au murit". I-am spus că nu medicamentele lui m-au făcut bine, căci de fapt nu am putut să iau nici unul. După ce am plecat, doctorul i-a spus unei prietene de-a mea: "Cazul ei este un mister. Nu îl pot înţelege". 8:89 Curând, ne-am dus din nou în Michigan şi a trebuit să îndur călătoriile lungi şi obositoare, pe drumurile acelea aspre cu buşteni în cale şi prin mlaştini cu noroi, dar puterea mea nu a cedat. Simţeam că Domnul doreşte ca noi să ajungem la Wisconsin şi am aranjat să luăm trenul de la Jackson la ora zece seara. 8:90 Pe când ne pregăteam să luăm trenul, am simţit o solemnitate deosebită şi am propus să ne rugăm. Pe când ne consacram acolo Domnului, nu am putut să ne abţinem să nu plângem. Ne-am dus la gară cu simţăminte de o deosebită solemnitate. Mergând pe lângă tren, ne-am dus la un vagon situat mai în faţă, care avea banchete cu spătare mai înalte, sperând astfel că vom putea 8:91 dormi un pic în acea noapte. Vagonul era plin, aşa că ne-am întors la următorul şi acolo am găsit locuri. Ca de obicei, când călătoream noaptea, eu nu mi-am dat jos boneta de pe cap şi îmi ţineam bocceaua în mână, de parcă aş fi aşteptat ceva. Amândoi vorbeam despre simţămintele noastre deosebite. 8:92 Trenul a alergat vreo trei mile de la Jackson, când mişcarea a devenit foarte violentă, zdruncinându-ne înainte şi înapoi şi oprind în cele din urmă. Am deschis fereastra şi am văzut un vagon cu capătul de la spate ridicat. Am auzit gemete înfricoşătoare şi era o mare confuzie. Locomotiva fusese aruncată de pe calea ferată, însă vagonul în care ne aflam noi era pe linie şi se afla la o distanţă de aproximativ treizeci de metri de cele de dinaintea lui. Vagonul cu bagaje nu a suferit multe vătămări şi cufărul nostru cel mare cu cărţi a rămas neatins. Vagonul de clasa a II-a a fost zdrobit, iar bucăţi din el împreună cu pasagerii au fost aruncaţi de ambele părţi ale liniei ferate. Vagonul în care încercasem să găsim locuri era mult distrus, iar unul din capetele sale era ridicat pe un morman de ruine. Cuplajul nu a fost distrus, însă vagonul în care ne aflam noi nu a fost legat de cel din faţa noastră, de parcă un înger le-ar fi despărţit. Patru persoane au fost omorâte sau rănite mortal şi mulţi au fost răniţi. Nu puteam simţi altceva decât că Dumnezeu a trimis un înger pentru a ne păstra viaţa. 8:93 Ne-am întors la Jackson şi a doua zi am luat trenul spre Wisconsin. Vizita noastră în acel stat a fost binecuvântată de Dumnezeu. Ca rezultat al eforturilor noastre, suflete au fost convertite. Domnul mi-a dat putere ca să pot suporta lunga călătorie. 8:94 Pe 29 august 1854, o altă responsabilitate a fost adăugată familiei noastre prin naşterea lui Willie. Cam în această perioadă a apărut primul număr al revistei intitulate în mod fals The Messenger of Truth(Solul adevărului). Cei care ne calomniau prin acea revistă au fost admonestaţi pentru greşelile şi erorile lor. Ei nu au suportat ocara şi, la început în secret, iar apoi mai deschis, s-au folosit de influenţa pe care o aveau împotriva noastră. Pe noi nu ne-a afectat aceasta, însă câţiva dintre cei care erau în preajma noastră au fost influenţaţi de aceste persoane rele. Câţiva din cei în care 8:95 aveam încredere şi care ştiau bine că eforturile noastre fuseseră în mod vizibil binecuvântate de Dumnezeu şi-au retras simpatia de la noi şi au acordat-o unor străini. 8:96 Domnul mi-a arătat caracterul şi felul în care avea să sfârşească acea grupare; că El nu era de acord cu cei care aveau de-a face cu acea revistă şi că mâna Lui era împotriva lor. Şi că, deşi un timp vor fi prosperi şi unii oameni cinstiţi vor fi amăgiţi de ei, totuşi, în cele din urmă, adevărul va triumfa şi toate sufletele sincere se vor smulge din înşelăciunea în care au fost prinşi şi vor ieşi afară curaţi, nevătămaţi de influenţa acelor oameni răi; deoarece mâna lui Dumnezeu era împotriva lor, ei nu puteau decât să se prăbuşească. 8:97 Din nou sănătatea soţului meu a fost afectată. Suferea de tuse şi dureri cumplite de plămâni şi sistemul lui nervos era epuizat. Neliniştea pe care o avea în suflet, poverile pe care le purtase în Rochester, munca în atelier, bolile şi morţile din familie, lipsa de simpatie din partea acelora care ar fi trebuit să împartă cu el eforturile, alături de călătorii şi lucrarea de predicare au constituit prea mult pentru puterea lui şi se părea că se îndreaptă negreşit spre mormânt. A fost o perioadă de ceaţă şi negură. Doar câteva raze de lumină îndepărtau din când în când norii grei, dându-ne ceva speranţă, căci altfel am fi fost doborâţi de disperare. Uneori credeam că Dumnezeu ne-a părăsit. 8:98 Susţinătorii revistei Messenger înscenau tot felul de minciuni despre noi. Aceste cuvinte ale psalmistului îmi veneau cu putere în minte: "Nu te mânia pe cei răi şi nu te uita cu jind la cei ce fac răul; căci sunt cosiţi iute ca iarba, şi se veştejesc ca verdeaţa" (Ps. 37, 1.2). Câţiva dintre cei care scriau la acea revistă s-au bucurat chiar de boala soţului meu, spunând că Dumnezeu va avea grijă de el şi-l va îndepărta din drum. Când a citit acest lucru, în timp ce zăcea bolnav, credinţa a reînviat şi a exclamat: "Nu voi muri, ci voi trăi ca să propovăduiesc lucrările Domnului (Ps. 118,17) şi s-ar putea chiar să predic la funeraliile lor". 8:99 Norii cei mai întunecoşi păreau că se abat asupra noastră. Oameni nelegiuiţi care susţineau că sunt evlavioşi născoceau, sub comanda lui Satana, minciuni şi îndreptau tăria forţelor lor împotriva noastră. Dacă ar fi fost a noastră cauza lui Dumnezeu, poate am fi tremurat; însă aceasta era în mâinile Aceluia care putea spune: "Nimeni nu o poate smulge din mâinile Mele". Noi ştiam că Domnul Isus trăieşte şi stăpâneşte. Noi puteam spune înaintea Domnului: "Cauza este a Ta şi Tu ştii că nu noi am ales acest lucru, ci am acţionat la porunca Ta şi astfel avem partea noastră în această lucrare". |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: