5:65 Îmi doream moartea ca o uşurare în faţa responsabilităţilor care se năpustiseră asupra mea. Pacea aceea dulce de care mă bucurasem pe deplin atât de mult timp m-a părăsit şi acum sufletul meu era din nou apăsat de descurajare. Rugăciunile mi se păreau zadarnice, iar credinţa dispăruse. Cuvintele de alinare, ocară sau încurajare care se adresau mi se păreau totuna, fiindcă aveam impresia că nimeni în afară de Dumnezeu nu mă poate înţelege, iar El mă părăsise. Grupul de credincioşi din Portland nu ştia ce se petrecea în mintea mea şi de ce ajunsesem în această stare de descurajare. Ei ştiau însă că trebuie să fie un motiv pentru care mintea mea ajunsese atât de deprimată şi