5:50 mai sus". Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut o cărare dreaptă şi îngustă, suspendată deasupra pământului. Pe această cărare, poporul advent călătorea spre cetate. Înapoia lor, la începutul cărării, era o lumină, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopţii. Această lumină strălucea pe tot parcursul cărării, astfel ca picioarele lor să nu li se împleticească. Însuşi Domnul Isus mergea în faţa poporului Său, conducându-i înainte, şi, atâta timp cât îşi ţineau ochii fixaţi la El, ei erau în siguranţă. Însă curând unii au obosit şi au spus că până la cetate mai este cale lungă şi că ei se aşteptaseră ca deja să fi ajuns acolo. Apoi Isus îi încuraja, ridicându-Şi braţul drept, plin de slavă, din care venea o lumină care se unduia peste grupul advent; iar ei strigau: "Aleluia!" Unii, în grabă, refuzau lumina care-i lumina din urmă şi spuneau că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina dinapoia lor a dispărut, lăsându-i într-un întuneric complet, iar ei s-au împleticit, au pierdut urma lui Isus şi au căzut de pe cărare în întunericul şi lumea nelegiuită de dedesubt.