4:33 Într-o zi, am ascultat o discuţie între mama mea şi o soră, despre o cuvântare pe care o auziseră de curând, cu privire la faptul că sufletul nu este în mod natural nemuritor. Au fost repetate câteva texte dintre cele folosite ca argumente de către predicator. Mi-amintesc că, dintre acestea, unul m-a impresionat puternic: "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri!""Cei vii într-adevăr ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic". "Care se va arăta la vremea Lui, El care este Cel binecuvântat şi Atotputernic, Regele regilor şi Domnul domnilor; singurul care are nemurirea". "Acelora care caută cu răbdare să continue să facă fapte bune în vederea dobândirii slavei şi cinstei şi nemuririi, viaţa veşnică." "De ce", spunea mama mea, după ce a citat aceste pasaje, "ar căuta ei să obţină ceva ce aveau deja?"