Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 43:28


43:28 Veţi fi o familie fericită dacă veţi împlini datoria pe care v-a încredinţat-o Domnul. Însă Domnul nu va face în locul vostru ceea ce voi trebuie să faceţi. Starea în care se află fratele C. este vrednică de milă. Atât de mult timp s-a simţit nefericit, încât viaţa a devenit o povară pentru el. Nu trebuie să fie astfel. Imaginaţia lui este bolnavă şi el şi-a aţintit atât de mult privirea asupra unui tablou întunecat, încât, dacă întâmpină greutăţi sau dezamăgiri, îşi închipuie că totul se duce de râpă, că va ajunge în nevoie, că totul este împotriva lui, că nimeni nu trece prin ceea ce trece el; şi astfel, viaţa lui este o nenorocire. Cu cât gândeşte mai mult în felul acesta, cu atât va fi mai mizerabilă viaţa lui şi a tuturor celor din jurul lui. Nu are motive să aibă astfel de simţăminte; aceasta este în întregime lucrarea lui Satana. El nu trebuie să îngăduie ca vrăjmaşul sufletului să-i stăpânească astfel mintea. El trebuie să-şi întoarcă privirea de la acel tablou înnegurat la Mântuitorul plin de iubire, la slava cerului şi la bogata moştenire pregătită pentru toţi cei care sunt umili şi ascultători, care au inimi mulţumitoare şi o credinţă vie în făgăduinţele lui Dumnezeu. Aceasta îl va costa efort, luptă; însă trebuie să le facă.