Printable ModeMărturii pentru comunitate vol.1, 5
|
5:1 Capitolul VI - Experienţa adventă 5:2 Cu grijă şi cutremur ne apropiam de timpul (Anul 1843, conform calendarului iudaic, era socotit a se întinde de la 21 martie 1843 până la 21 martie 1844. Cei care primiseră credinţa adventă au aşteptat venirea Domnului Hristos în această perioadă), când trebuia ca Mântuitorul să vină. Cu seriozitate solemnă noi căutam, ca popor, să ne curăţim vieţile pentru a putea fi gata să-L întâmpinăm pe Domnul la venirea Sa. Neţinând seama de împotrivirea pastorilor şi bisericilor, sala Beethoven din oraşul Portland era aglomerată seară de seară; în special duminicile se ţineau adunări mari în acel loc. Fratele Stockman era un bărbat cu o adâncă evlavie. Sănătatea lui era şubredă; totuşi, când stătea în faţa oamenilor, părea că e înălţat mai presus de infirmitatea fizică şi faţa lui era luminată de conştienţa că predica adevărul sacru al lui Dumnezeu. 5:3 Cuvintele sale aveau o putere solemnă, cercetătoare, atingând multe inimi. De multe ori şi-a exprimat dorinţa arzătoare de a trăi să-L vadă pe Mântuitorul venind pe norii cerului. Sub păstorirea lui, Duhul lui Dumnezeu a convins mulţi păcătoşi şi i-a adus în turma lui Hristos. Se ţineau adunări în diferite case din diverse locuri ale oraşului, cu cele mai bune rezultate. Credincioşii 5:4 erau încurajaţi să lucreze pentru prietenii şi rudele lor, iar convertirile se înmulţeau zi după zi. 5:5 Oameni din toate categoriile sociale se îndreptau spre sala Beethoven. Bogaţi şi săraci, pastori şi laici, erau cu toţii, din diferite motive, nerăbdători să audă ei înşişi învăţătura despre cea de-a doua venire. Mulţi veneau, dar, negăsind loc unde să stea, plecau dezamăgiţi. Rânduiala din cadrul acestor întruniri era simplă. Se ţinea o cuvântare scurtă, mişcătoare, apoi se acorda libertate pentru îndemnuri generale. De regulă, era o linişte desăvârşită pentru o mulţime atât de mare. Domnul ţinea în frâu spiritul de împotrivire, în timp ce servii Lui explicau motivele credinţei lor. Uneori unealta omenească era slabă, însă Duhul lui Dumnezeu dădea greutate şi putere adevărului Său. Prezenţa îngerilor sfinţi era simţită în adunare şi zilnic se adăugau grupului mic de credincioşi noi aşteptători ai lui Hristos. 5:6 Cu o ocazie, pe când predica fratele Stockman, fratele Brown, un pastor creştin baptist, al cărui nume a mai fost menţionat înainte, stătea la amvon, ascultând cu deosebit interes. Fiind adânc mişcat, înfăţişarea lui deveni deodată palidă ca a unui mort. S-a prăbuşit de pe scaun, iar fratele Stockman l-a prins cu braţele lui pe când cădea la pământ şi l-a întins pe canapeaua din faţa amvonului, unde a zăcut fără putere până s-a încheiat cuvântarea. 5:7 Atunci el s-a trezit, faţa fiindu-i încă palidă, dar strălucind de lumina ce vine de la Soarele neprihănirii. A depus o mărturie deosebit de impresionantă. Părea că primise ungerea sfântă de sus. De obicei vorbea rar, avea un fel de a fi serios, cu totul liber de orice fel de excitare. Cu această ocazie, cuvintele lui solemne, măsurate, au adus cu ele o nouă putere pe când rostea avertizarea ca păcătoşii şi fraţii lui pastori să lase deoparte necredinţa, prejudecata şi formalismul rece şi, ca şi cei din Berea, să cerceteze scrierile sfinte, comparând scriptură cu scriptură, pentru a se convinge dacă aceste lucruri erau adevărate. El 5:8 i-a rugat fierbinte pe pastorii prezenţi să nu se simtă jigniţi de felul direct şi cercetător în care fratele Stockman prezentase acest subiect solemn care îi interesase pe toţi. 5:9 El a spus: "Noi vrem să ajungem la oameni; vrem ca păcătoşii să fie convinşi şi să se pocăiască cu adevărat înainte de a fi prea târziu pentru a fi salvaţi, ca să nu ajungă să se plângă: 'Secerişul a trecut, vara s-a sfârşit şi noi tot nu suntem mântuiţi'. Fraţii pastori spun că săgeţile noastre îi lovesc; dar vor ei să se ridice şi să se dea deoparte dintre noi şi popor şi să ne lase să atingem inimile păcătoşilor? Dacă fac din ei înşişi o ţintă a ţelului nostru, nu au nici un motiv să se plângă de rănile pe care le primesc. Daţi-vă deoparte, fraţilor, şi nu veţi fi ţintiţi!" 5:10 Şi-a relatat apoi propria sa experienţă cu atâta simplitate şi candoare, încât mulţi dintre cei cu prejudecăţi au fost mişcaţi până la lacrimi. Spiritul lui Dumnezeu era simţit în cuvintele sale şi văzut în înfăţişarea sa. Cu o încântare sfântă, el a declarat cu putere că luase Cuvântul lui Dumnezeu drept sfătuitor şi că îndoielile sale au fost spulberate, iar credinţa lui confirmată. Cu seriozitate i-a invitat pe fraţii lui pastori, pe membrii bisericii, pe păcătoşi şi pe necredincioşi să cerceteze ei înşişi Biblia şi i-a îndemnat să nu lase pe nici un om să-i abată de la ţinta de a se convinge cu privire la adevăr. 5:11 Fratele Brown nu a accentuat nici atunci şi nici după aceea legătura sa cu biserica creştină baptistă, fiind privit cu mult respect de cei din biserica lui. Când a terminat de vorbit, cei care doreau ca poporul lui Dumnezeu să se roage pentru ei erau invitaţi să se ridice. Sute de oameni au răspuns apelului. Duhul Sfânt era asupra adunării. Cerurile şi pământul păreau că se apropie unul de altul. Adunarea a durat până noaptea târziu. Puterea Domnului era simţită de cei tineri, de cei bătrâni şi de cei de vârstă medie. 5:12 Pe când ne întorceam acasă pe căi diferite, o voce care lăuda pe Domnul ajungea la noi dintr-o anumită direcţie şi, ca un răspuns, glasuri din alte şi alte direcţii strigau: 5:13 "Slavă lui Dumnezeu, Domnul domneşte!" Oamenii îşi căutau casele cu laudele pe buzele lor şi sunetul acela de bucurie răsuna prin atmosfera tăcută a nopţii. Nici unul din cei care au participat la aceste adunări nu ar putea uita vreodată aceste scene extraordinare. 5:14 Aceia care Îl iubesc sincer pe Domnul Isus pot aprecia simţămintele celor care vegheau aşteptând cu mult dor venirea Mântuitorului lor. Momentul împlinirii aşteptării se apropia. Timpul când noi nădăjduiam că ne vom întâlni cu El era la uşă. Ne apropiam de acest ceas într-o solemnitate calmă. Adevăraţii credincioşi au rămas într-o dulce comuniune cu Dumnezeu - o pregustare a păcii care avea să fie partea lor în viaţa plină de strălucire de după aceea. Nici unul din cei care au trăit această speranţă şi încredere nu ar putea uita vreodată acele preţioase ore ale aşteptării. 5:15 Treburile vremelnice au fost lăsate la o parte de cei mai mulţi timp de câteva săptămâni. Ne examinam cu grijă fiecare gând şi simţământ al inimii, ca şi când am fi fost pe patul de moarte şi în câteva ore aveam să închidem ochii pentru totdeauna din faţa scenelor de pe acest pământ. Nu s-au făcut "haine pentru înălţare" în vederea marelui eveniment; noi simţeam nevoia dovezii lăuntrice că eram pregătiţi pentru a-L întâlni pe Domnul Hristos, iar hainele noastre albe erau curăţia sufletească, un caracter spălat de păcat prin sângele ispăşitor al Mântuitorului nostru. 5:16 Însă timpul de aşteptare a trecut. Aceasta a constituit prima încercare zdrobitoare care a venit asupra acelora care credeau şi nădăjduiau că Isus avea să vină pe norii cerului. Dezamăgirea poporului aşteptător al lui Dumnezeu a fost mare. Batjocoritorii triumfau şi i-au câştigat şi pe cei slabi şi laşi de partea lor. Unii dintre aceia care păruseră că aveau credinţa cea adevărată arătau acum că fuseseră impulsionaţi doar de teamă; iar acum curajul le-a revenit o dată cu trecerea timpului, unindu-se cu cei batjocoritori şi declarând că ei nu au fost nici-odată aşa de naivi să creadă cu adevărat învăţătura lui Miller, care era un fanatic smintit. Alţii, din fire nestatornici şi şovăielnici, au părăsit în tăcere cauza. Eu mă gândeam: Dacă Domnul Hristos ar fi venit cu adevărat, ce s-ar fi întâmplat cu cei slabi şi şovăielnici? Ei susţineau că-L iubesc şi că aşteaptă venirea lui Isus; dar atunci când 5:17 nu a venit, ei s-au simţit uşuraţi, întorcându-se la starea de nepăsare şi nesăbuinţă faţă de adevărata religie. 5:18 Am fost într-o mare încurcătură, dezamăgiţi, dar totuşi nu am renunţat la credinţa noastră. Mulţi se agăţau încă de speranţa că Domnul Isus nu-Şi va amâna mult venirea; Cuvântul Domnului era sigur, el nu putea greşi. Noi simţeam că ne-am făcut datoria, că am trăit în conformitate cu credinţa noastră; am fost dezamăgiţi, dar nu descurajaţi. Semnele timpului arătau că sfârşitul tuturor lucrurilor era aproape; noi trebuie să veghem şi să fim gata în vederea revenirii Domnului în orice clipă. Noi trebuie să aşteptăm cu nădejde şi încredere, fără a neglija să ne adunăm laolaltă pentru a ne îndemna, încuraja şi mângâia, pentru ca lumina noastră să poată străluci în întunericul lumii. 5:19 Stabilirea timpului era atât de simplă şi clară, încât chiar copiii puteau înţelege. De la data decretului regelui Persiei, ce se găseşte în Ezra 7, care a fost dat în anul 457 î. Hr., cei 2.300 de ani din Daniel 8,14 trebuia să se sfârşească în 1843. Prin urmare, noi aşteptam ca la sfârşitul acestui an să vină Domnul. Am fost mult dezamăgiţi când tot anul a trecut, iar Mântuitorul nu a venit. 5:20 Nu s-a înţeles de la început faptul că decretul nefiind dat la începutul anului 457 î.Hr., cei 2.300 ani nu aveau să se sfârşească la încheierea anului 1843. Dar s-a descoperit apoi că decretul a fost dat aproape de încheierea anului 457 î. Hr. şi de aceea perioada profetică ajunge până în toamna anului 1844. Astfel, viziunea sub aspect cronologic nu întârzia, chiar dacă părea astfel. Noi am învăţat să ne bazăm pe ceea ce spunea profetul: "Căci este o proorocie a cărei vreme este hotărâtă, se apropie de împlinire, nu va minţi; dacă zăboveşte, aşteapt-o, căci va veni şi se va împlini negreşit." 5:21 Dumnezeu Şi-a încercat poporul atunci când timpul a trecut şi nu s-a întâmplat nimic în anul 1843. Greşeala făcută în calcularea perioadelor profetice 5:22 nu a fost descoperită imediat nici chiar de bărbaţii învăţaţi care se împotriviseră vederilor acelora care aşteptau venirea lui Hristos. Cercetătorii susţineau că Miller are dreptate în privinţa calculării timpului, deşi se aflau în dispută cu el referitor la evenimentul care avea să încununeze această perioadă. Însă atât ei, cât şi poporul aşteptător al lui Dumnezeu greşeau cu toţii în privinţa timpului. 5:23 Noi credeam că Domnul, în înţelepciunea Lui, a rânduit ca poporul Său să treacă printr-o dezamăgire care a fost îngăduită, pentru a scoate la iveală ceea ce se afla în inimi şi pentru formarea de caractere neprihănite în aceia care susţineau că aşteaptă şi se bucură de venirea Domnului. Cei care au îmbrăţişat solia primului înger (vezi Apoc.14,6.7) de teama mâniei judecăţilor lui Dumnezeu, şi nu datorită faptului că iubeau adevărul şi doreau să moştenească Împărăţia cerurilor, au apărut acum în adevărata lor lumină. Ei se aflau printre primii care îi batjocoreau pe cei dezamăgiţi, pe cei care iubeau sincer şi doreau revenirea lui Isus. 5:24 Cei care au fost dezamăgiţi nu au fost lăsaţi mult timp în întuneric; căci, studiind cu rugăciune serioasă perioadele profetice, greşeala a fost descoperită. În bucuria aşteptării Domnului, întârzierea evidentă a viziunii nu fusese luată în calcul şi a constituit o surpriză tristă şi neaşteptată. Cu toate acestea, chiar această încercare a fost necesară pentru dezvoltarea şi întărirea credincioşilor sinceri în adevăr. 5:25 Speranţele noastre s-au concentrat acum asupra venirii Domnului în 1844. Acesta a fost de asemenea timpul pentru solia celui de-al doilea înger, care, zburând prin mijlocul cerului, striga: "A căzut Babilonul, a căzut cetatea cea mare." Această solie a fost proclamată pentru prima dată de slujitorii lui Dumnezeu în vara anului 1844. Ca urmare, mulţi au ieşit din bisericile decăzute. Legat de această solie, a fost strigătul de la miezul nopţii (Vezi Mat. 25,1-13): 5:26 "Iată Mirele, ieşiţi-I în întâmpinare". Pretutindeni în ţară era dusă lumina cu privire la această solie şi chemarea a trezit mii de oameni. A mers din oraş în oraş, din sat în sat şi până în cele mai îndepărtate regiuni din ţară. A ajuns până la cei învăţaţi şi talentaţi, dar şi la cei neştiutori şi umili. 5:27 Acesta a fost cel mai fericit an din viaţa mea. Inima mea era atât de plină de bucuria aşteptării, însă îmi era milă şi eram neliniştită pentru aceia care erau descurajaţi şi nu aveau speranţă în Isus. Ne-am unit, ca popor, în rugăciune serioasă, în vederea unei experienţe autentice şi pentru o dovadă de netăgăduit a acceptării noastre de către Dumnezeu. 5:28 Aveam nevoie de multă răbdare, căci batjocoritorii erau mulţi. Eram adesea întâmpinaţi cu referiri ironice la dezamăgirea noastră dinainte. "Încă nu v-aţi suit; când aşteptaţi să vă înălţaţi?" şi alte asemenea ocări ne erau adresate de cei necredincioşi şi chiar de către unii creştini care acceptau Biblia şi totuşi dădeau greş în a învăţa marile şi importantele ei adevăruri. Ochii lor orbiţi păreau că văd doar o vagă şi îndepărtată însemnătate în avertizarea solemnă că "Dumnezeu a rânduit o zi în care va judeca lumea" şi în asigurarea că sfinţii vor fi răpiţi în văzduh pentru a-L întâmpina acolo pe Domnul. 5:29 Bisericile convenţionale foloseau orice mijloace pentru a împiedica răspândirea credinţei în revenirea în curând a lui Hristos. Nu se acorda libertate în cadrul întrunirilor celor care îndrăzneau să menţioneze speranţa revenirii în curând a Domnului Hristos. Cei care pretindeau că-L iubesc pe Isus respingeau cu ironie vestea că El, pe care Îl numeau cel mai bun prieten al lor, avea să-i viziteze în curând. Erau porniţi şi mânioşi împotriva acelora care proclamaseră vestea revenirii Sale şi care se bucuraseră că Îl vor vedea în curând în slava Lui. 5:30 Fiecare clipă mi se părea de cea mai mare importanţă. Simţeam că facem o lucrare pentru veşnicie şi că cei nepăsători şi cei neinteresaţi se aflau în cel mai mare pericol. Credinţa mea era neumbrită 5:31 şi eu aplicam pentru mine însămi preţioasele făgăduinţe ale lui Isus. El le spusese ucenicilor Săi: "Cereţi şi veţi primi". Eu credeam cu tărie că tot ceea ce ceream în conformitate cu voia lui Dumnezeu avea să-mi fie dat. M-am plecat în umilinţă la picioarele lui Isus, cu inima în armonie cu voinţa Sa. 5:32 Adesea vizitam familii şi mă rugam serios pentru cei care erau copleşiţi de temeri şi deznădejde. Credinţa mea era atât de puternică, încât nu mă îndoiam nici o clipă că Dumnezeu avea să-mi răspundă la rugăciuni şi, fără nici o excepţie, binecuvântarea, şi pacea lui Isus au rămas asupră-ne ca răspuns la cererile noastre umile, iar inimile celor deznădăjduiţi erau înseninate de lumină şi speranţă. 5:33 Cu stăruitoare cercetare a inimii şi cu mărturisiri în umilinţă ne apropiam de timpul aşteptării noastre. În fiecare dimineaţă simţeam că prima noastră lucrare era aceea de a ne asigura că vieţile noastre erau neprihănite înaintea lui Dumnezeu. Interesul nostru unul pentru altul a crescut, ne rugam mult împreună cu şi unii pentru alţii. Ne adunam în livezi şi crânguri pentru a fi în legătură cu Dumnezeu şi a ne înălţa cererile către El. Ne simţeam mai mult în prezenţa Sa atunci când eram înconjuraţi de lucrările Sale din natură. Bucuria mântuirii era mai necesară pentru noi decât hrana şi apa. Dacă norii ne împresurau mintea, nu îndrăzneam să ne odihnim sau să mergem la culcare până ce aceştia nu erau îndepărtaţi şi aveam asigurarea că suntem acceptaţi de Dumnezeu. 5:34 Sănătatea mea era şubredă, plămânii îmi erau grav afectaţi şi vocea mea era slabă. Duhul lui Dumnezeu Se odihnea adesea asupra mea cu o mare putere şi trupul meu firav de-abia putea suporta slava care îmi inunda sufletul. Se părea că respir chiar atmosfera cerului şi mă bucuram în aşteptarea revenirii în curând a Mântuitorului meu, pentru a trăi întotdeauna în lumina feţei Sale. 5:35 Poporul aşteptător al lui Dumnezeu se apropia de ceasul când nădăjduiau din inimă că bucuria lor avea să fie împlinită prin venirea 5:36 Mântuitorului. Însă din nou timpul a trecut fără ca Isus să fi venit. A fost greu să reluăm grijile vieţii despre care gândisem că le-am lăsat pentru totdeauna. Aceasta a fost o cruntă dezamăgire pentru turma cea mică a cărei credinţă fusese atât de puternică şi a căror nădejde fusese atât de mare. Însă am fost surprinşi că ne simţeam atât de liberi în Domnul şi că eram atât de puternic susţinuţi de puterea şi harul Său. 5:37 Experienţa anului precedent s-a repetat totuşi într-o măsură mai mare. Mulţi au renunţat la credinţa lor. Unii, care fuseseră foarte încrezători, au fost atât de adânc răniţi în mândria lor, încât se părea că fug de lume. Ca şi Iona, ei se plângeau de Dumnezeu şi preferau mai degrabă moartea decât viaţa. Cei care îşi clădiseră credinţa pe dovezile altora, şi nu pe Cuvântul lui Dumnezeu, erau acum tot atât de dispuşi să-şi schimbe vederile. Făţarnicii, care sperau să-L înşele pe Domnul aşa cum se înşelau pe ei înşişi cu falsa lor pocăinţă şi evlavie, se simţeau acum uşuraţi de primejdia ce-i ameninţa şi s-au împotrivit în mod deschis cauzei pe care înainte susţinuseră că o iubesc. 5:38 Cei slabi şi cei nelegiuiţi s-au unit în a declara că acum nu mai poate fi vorba de temeri sau aşteptări. Timpul a trecut, Domnul nu a venit, iar lumea a rămas aceeaşi de mii de ani. Această a doua încercare a scos la iveală o masă de oameni de nimic, care fuseseră atraşi în curentul puternic al credinţei advente şi care se formase în timp, o dată cu adevăraţii credincioşi şi cu lucrătorii serioşi. 5:39 Am fost dezamăgiţi, dar nu ne-am pierdut elanul. Ne-am hotărât să ne supunem cu răbdare procesului de curăţire pe care Dumnezeu îl socotea necesar pentru noi şi să aşteptăm răbdători împlinirea speranţei ca Mântuitorul să-i răscumpere pe ai Săi, încercaţi şi credincioşi. 5:40 Eram neclintiţi în încredinţarea că predicarea unui anumit timp aparţinea lui Dumnezeu. Acest lucru i-a condus pe oameni să cerceteze Biblia cu stăruinţă, pentru a descoperi adevărurile pe care nu le înţeleseseră mai înainte. Iona fusese trimis de Dumnezeu spre a proclama pe străzile cetăţii Ninive că, în decurs de patruzeci de zile, oraşul avea să fie nimicit; însă Dumnezeu 5:41 a primit umilinţa celor din Ninive şi a prelungit timpul lor de har. Totuşi, solia pe care o dusese Iona fusese trimisă de Dumnezeu, iar Ninive a fost pus la probă potrivit cu voinţa Sa. Lumea privea nădejdea noastră ca o amăgire, iar dezamăgirea noastră ca un eşec ce era firesc să urmeze. 5:42 Cuvintele Mântuitorului din pilda robului necredincios se aplică riguros acelora care batjocoresc apropiata venire a Fiului omului: "Dar dacă este un rob rău, care zice în inima lui: 'Stăpânul meu zăboveşte să vină!' Dacă va începe să bată pe tovarăşii lui de slujbă şi să mănânce şi să bea cu beţivii, stăpânul robului aceluia va veni în ziua în care el nu se aşteaptă şi în ceasul în care nu-l ştie, îl va tăia în două şi soarta lui va fi soarta făţarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor". 5:43 Vedeam pretutindeni batjocoritorii de care spunea Petru că vor apărea în timpul din urmă, umblând după propriile lor patimi şi spunând: "Unde este făgăduinţa venirii Lui? Căci de când au adormit părinţii noştri, toate lucrurile continuă să fie aşa cum au fost de la creaţiune!" Însă cei care Îl aşteptaseră pe Domnul nu au rămas fără mângâiere. Cercetând Cuvântul, ei au obţinut cunoştinţe valoroase. Planul de mântuire era acum mai clar pentru înţelegerea lor. În fiecare zi ei descopereau noi frumuseţi ale paginilor sfinte şi o armonie minunată trecând prin toate, o scriptură explicând pe alta şi nici un cuvânt folosit în zadar. 5:44 Dezamăgirea noastră nu a fost atât de mare ca cea a ucenicilor. Când Fiul omului a intrat triumfal în Ierusalim, ei se aşteptaseră ca El să fie încoronat ca rege. Oamenii veneau din toate colţurile şi strigau: "Osana, Fiul lui David!"Şi când preoţii şi bătrânii I-au cerut lui Isus să spună mulţimii să tacă, El a declarat că, dacă ei vor tăcea, pietrele vor striga, fiindcă profeţia trebuie să se împlinească. În doar câteva zile, tot aceşti ucenici L-au văzut pe iubitul lor Domn, despre care crezuseră că avea să stăpânească pe tronul lui David, întins pe cruce în faţa 5:45 fariseilor batjocoritori şi ironici. Speranţele lor cele mari fuseseră dezamăgite, iar întunericul morţii îi împresurase. 5:46 Cu toate acestea, Domnul Hristos a fost credincios făgăduinţelor făcute. Cât de dulce era consolarea pe care o dăduse poporului Său şi cât de bogată răsplata pentru cel credincios! 5:47 W. Miller şi cei care erau alături de el au presupus că evenimentul curăţirii Sanctuarului de care se vorbea în Dan.8,14 însemna curăţirea pământului prin foc, înainte ca acesta să devină locuinţa sfinţilor. Acest lucru avea să aibă loc la venirea lui Hristos; de aceea noi am aşteptat ca acest eveniment să aibă loc la sfârşitul celor 2.300 zile-ani. Însă, după dezamăgirea noastră, Scripturile au fost cercetate cu rugăciune şi cu multă atenţie, iar după o perioadă de nesiguranţă, lumina a fost revărsată peste întunericul în care ne aflam; îndoiala şi nesiguranţa au dispărut. Profeţia din Dan.8,14 nu se referea la curăţirea pământului, iar acum era clar că aceasta arăta către încheierea lucrării Marelui nostru Preot din ceruri, încheierea ispăşirii şi pregătirea poporului pentru a sta în picioare în ziua venirii Sale. 5:48 Capitolul VII - Prima mea viziune 5:49 Nu la mult timp după 1844, mi-a fost dată prima viziune. Eram în vizită la o soră scumpă în Hristos, a cărei inimă era strâns legată de a mea; eram cinci surori şi toate eram îngenuncheate în tăcere, la altarul familial. Pe când ne rugam, puterea lui Dumnezeu a venit asupra mea aşa cum nu mai simţisem niciodată până atunci. Se părea că eram înconjurată de lumină şi că mă înălţam tot mai mult, tot mai mult de pe pământ. M-am întors să văd poporul advent în lume, dar n-am putut să-l găsesc, când o voce mi-a spus: "Priveşte din nou şi uită-te puţin 5:50 mai sus". Atunci mi-am ridicat ochii şi am văzut o cărare dreaptă şi îngustă, suspendată deasupra pământului. Pe această cărare, poporul advent călătorea spre cetate. Înapoia lor, la începutul cărării, era o lumină, despre care un înger mi-a spus că este strigătul de la miezul nopţii. Această lumină strălucea pe tot parcursul cărării, astfel ca picioarele lor să nu li se împleticească. Însuşi Domnul Isus mergea în faţa poporului Său, conducându-i înainte, şi, atâta timp cât îşi ţineau ochii fixaţi la El, ei erau în siguranţă. Însă curând unii au obosit şi au spus că până la cetate mai este cale lungă şi că ei se aşteptaseră ca deja să fi ajuns acolo. Apoi Isus îi încuraja, ridicându-Şi braţul drept, plin de slavă, din care venea o lumină care se unduia peste grupul advent; iar ei strigau: "Aleluia!" Unii, în grabă, refuzau lumina care-i lumina din urmă şi spuneau că nu Dumnezeu îi condusese până acolo. Lumina dinapoia lor a dispărut, lăsându-i într-un întuneric complet, iar ei s-au împleticit, au pierdut urma lui Isus şi au căzut de pe cărare în întunericul şi lumea nelegiuită de dedesubt. 5:51 Curând am auzit vocea lui Dumnezeu ca nişte ape mari, care ne-a spus ziua şi ora venirii lui Isus. Sfinţii în viaţă, 144.000 la număr, au cunoscut şi au înţeles vocea, pe când cei nelegiuiţi au crezut că este un tunet şi cutremur de pământ. Când Dumnezeu ne-a anunţat timpul, El a turnat asupra noastră Duhul Sfânt şi feţele noastre au început să lumineze de slava lui Dumnezeu, aşa cum s-a întâmplat cu Moise când a coborât de pe Muntele Sinai. 5:52 Cei 144.000 erau toţi sigilaţi şi într-o desăvârşită unire. Pe frunţile lor erau cuvintele Dumnezeu, Noul Ierusalim şi o stea plină de slavă cu Numele lui Isus. Văzându-ne în starea aceea de bucurie şi sfinţenie, cei nelegiuiţi s-au înfuriat şi s-au năpustit asupra noastră, ca să pună mâna pe noi şi să ne arunce în închisoare. Atunci noi am întins mâinile înainte în Numele Domnului, iar ei au căzut fără putere la pământ. Acum era clar pentru sinagoga lui Satana că Dumnezeu ne-a iubit pe noi, care am putut să ne spălăm picioarele unii altora şi să salutăm pe fraţi cu o sărutare sfântă şi ei s-au plecat la picioarele noastre. 5:53 Curând ochii noştri au fost atraşi către est, unde apăruse un mic nor negru, mare cam cât o jumătate de palmă, despre care am ştiut cu toţii că este semnul Fiului omului. Într-o linişte solemnă, priveam cu toţii cu ochii pironiţi spre nor, pe măsură ce acesta se apropia tot mai mult şi devenea mai luminos, mai glorios şi tot mai glorios, până când a ajuns un mare nor alb. Partea de jos părea ca de foc; deasupra norului era un curcubeu, iar împrejurul lui zeci de mii de îngeri ce cântau o cântare minunată; iar pe acesta stătea Fiul omului. Părul Său era alb şi ondulat, căzându-I pe umeri, iar pe capul Lui erau multe coroane. Picioarele Lui aveau înfăţişarea focului; în mâna Sa dreaptă se afla o seceră ascuţită, iar în stânga, o trâmbiţă de argint. Ochii Lui erau ca o flacără de foc care îi căuta mereu pe copiii Săi. 5:54 Atunci toate feţele au îngălbenit, iar cei care Îl respinseseră pe Dumnezeu s-au înnegrit. Atunci noi toţi am strigat: "Cine poate sta în picioare? Este haina mea fără pată?" Îngerii au încetat să mai cânte şi, într-o linişte înfricoşătoare, Domnul Isus a spus: "Cei care au mâini curate şi inimi curate vor putea sta în picioare; harul Meu vă este de ajuns". Când am auzit aceste cuvinte, feţele noastre s-au luminat şi bucuria ne-a umplut inimile. Iar îngerii au atins o notă mai înaltă şi au început să cânte iar, în timp ce norul se apropia tot mai mult de pământ. Atunci a răsunat trâmbiţa lui Isus, pe când cobora pe nor, învăluit în flăcări de foc. El Şi-a fixat ochii asupra mormintelor în care se aflau sfinţii adormiţi, Şi-a ridicat ochii şi mâinile spre cer şi a strigat: "Treziţi-vă, treziţi-vă, treziţi-vă! voi care dormiţi în ţărână şi înviaţi!" După aceasta a fost un puternic cutremur de pământ. Mormintele s-au deschis, iar cei morţi au ieşit afară din ele, îmbrăcaţi în nemurire. Cei 144.000 au strigat: "Aleluia", recunoscându-şi prietenii care le fuseseră smulşi prin moarte, şi în aceeaşi clipă au fost schimbaţi şi luaţi împreună cu aceştia, ca să-L întâmpine pe Domnul în văzduh. 5:55 Am ajuns cu toţii la nor şi, timp de şapte zile, am urcat până la marea de cristal, când Domnul Isus a adus coroanele 5:56 şi cu mâna Lui dreaptă le-a aşezat pe capetele noastre. Ne-a dat harpe de aur şi laurii victoriei. Aici, la marea de cristal, cei 144.000 stăteau într-un careu desăvârşit. Unii aveau coroane foarte strălucitoare, alţii mai puţin strălucitoare. Unele erau pline de stele, altele aveau doar câteva. Toţi erau mulţumiţi de coroanele lor. Şi toţi erau îmbrăcaţi în haine albe de slavă, de la umeri până la picioare. Îngerii erau toţi în jurul nostru când mergeam pe marea de cristal, spre poarta cetăţii. Domnul Isus a ridicat braţul Său puternic, glorios, a apucat poarta de mărgăritare, a deschis-o şi, în timp ce aceasta aluneca în balamalele ei strălucitoare, ne-a spus: "Voi v-aţi spălat hainele în sângele Meu, aţi stat neclintiţi pentru adevărul Meu, intraţi". Noi toţi am pornit înainte, simţind că avem tot dreptul să fim acolo. 5:57 Înăuntrul cetăţii am văzut pomul vieţii şi tronul lui Dumnezeu. Din tron ieşea un râu cu apă curată şi de fiecare parte a râului era pomul vieţii. Pe o parte a râului se afla un trunchi al pomului şi de partea cealaltă, un alt trunchi al lui, amândouă de aur curat, transparent. La început am crezut că văd doi pomi; am privit din nou şi am văzut că aceştia se uneau în vârf într-un singur pom. Ramurile sale erau aplecate spre locul în care stăteam noi; iar fructele erau minunate, păreau ca aurul amestecat cu argint. 5:58 Toţi ne-am dus şi ne-am aşezat ca să admirăm slava acelui loc, când fraţii Fitch şi Stockman, care predicaseră Evanghelia împărăţiei şi pe care Domnul îi pusese în mormânt pentru a-i cruţa, au venit la noi şi ne-au întrebat prin ce am trecut cât timp ei au fost în mormânt. Am încercat să ne aducem aminte de necazurile cele mari, însă acestea păreau atât de mici în comparaţie cu slava de neîntrecut şi greutatea veşnică de slavă care ne înconjura, încât nu am putut să le vorbim, ci am strigat cu toţii: "Aleluia! Cerul este destul de ieftin"; şi apoi ne-am atins harpele de aur, făcând bolţile cerului să răsune. 5:59 Capitolul VIII - Chemată să călătoresc 5:60 Le-am relatat această viziune credincioşilor din Portland, care au avut deplină încredere că aceasta fusese de la Dumnezeu. Duhul Domnului a însoţit mărturia şi solemnitatea veşniciei a rămas asupra noastră. O teamă de nedescris m-a cuprins pentru că eu, atât de tânără şi sensibilă, aş putea fi aleasă instrumentul prin care Dumnezeu va da lumină poporului Său. Pe când eram sub puterea Domnului, am fost umplută de bucurie de parcă aş fi fost înconjurată de îngeri sfinţi în curţile pline de slavă din ceruri, unde totul este pace şi bucurie, şi trezirea la realităţile vieţii vremelnice a constituit pentru mine o schimbare tristă şi amară. 5:61 În cea de-a doua viziune, care a urmat curând după prima, mi-au fost arătate încercările prin care aveam să trec şi că era datoria mea să merg şi să spun altora ce avea să-mi descopere Domnul. Mi-a fost arătat că eforturile mele aveau să întâmpine o mare opoziţie şi că inima mea avea să fie sfâşiată de durere, dar că harul lui Dumnezeu avea să fie de ajuns pentru a mă susţine prin toate prin câte aveam să trec. Învăţătura acestei viziuni m-a tulburat extrem de mult, pentru că mi-a îndreptat atenţia către datoria mea de a merge între oameni şi a le prezenta adevărul. 5:62 Sănătatea mea era atât de precară, încât eram în continuă suferinţă trupească şi, după toate aparenţele, nu aveam decât puţin timp de trăit. Aveam doar şaptesprezece ani, eram mică şi firavă, neobişnuită cu societatea, şi din fire atât de timidă şi retrasă, încât îmi era foarte greu să întâlnesc oameni străini. M-am rugat cu stăruinţă timp de mai multe luni de zile, până târziu în noapte, ca această povară să-mi fie luată şi pusă asupra cuiva mai capabil decât mine să o ducă. Însă lumina datoriei nu s-a schimbat, iar cuvintele îngerului sunau continuu în urechile mele: "Fă cunoscut altora ce ţi-am descoperit". 5:63 Nu mă puteam împăca cu gândul că trebuie să merg în lume şi că aveam să întâmpin ironiile şi împotrivirea ei. Aveam puţină încredere în mine. Până acum, când Duhul lui Dumnezeu mă îndemnase să îndeplinesc această datorie, mă ridicasem mai presus de mine însămi, uitând de toată teama şi timiditatea, gândindu-mă la iubirea lui Isus şi lucrarea cea minunată pe care El o făcuse pentru mine. Asigurarea continuă că îmi îndeplineam datoria şi făceam voia Domnului îmi dăduse o încredere care m-a surprins pe mine însămi. În asemenea momente, simţeam că sunt în stare să fac şi să sufăr orice pentru a-i ajuta pe alţii să se bucure de lumina şi pacea lui Isus. 5:64 Însă acum mi se părea imposibil să aduc la îndeplinire această lucrare care îmi fusese pusă înainte; încercarea de a o face părea sortită eşecului. Necazurile care aveau s-o însoţească mi se păreau mai mult decât ce puteam duce eu. Cum puteam eu oare, un copil ca vârstă, să mă duc din loc în loc şi să desfăşor înaintea oamenilor adevărurile sfinte ale lui Dumnezeu? Inima mea se strângea de groază la acest gând. Fratele meu Robert, doar cu doi ani mai mare decât mine, nu mă putea însoţi pentru că era slab în ce priveşte sănătatea şi mai timid decât mine; nimic nu l-ar fi putut determina să facă un asemenea pas. Tatăl meu avea o familie de întreţinut şi nu-şi putea lăsa treburile; însă el m-a asigurat că, dacă Dumnezeu m-a chemat să lucrez în alte locuri, El nu va da greş în a-mi deschide calea. Însă aceste cuvinte de încurajare au adus doar puţină alinare inimii mele descurajate; drumul din faţa mea părea atât de plin de greutăţi pe care mi se părea că nu sunt în stare să le trec. 5:65 Îmi doream moartea ca o uşurare în faţa responsabilităţilor care se năpustiseră asupra mea. Pacea aceea dulce de care mă bucurasem pe deplin atât de mult timp m-a părăsit şi acum sufletul meu era din nou apăsat de descurajare. Rugăciunile mi se păreau zadarnice, iar credinţa dispăruse. Cuvintele de alinare, ocară sau încurajare care se adresau mi se păreau totuna, fiindcă aveam impresia că nimeni în afară de Dumnezeu nu mă poate înţelege, iar El mă părăsise. Grupul de credincioşi din Portland nu ştia ce se petrecea în mintea mea şi de ce ajunsesem în această stare de descurajare. Ei ştiau însă că trebuie să fie un motiv pentru care mintea mea ajunsese atât de deprimată şi 5:66 socoteau că acest lucru constituie păcat din partea mea, având în vedere modul deosebit prin care Domnul Se manifestase faţă de mine. 5:67 Mă temeam că Domnul Îşi retrăsese favoarea de la mine pentru totdeauna. Când mă gândeam la lumina care îmi binecuvântase sufletul înainte, mi se părea de două ori mai mare, în contrast cu întunericul care mă împresura acum. În casa tatălui meu se ţineau adunări, dar descurajarea inimii mele era atât de mare, încât pentru un timp nu am participat la acestea. Povara devenea tot mai grea, până ce agonia sufletului meu ajunsese mai mare decât puteam suporta. 5:68 După un timp am fost determinată să fiu prezentă la una din aceste adunări din casa noastră. Biserica a făcut din cazul meu un subiect special de rugăciune. Fratele Pearson, care în experienţa mea anterioară se opusese manifestărilor puterii lui Dumnezeu asupra mea, se ruga acum cu stăruinţă pentru mine şi mă sfătuia să predau voinţa mea voinţei lui Dumnezeu. Ca un tată duios, el încerca să mă încurajeze şi să mă mângâie, sfătuindu-mă să am încredere că nu fusesem părăsită de Prietenul păcătoşilor. 5:69 Mă simţeam prea slabă şi disperată ca să fac vreun efort pentru mine însămi, însă inima mea s-a unit cu cererile prietenilor mei. Îmi păsa acum mai puţin de împotrivirea lumii şi voiam să fac orice sacrificiu doar să mă pot bucura din nou de favoarea lui Dumnezeu. În timp ce se înălţau rugăciuni pentru mine, întunericul care mă învăluise s-a dat înapoi şi o lumină neaşteptată m-a cuprins. Puterea mi-a fost luată. Părea că mă aflu în prezenţa îngerilor. Una din aceste fiinţe sfinte a repetat din nou cuvintele: "Fă cunoscut şi altora ceea ce ţi-am descoperit". 5:70 Una din temerile cele mari care mă apăsaseră era aceea că, dacă ascultam de această chemare la datorie şi aş fi mers în mijlocul oamenilor, spunând despre mine însămi că sunt favorizată de Cel Prea Înalt cu viziuni şi descoperiri pentru popor, aş fi putut ceda păcatului înălţării de sine şi m-aş fi ridicat mai presus de starea pe care se cuvenea să o am, atrăgând astfel asupra mea neplăcerea lui Dumnezeu şi pierzându-mi sufletul. Aveam în faţă mai multe cazuri de acest fel şi inima se dădea înapoi de la îndeplinirea acestei poveri grele. 5:71 Acum Îl imploram pe Dumnezeu ca, dacă trebuie să merg şi să fac cunoscut ceea ce mi-a descoperit, să fiu scutită de înălţare de sine. Îngerul mi-a spus: "Rugăciunile tale au fost ascultate şi vei primi răspuns. Dacă acest rău de care te temi te ameninţă, mâna lui Dumnezeu va fi întinsă asupra ta pentru a te salva; prin suferinţă El te va atrage către Sine şi îţi va păstra umilinţa. Rosteşte solia cu credincioşie. Rabdă până la sfârşit şi vei mânca din pomul vieţii şi vei bea din apa vieţii." 5:72 După ce am recăpătat conştienţa lucrurilor pământeşti, m-am consacrat Domnului, gata să-I îndeplinesc porunca orice ar fi. În mod providenţial, s-a deschis o cale ca să merg împreună cu cumnatul meu la surorile mele din Portland, cam la 30 mile depărtare de casa noastră. Acolo am avut ocazia să-mi depun mărturia. 5:73 Timp de trei luni de zile, gâtul şi plămânii mei fuseseră atât de bolnavi, încât nu puteam vorbi decât foarte slab, pe un ton jos şi răguşit. Cu această ocazie, m-am ridicat în adunare şi am început să vorbesc în şoaptă. Am continuat astfel cam cinci minute, când durerea şi obstrucţia aceea mi-au eliberat gâtul şi plămânii, iar vocea a devenit clară şi puternică, încât am putut să vorbesc cu deplină uşurinţă şi libertate timp de aproape două ore. Când am terminat de prezentat solia glasul m-a lăsat iarăşi, până ce m-am aflat din nou în mijlocul oamenilor, când s-a repetat acelaşi lucru. Simţeam o asigurare continuă că fac voia lui Dumnezeu şi vedeam semne clare care însoţeau străduinţele mele. 5:74 S-a ivit, tot providenţial, ocazia să merg în partea de răsărit a Statului Maine. Fratele William Jordan mergea cu afaceri la Orrington împreună cu sora lui şi am fost îndemnată să merg şi eu cu ei. Deoarece Îi făgăduisem Domnului că voi merge pe calea ce mi se va deschide, nu am îndrăznit să refuz. La Orrington l-am întâlnit pe fratele James White. El se cunoştea cu prietenii mei şi era implicat şi el în lucrarea de salvare a sufletelor. 5:75 Spiritul lui Dumnezeu a însoţit solia pe care am prezentat-o; inimile s-au bucurat de adevăr, iar cei descurajaţi au fost 5:76 alinaţi şi încurajaţi să-şi reînnoiască credinţa. La Garland s-a adunat un mare număr din diferite locuri pentru a asculta solia mea. Însă inima îmi era foarte apăsată; tocmai primisem o scrisoare de la mama mea, în care mă ruga să mă întorc acasă din cauză că pe seama mea circulau zvonuri false. Aceasta a constituit o lovitură neaşteptată. Numele meu fusese întotdeauna liber de orice urmă de reproş, iar reputaţia era ceva la care ţineam foarte mult. De asemenea, eram îndurerată că mama trebuie să sufere din cauza mea; inima ei era foarte legată de copiii ei şi era foarte sensibilă în privinţa lor. Dacă ar fi fost vreo posibilitate, aş fi pornit spre casă imediat; dar acest lucru era imposibil. 5:77 Durerea mea era atât de mare, încât m-am simţit prea descurajată să vorbesc în seara aceea. Prietenii mei m-au încurajat să mă încred în Domnul; apoi au început să se roage pentru mine. Binecuvântarea Domnului a venit asupra mea şi mi-am prezentat mărturia în acea seară în deplină libertate. Se părea că alături de mine stă un înger să mă întărească. Strigăte de slavă şi de biruinţă s-au înălţat din casa aceea şi prezenţa Domnului Isus era simţită între noi. 5:78 În lucrarea aceasta, am fost chemată să mă împotrivesc unora care, prin fanatism, aruncau ocară asupra cauzei lui Dumnezeu. Aceşti fanatici păreau a crede că religia constă în excitare şi mult zgomot. Ei vorbeau într-un mod care-i irita pe necredincioşi şi îi făcea să-i urască atât pe ei, cât şi învăţăturile lor; atunci ei se bucurau, socotind că sunt persecutaţi. Cei necredincioşi nu puteau vedea consecvenţă în viaţa lor. Fraţii din unele locuri erau împiedicaţi să se strângă în adunări. Cei nevinovaţi sufereau împreună cu cei vinovaţi. Mult timp am avut inima tristă şi împovărată. Mi se părea nedrept că lucrarea lui Hristos trebuie să fie vătămată de ceea ce făceau aceşti oameni nechibzuiţi. Ei nu doar că-şi ruinau propriile suflete, dar aşezau asupra cauzei sfinte un stigmat greu de îndepărtat. Şi Satana era bucuros că se întâmplă aşa. Îi convenea ca adevărul 5:79 să fie mânuit de oameni nesfinţiţi, să fie amestecat cu minciuna şi apoi călcat în picioare. El privea cu satisfacţie la starea confuză a copiilor lui Dumnezeu. 5:80 Una dintre aceste persoane fanatice a lucrat cu oarecare succes pentru a-i întoarce pe prietenii mei şi chiar pe rudele mele împotriva mea. Pentru că eu relatasem cu credincioşie ce mi s-a arătat în privinţa acestei acţiuni necreştineşti, acea persoană a pus în circulaţie minciuni pentru a-mi distruge influenţa şi pentru a se îndreptăţi. Soarta mea părea grea. Descurajările apăsau greu asupra mea, iar starea poporului lui Dumnezeu mi-a produs atâta suferinţă, încât timp de două săptămâni am fost doborâtă de boală. Prietenii mei credeau că nu voi mai trăi; însă fraţii şi surorile care simţeau cu mine în această suferinţă s-au adunat pentru a se ruga pentru mine. Mi-am dat seama în curând că se înălţau pentru mine rugăciuni serioase, arzătoare. Rugăciunea a triumfat. Puterea duşmanului puternic a fost zdrobită, iar eu m-am simţit uşurată şi imediat am fost luată în viziune. În această viziune am văzut că, dacă aveam să simt că vreo influenţă omenească îmi afectează mărturia în vreun fel, nu aveam altceva de făcut decât să strig către Dumnezeu şi un înger avea să fie trimis în apărarea mea. Aveam deja un înger păzitor care mă însoţea în mod continuu, însă, la nevoie, Dumnezeu avea să trimită încă unul pentru a mă ridica deasupra oricărei influenţe pământeşti. 5:81 Capitolul IX - Viziunea despre Noul pământ 5:82 (Această viziune descrie evenimentele care vor avea loc la încheierea celor 1000 de ani după a doua venire a Domnului Hristos. Apoc.20,21.22; Zah.14,4.) 5:83 Cu Domnul Isus în fruntea noastră, am coborât cu toţii din cetate pe acest pământ, pe un munte mare şi impunător, care nu L-a putut cuprinde pe Domnul Isus şi care s-a despărţit în două părţi, 5:84 făcându-se o câmpie mare. Apoi am privit în sus şi am văzut cetatea cea mare cu douăsprezece temelii şi douăsprezece porţi, câte trei pe fiecare latură, şi cu câte un înger la fiecare poartă. Noi toţi am strigat: "Cetatea, cetatea cea mare, vine, iată, coboară de la Dumnezeu din cer", şi aceasta a venit şi s-a aşezat pe locul unde stăteam noi. După aceea am început să privim la lucrurile minunate din afara cetăţii. Acolo am văzut case minunate, care aveau înfăţişarea argintului, sprijinite de patru coloane împodobite cu nestemate, cele mai minunate ce pot fi privite, care aveau să fie locuite de către sfinţi şi care aveau un raft de aur. Am văzut pe mulţi dintre sfinţi intrând în case, luându-şi coroanele strălucitoare, aşezându-le pe acel raft şi apoi ieşind pe câmpul din jurul caselor pentru a se ocupa de pământ nu în modul în care facem acest lucru acum; nu, nu. O lumină plină de slavă a strălucit în jurul capului lor, iar ei Îl lăudau necontenit pe Dumnezeu. 5:85 Apoi am văzut un alt câmp plin cu tot felul de flori şi, pe când le culegeam, am strigat: "Nu se vor veşteji niciodată!" Apoi am văzut un câmp cu iarbă înaltă, minunată la privit; era de un verde viu, cu reflecţii argintii şi aurii, şi se unduia spre slava Regelui Isus. După aceea, ne-am dus pe o câmpie plină cu tot felul de animale - leul, mielul, leopardul şi lupul - toţi laolaltă, în perfectă înţelegere. Am trecut prin mijlocul lor şi ele ne-au urmat paşnice. Apoi am văzut o pădure, nu ca pădurile întunecoase pe care le avem aici; nu, nicidecum; ci luminoase, măreţe; crengile copacilor se unduiau încoace şi încolo, iar noi am strigat cu toţii: "Vom locui în siguranţă în locuri pustii şi vom dormi în păduri." Am trecut prin păduri, căci eram pe drum către Muntele Sionului. 5:86 Pe când mergeam înainte, ne-am întâlnit cu un alt grup care de asemenea privea cu admiraţie frumuseţile acelui loc. Am observat ceva roşu, ca o margine, la veşmintele lor; coroanele lor erau strălucitoare; hainele lor, de un alb imaculat. După ce i-am salutat, L-am întrebat pe Isus cine erau aceştia. El mi-a spus că erau martirii care fuseseră 5:87 omorâţi pentru El. Împreună cu ei era un grup nenumărat de micuţi; şi aceştia aveau un tiv roşu la veşmintele lor. Muntele Sionului se afla chiar în faţa noastră, iar pe munte se afla un templu măreţ şi împrejurul lui erau alţi şapte munţi pe care creşteau trandafiri şi crini. I-am văzut pe cei mici urcând sau, dacă voiau, zburând în vârful munţilor, unde culegeau flori care nu aveau să se ofilească niciodată. În jurul templului erau tot felul de pomi care înfrumuseţau locul - merişor, pin, brad, mirt, rodiu şi smochinul aplecat sub greutatea smochinelor coapte; acestea făceau ca locul să fie neasemuit în splendoare. Şi pe când eram pe punctul de a intra în templu, Isus Şi-a ridicat glasul cel plăcut şi a spus: "Doar cei 144.000 vor intra în acest loc", şi noi toţi am strigat "Aleluia!" 5:88 Acest templu era susţinut de şapte coloane, toate din aur transparent, împodobite cu nestematele cele mai minunate. Nu pot descrie lucrurile măreţe pe care le-am văzut acolo. O, dacă aş putea vorbi limba Canaanului, atunci aş putea spune un pic din slava lumii aceleia mai bune! Am văzut acolo table de piatră pe care erau săpate numele celor 144.000, cu litere de aur. 5:89 După ce am privit slava templului am ieşit, iar Isus ne-a părăsit şi S-a dus în cetate. Curând am auzit din nou vocea Lui plăcută spunând: "Veniţi, poporul Meu, voi aţi trecut prin necazul cel mare şi aţi făcut voia Mea, aţi suferit pentru Mine, veniţi la ospăţ; căci Eu Însumi Mă voi încinge şi vă voi servi". Noi am strigat: "Aleluia, slavă!" şi am intrat în cetate. Aici am văzut o masă de argint curat; lungimea ei era de mai multe mile, dar, cu toate acestea, ochii noştri o puteau cuprinde. Am văzut fructul pomului vieţii, mana, migdale, smochine, rodii, struguri şi multe alte feluri de fructe. I-am cerut lui Isus să mă lase să mănânc din fruct. El a spus: "Nu acum. Aceia care mănâncă din fructul acestei ţări nu se mai întorc pe pământ. Însă, în scurt timp, dacă sunteţi credincioşi, veţi mânca cu toţii din pomul vieţii şi veţi bea din apa de izvor. Şi", a spus El, "tu trebuie să te întorci 5:90 din nou pe pământ şi să spui şi altora ceea ce ţi-am descoperit". Apoi un înger m-a purtat încet înapoi, în această lume întunecoasă. Uneori socotesc că nu voi mai putea sta mult aici, toate lucrurile de pe acest pământ par atât de sinistre. Mă simt atât de singură aici, pentru că am văzut o lume mai bună. Oh, de aş avea aripi, ca un porumbel, atunci aş zbura într-acolo şi aş avea odihnă. 5:91 Fratele Hyde, care fusese prezent când avusesem această viziune, a compus următoarele versuri, care au fost preluate de publicaţiile religioase şi şi-au găsit loc în multe cărţi de imnuri. Cei care le-au publicat, citit şi cântat nu ştiau că acestea au izvorât din viziunea unei fete persecutate pentru că îşi aducea cu umilinţă mărturia. 5:92 Am auzit de ţara sfântă, strălucită 5:93 Am auzit şi suntem fericiţi; 5:94 Căci am fost o-nsingurată, peregrină ceată 5:95 Obosiţi, nemângâiaţi, slăbiţi. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: