Printable ModeMărturii pentru comunitate vol.1, 4
|
4:1 Capitolul II - Convertirea mea - 2 4:2 Felul în care Îl priveam pe Tatăl se schimbase. Acum Îl priveam ca pe un părinte bun şi îndurător, şi nu un tiran aspru, care îi sileşte pe oameni să-L asculte orbeşte. Inima mea s-a îndreptat spre El cu o iubire profundă şi arzătoare. Ascultarea de voia Lui părea o plăcere; era o bucurie să fii în slujba Lui. Nici o umbră nu a înnegurat lumina care îmi descoperise voia desăvârşită a lui Dumnezeu. Am simţit asigurarea unui Mântuitor personal şi mi-am dat seama cât este de adevărat ceea ce spusese Domnul Hristos: "Cel care Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii". 4:3 Pacea şi fericirea mea erau într-un asemenea contrast cu negura şi chinul dinainte, încât mi se părea că am fost salvată din iad şi transportată în cer. Am fost în stare 4:4 chiar să-L laud pe Dumnezeu pentru nenorocirea care fusese încercarea vieţii mele, căci aceasta fusese mijlocul prin care gândurile mi-au fost îndreptate asupra veşniciei. Din fire mândră şi ambiţioasă, poate că nu mi-aş fi predat inima lui Isus, dacă nu ar fi fost acea suferinţă aşa de dureroasă care m-a doborât şi m-a lipsit, într-un anume sens, de realizările şi deşertăciunile lumeşti. 4:5 Timp de şase luni de zile, nici o umbră nu mi-a întunecat mintea şi nu am neglijat nici o singură datorie. Mă străduiam din toate puterile să fac voia lui Dumnezeu şi să-L păstrez pe Domnul Isus şi cerul continuu în mintea mea. Am fost surprinsă şi încântată de vederile prezentate acum clar în faţa mea în legătură cu ispăşirea şi lucrarea Domnului Hristos. Nu voi încerca să explic mai departe ce s-a petrecut în mintea mea; este suficient doar să spun că lucrurile cele vechi au trecut şi toate au devenit noi. Nici un nor nu-mi întuneca vederea clară. Tânjeam să spun despre iubirea lui Isus, dar nu mă simţeam în stare să mă angajez în discuţie cu cineva. Inima mea era atât de plină de dragostea lui Dumnezeu şi de pacea aceea care întrece orice înţelegere şi îmi plăcea să meditez şi să mă rog. 4:6 În seara următoare, după ce am primit o binecuvântare atât de mare, am participat la întâlnirea adventistă. Când a sosit momentul ca urmaşii lui Hristos să vorbească spre slava Lui, neputând să tac, m-am ridicat şi am relatat experienţa mea. Nu mă gândisem dinainte ce aveam să spun; de pe buzele mele, în libertate deplină, s-a revărsat povestea simplă a iubirii Domnului Isus faţă de mine şi inima mea era aşa de fericită că am fost eliberată din strânsoarea disperării întunecate, încât am pierdut din vedere că mă aflu între oameni şi mi se părea că sunt singură cu Dumnezeu. Nu mi s-a părut greu să-mi exprim pacea şi fericirea, cu excepţia lacrimilor de recunoştinţă care mi-au înăbuşit glasul când am vorbit despre minunata iubire pe care o arătase Domnul Isus faţă de mine. 4:7 Fratele Stockman era prezent. El mă văzuse nu cu mult timp în urmă în adâncă disperare, şi această schimbare remarcabilă în înfăţişarea şi simţămintele mele i-a atins inima; a plâns de bucurie împreună cu mine şi L-a lăudat pe Dumnezeu pentru această dovadă a îndurării şi iubirii Sale pline de bunătate. 4:8 Nu la mult timp după ce am primit această mare binecuvântare, am participat la o conferinţă la Biserica Creştină, unde era pastor fratele Brown. Am fost invitată să relatez experienţa mea şi am simţit nu doar o mare libertate în exprimare, dar şi fericirea de a spune simpla poveste a iubirii lui Isus şi bucuria de a fi acceptată de Dumnezeu. Pe când vorbeam, cu inima supusă şi lacrimi în ochi, sufletul meu părea atras spre ceruri în mulţumire. Puterea transformatoare a Domnului a venit asupra celor adunaţi. Mulţi plângeau, iar alţii Îl lăudau pe Dumnezeu. 4:9 Păcătoşii erau invitaţi să se ridice pentru rugăciuni şi mulţi răspundeau apelului. Inima mea era atât de mulţumitoare lui Dumnezeu pentru binecuvântarea pe care mi-o dăduse, încât doream ca şi alţii să participe la această bucurie sacră. Mintea mea era profund interesată de aceia care sufereau, simţind într-un fel mustrarea lui Dumnezeu şi povara păcatului. În timp ce relatam experienţa mea, am simţit că nimeni nu se poate împotrivi dovezii iubirii iertătoare a lui Dumnezeu, care lucrase o schimbare atât de minunată în mine. Realitatea convertirii autentice era atât de evidentă, încât mi se părea că îmi ajut prietenii tineri, conducându-i spre lumină, şi cu orice ocazie influenţa mea era exercitată în acest sens. 4:10 Am aranjat întâlniri cu prietenii mei tineri, dintre care unii erau cu mult mai mari decât mine, iar câţiva erau căsătoriţi. Unii erau încrezuţi şi nepăsători; experienţa mea li se părea un basm prostesc şi nu dădeau atenţie stăruinţelor mele. Dar eu m-am hotărât ca eforturile mele să nu înceteze deloc până când aceste suflete scumpe, faţă de care eram atât de interesată, nu aveau să se supună lui Dumnezeu. Câteva nopţi întregi le-am petrecut în rugăciune serioasă pentru cei pe care îi căutasem şi îi adusesem laolaltă pentru a lucra şi a mă ruga împreună cu ei. 4:11 Câţiva dintre aceştia veniseră din curiozitate, să audă ce am de spus; unii considerau că m-am întrecut pe mine însămi, fiindcă eram atât de perseverentă în eforturile pe care le făceam, mai ales atunci când nu exista nici un interes din partea lor. Însă, la fiecare din micile noastre întruniri, 4:12 eu continuam să-i rog, să-i îndemn şi să mă rog pentru fiecare în parte, până ce toţi s-au supus lui Isus, recunoscând meritele iubirii Sale care iartă. Toţi au fost convertiţi pentru Dumnezeu. 4:13 Noapte de noapte, în visele mele se părea că lucrez pentru salvarea sufletelor. În astfel de momente, cazuri speciale erau prezentate minţii mele; după aceea, eu le căutam şi mă rugam cu aceste persoane. În toate cazurile, cu excepţia unuia, aceste persoane s-au predat Domnului. Câţiva dintre fraţii noştri mai formalişti, se temeau că eram prea zeloasă în ce priveşte convertirea sufletelor, însă mie timpul mi se părea prea scurt şi socoteam că se cade ca toţi cei ce aveau nădejdea unei binecuvântate nemuriri şi aşteptau revenirea în curând a lui Hristos să lucreze fără încetare pentru aceia care se aflau încă în păcat şi stăteau atât de aproape de abisul nimicirii. 4:14 Deşi eram foarte tânără, planul de mântuire îmi era atât de clar în minte şi experienţa mea personală fusese atât de evidentă, încât, studiind acel lucru, eu eram conştientă că trebuie să-mi continuu eforturile pentru salvarea sufletelor preţioase şi să mă rog şi să-L mărturisesc pe Hristos cu fiecare ocazie. Întreaga mea fiinţă fusese pusă în slujba Mântuitorului. Orice ar fi fost să vină, eu eram hotărâtă să-I fiu pe plac lui Dumnezeu şi să trăiesc ca una care Îl aşteaptă pe Mântuitorul să vină să-i răsplătească pe cei credincioşi. M-am simţit asemenea unui copil mic, ce vine la Dumnezeu ca la tatăl lui şi îi cere ce doreşte. Apoi, când mi-a fost clar care îmi este datoria, cea mai mare fericire a mea a fost să o aduc la îndeplinire. Uneori mă asaltau anumite încercări. Cei cu mai multă experienţă decât mine se străduiau să mă tragă înapoi şi să potolească zelul credinţei mele; însă eu am mers mai departe pe calea mea, într-un spirit vesel, cu zâmbetul lui Isus dând strălucire vieţii mele şi cu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. 4:15 Ori de câte ori îmi aduc aminte de experienţa aceasta timpurie din viaţa mea, fratele meu, cel căruia i-am destăinuit speranţele şi temerile mele, cel care a simţit cel mai mult împreună cu mine în experienţa mea creştină, îmi vine în minte alături de un potop de amintiri duioase. El a fost unul dintre aceia faţă de care păcatul prezenta doar puţine tentaţii. 4:16 Înclinat în mod natural spre viaţa devoţională, el nu căuta niciodată societatea celor tineri şi zgomotoşi, ci alegea mai degrabă compania creştinilor, ale căror conversaţii îl conduceau pe calea vieţii. Pentru vârsta lui era deosebit de serios; era blând şi paşnic, iar mintea lui era continuu ocupată de gânduri religioase. Viaţa lui avea ca scop să fie un model pentru tineri, un exemplu viu în ce priveşte harul şi frumuseţea creştinismului adevărat pentru aceia care îl cunoşteau. 4:17 Capitolul IV - Părăsirea bisericii metodiste 4:18 Familia tatălui meu încă frecventa din când în când Biserica metodistă şi totodată participa la adunările ţinute în diferite case. Într-o seară, eu şi fratele meu Robert ne-am dus la o astfel de adunare. Fratele care coordona programul era prezent. Când a venit rândul fratelui meu, el a vorbit cu multă umilinţă, şi totuşi cu claritate, despre necesitatea de a fi pe deplin corespunzători pentru a ne întâlni cu Mântuitorul, când va veni pe norii cerului cu putere şi slavă. Pe când vorbea fratele meu, o lumină cerească a strălucit asupra înfăţişării sale, care de obicei era palidă. Părea că ar fi fost transportat, în spirit, mai presus de împrejurările în care se afla şi vorbea ca şi când se afla în prezenţa lui Isus. Când mi s-a cerut să vorbesc şi eu, m-am ridicat, simţindu-mă liberă în spirit şi cu inima plină de iubire şi pace. Am relatat experienţa suferinţei mari pe care o îndurasem sub povara convingerii păcătoşeniei mele şi cum, după mult timp, am primit binecuvântarea atât de mult căutată: puterea de a mă conforma pe deplin faţă de voia lui Dumnezeu. Mi-am exprimat totodată bucuria faţă de vestea cea bună a revenirii în curând a Mântuitorului care Îşi va lua copiii acasă. 4:19 În sinceritatea şi simplitatea mea, mă aşteptam ca fraţii şi surorile metodişti să-mi înţeleagă sentimentele şi să se bucure împreună cu mine. Însă am fost dezamăgită; câteva surori murmurau şi îşi mişcau gălăgios scaunele, întorcându-şi spatele către mine. 4:20 Nu înţelegeam ce i-a putut ofensa. Am vorbit foarte scurt, simţind influenţa rece a dezaprobării lor. Când am terminat de vorbit, fratele B. m-a întrebat dacă nu m-aş simţi mai bine să trăiesc o viaţă lungă, cu folos, făcând bine altora, decât să doresc ca Isus să vină curând şi să-i distrugă pe bieţii păcătoşi. Am răspuns că tânjesc după revenirea lui Isus. Atunci păcatul se va sfârşi şi ne vom bucura de sfinţire pentru totdeauna, iar diavolul nu va mai exista pentru a ne ispiti şi a ne abate de la calea cea bună. 4:21 Apoi m-a întrebat dacă nu aş vrea mai bine să mor în pace în patul meu decât să trec prin durerea de a fi transformată, în viaţă fiind, de la starea de muritor la nemuritor. Răspunsul meu a fost că doresc venirea lui Isus pentru a-i lua la Sine pe copiii Săi; că doresc să trăiesc sau să mor după cum va vrea Dumnezeu şi că voi îndura uşor toată durerea pe care ar putea-o genera acel moment - cât o clipeală de ochi; că doresc ca roţile timpului să se învârtească repede şi să aducă ziua aceea mult dorită, când aceste trupuri întinate vor fi schimbate şi modelate pentru a fi asemenea trupului lui Hristos. Am afirmat de asemenea că, atunci când trăiam cel mai aproape de Domnul, atunci doream cu cea mai mare ardoare revenirea Sa. La acest punct, cei prezenţi s-au arătat foarte nemulţumiţi. 4:22 Când s-a adresat celor adunaţi, fratele care conducea a spus că este o mare bucurie să aştepţi mileniul anunţat în Biblie, atunci când pământul va fi plin de cunoştinţa de Domnul precum mările de ape. El dorea mult ca acest timp să înceapă degrabă. Când adunarea s-a încheiat, am fost conştientă că am fost tratată cu vădită răceală de aceia care înainte fuseseră buni şi prietenoşi cu mine. Fratele meu şi cu mine ne-am întors acasă trişti că fuseserăm înţeleşi greşit de către fraţii noştri şi că subiectul venirii în curând a lui Isus a stârnit aşa o cruntă opoziţie în inimile lor. Totuşi, eram mulţumiţi că puteam discerne lumina preţioasă şi să ne bucurăm în aşteptarea venirii Domnului. 4:23 Nu mult timp după aceea, ne-am dus din nou la adunare. 4:24 Noi căutam o ocazie de a vorbi despre iubirea preţioasă a lui Dumnezeu, care ne mişcase sufletele. Eu în mod deosebit vroiam să vorbesc despre bunătatea şi îndurarea Domnului faţă de mine. Atât de mare fusese schimbarea care avusese loc în mine, încât mi se părea că este de datoria mea să folosesc orice ocazie pentru a da mărturie despre dragostea Mântuitorului. 4:25 Când mi-a venit rândul să vorbesc, am expus dovezile prin care arătam că mă bucuram de dragostea lui Isus şi că aşteptam cu nerăbdare întâlnirea cu Mântuitorul meu în curând. Credinţa că venirea Domnului Hristos este aproape îmi mişcase sufletul pentru a căuta cu mai multă seriozitate sfinţirea lucrată de Duhul lui Dumnezeu. Aici conducătorul grupei m-a întrerupt, spunându-mi: "Ai primit sfinţirea prin metodism, prin metodism, surioară, şi nu printr-o teorie eronată". Am fost silită să mărturisesc adevărul, şi anume că nu prin metodism primise inima mea această nouă binecuvântare, ci prin mişcătoarele adevăruri cu privire la venirea personală pe nori a Domnului Isus. Prin aceste adevăruri găsisem eu pace, bucurie şi o dragoste desăvârşită. Astfel s-a încheiat mărturia mea, ultima pe care aveam s-o aduc într-o adunare metodistă. 4:26 Apoi a vorbit Robert, în felul lui blând, şi totuşi atât de clar şi mişcător, încât unii plângeau şi erau adânc mişcaţi; însă alţii tuşeau în dezaprobare şi erau agitaţi. După ce am plecat din casa aceea, am vorbit din nou despre credinţa noastră şi eram uimiţi că fraţii şi surorile îndurau atât de greu să li se spună vreun cuvânt cu privire la venirea în curând a Mântuitorului. Noi gândeam că, dacă ei L-ar fi iubit pe Domnul Isus aşa cum ar fi trebuit, nu ar fi fost o aşa mare supărare să audă vorbindu-se despre a doua Sa venire, ci, dimpotrivă, ar fi trebuit să salute vestea cu bucurie. 4:27 Noi eram convinşi că nu mai trebuie să participăm la acele adunări. Speranţa revenirii glorioase a Domnului Hristos ne umplea sufletele, şi acest lucru se vedea atunci când ne ridicam să vorbim. Acest lucru părea că aprinde mânia celor prezenţi împotriva celor doi copii umili, care îndrăzneau, în faţa opoziţiei, să vorbească despre credinţa care le umplea inimile cu 4:28 pace şi fericire. Era evident că nu aveam libertate în acea adunare, deoarece mărturia noastră provoca zâmbete dispreţuitoare şi ironii care ajungeau la urechile noastre la încheierea întâlnirilor, provenind de la fraţi şi surori pe care noi îi respectasem şi îi iubisem. 4:29 În acest timp, adventiştii ţineau adunări în Sala Beethoven. Tatăl meu împreună cu familia luau parte la acestea destul de regulat. Timpul celei de-a doua veniri era socotit a fi în anul 1843. Timpul de salvare a sufletelor părea atât de scurt, încât eu m-am hotărât să fac tot ce-mi stătea în putere pentru a-i conduce pe păcătoşi în lumina adevărului. Însă părea imposibil pentru o persoană atât de tânără şi cu o sănătate atât de şubredă să facă prea mult în această lucrare. 4:30 Acasă aveam două surori, pe Sarah, care era cu câţiva ani mai mare decât mine, şi pe Elizabeth, sora mea geamănă. Am discutat împreună cu ele despre acest lucru şi ne-am hotărât să câştigăm câţi bani vom putea, bani cu care să cumpărăm cărţi şi broşuri pe care să le distribuim gratuit. Acesta era cel mai bun lucru pe care îl puteam face, şi noi îl făceam cu bucurie. Puteam câştiga doar 25 de cenţi pe zi; însă îmbrăcămintea mea era simplă, nimic nu era cheltuit pentru podoabe inutile, căci etalarea deşartă mi se părea un păcat; aşa că eu aveam întotdeauna o mică sumă de rezervă cu care să cumpăr cărţi potrivite. Acestea erau puse în mâinile celor cu experienţă, pentru a fi trimise acolo unde era nevoie. 4:31 Fiecare foaie tipărită cu privire la acest subiect era preţioasă în ochii mei, căci aceasta reprezenta o solie de lumină către lume, care îi îndemna să se pregătească pentru marele eveniment care era la uşă. Zi după zi, rezemată de perne, îmi aduceam la îndeplinire, cu degetele tremurânde, sarcina care-mi fusese repartizată. Cu câtă grijă puneam deoparte monedele pe care le primeam în schimb şi care aveau să fie folosite pentru cumpărarea cărţilor ce aveau să fie citite de cei care se aflau în întuneric, pentru a fi luminaţi şi a se trezi! Nu eram ispitită să-mi cheltuiesc economiile pentru mulţumire de sine; salvarea sufletelor era o povară pentru mintea mea, iar inima mea suferea pentru aceia care se măguleau că sunt 4:32 în siguranţă, în timp ce solia de avertizare fusese deja dată lumii. 4:33 Într-o zi, am ascultat o discuţie între mama mea şi o soră, despre o cuvântare pe care o auziseră de curând, cu privire la faptul că sufletul nu este în mod natural nemuritor. Au fost repetate câteva texte dintre cele folosite ca argumente de către predicator. Mi-amintesc că, dintre acestea, unul m-a impresionat puternic: "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri!""Cei vii într-adevăr ştiu că vor muri; dar cei morţi nu ştiu nimic". "Care se va arăta la vremea Lui, El care este Cel binecuvântat şi Atotputernic, Regele regilor şi Domnul domnilor; singurul care are nemurirea". "Acelora care caută cu răbdare să continue să facă fapte bune în vederea dobândirii slavei şi cinstei şi nemuririi, viaţa veşnică." "De ce", spunea mama mea, după ce a citat aceste pasaje, "ar căuta ei să obţină ceva ce aveau deja?" 4:34 Ascultam aceste idei noi cu un interes intens şi profund. Când am rămas singură cu mama, am întrebat-o dacă ea credea într-adevăr că sufletul nu este nemuritor. Răspunsul ei a fost că se teme că fusesem greşiţi atât în privinţa acelui subiect, cât şi asupra altor câteva. 4:35 "Dar mamă", am spus eu, "tu crezi cu adevărat că sufletul doarme în mormânt până la înviere? Crezi tu că cel credincios, când moare, nu merge în cer, iar păcătosul nu merge în iad?" 4:36 Ea mi-a răspuns: "Biblia nu ne dă nici o dovadă că există un iad care arde veşnic. Dacă ar exista un asemenea loc, ar fi menţionat în Sfânta Carte". 4:37 "De ce, mamă!" am strigat eu, cu uimire. "Ce ciudat vorbeşti! Dacă tu crezi această teorie stranie, să nu mai spui nimănui de ea; căci eu mă tem că cei păcătoşi ar dobândi siguranţă aflând de ea şi n-ar mai dori niciodată să-L caute pe Domnul". 4:38 "Dacă acesta este adevărul întemeiat pe Biblie", a răspuns ea, "el nu îi va împiedica pe păcătoşi să ajungă la mântuire, ci va constitui mijlocul de a-i câştiga pentru Hristos. Dacă dragostea lui Dumnezeu nu-i va determina pe cei răzvrătiţi să I se supună, teroarea unui foc veşnic nu-i va conduce 4:39 spre pocăinţă. În plus, aceasta nu este o cale potrivită de a câştiga suflete pentru Isus, făcând apel la unul din cele mai josnice atribute ale minţii, şi anume teama meschină. Dragostea lui Isus atrage; ea va supune inima cea mai împietrită". 4:40 Doar la câteva luni după această discuţie, am mai auzit ceva cu privire la această doctrină; însă, în acest răstimp, mintea mea cugeta mereu la subiectul acesta. Când l-am auzit predicat, l-am crezut ca fiind adevărul. Din momentul în care mi-a fost dată lumina cu privire la starea celor morţi, misterul care învăluise învierea a dispărut, iar evenimentul cel măreţ a căpătat o nouă şi sublimă importanţă. Mintea mea fusese adesea pusă în încurcătură în eforturile de a împăca învăţătura cu privire la răsplata imediată sau pedepsirea celor morţi cu existenţa neîndoielnică a unei învieri şi judecăţi viitoare. Dacă la moarte sufletul trecea fie la bucurie veşnică, fie la nenorocire veşnică, unde era nevoia învierii trupului putrezit? 4:41 Însă această nouă şi frumoasă credinţă m-a învăţat motivul pentru care scriitorii inspiraţi zăboviseră atât de mult asupra învierii trupului; pentru că întreaga fiinţă dormea în mormânt. Puteam înţelege acum cu claritate cât de greşită fusese poziţia noastră dinainte, cu privire la această problemă. Confuzia cu privire la inutilitatea judecăţii finale, după ce sufletele celor rătăciţi fuseseră deja judecate o dată şi îşi pecetluiseră soarta, era înlăturată acum. Eu puteam vedea că nădejdea celor ce aveau să fie luaţi la cer era aceea de a aştepta cu nerăbdare ziua glorioasă când Dătătorul vieţii avea să străpungă legăturile mormântului, iar cei neprihăniţi morţi aveau să învie şi să părăsească locul în care fuseseră ţinuţi prinşi, pentru a fi îmbrăcaţi cu o viaţă de nemurire plină de slavă. 4:42 În familia noastră, toţi erau interesaţi în privinţa învăţăturii referitoare la venirea în curând a Domnului. Tatăl meu fusese mult timp considerat a fi unul din stâlpii bisericii metodiste în care trăise şi toţi din familie fuseseră membri activi ai acestei biserici; însă noi n-am ţinut ascunsă noua noastră credinţă, deşi nu am stăruit asupra ei în ocazii nepotrivite şi nici nu am dovedit lipsă de prietenie 4:43 faţă de biserica noastră. Cu toate acestea, pastorul metodist ne-a făcut o vizită specială şi ne-a adus la cunoştinţă că metodismul şi noua noastră credinţă nu pot convieţui. Nu ne-a cerut să expunem motivele pentru care credem ceea ce credem şi nici nu a făcut nici o referinţă la Biblie, pentru a ne convinge de greşeala noastră; ci doar a afirmat că am adoptat o nouă şi ciudată credinţă, pe care biserica metodistă nu o putea accepta. 4:44 Tatăl meu a răspuns că se înşeală, numind aceasta o nouă şi ciudată învăţătură, şi că Însuşi Domnul Hristos, în învăţăturile date ucenicilor Săi, predicase şi vorbise despre a doua Sa venire. El spusese: "În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri; dacă n-ar fi aşa v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce mă voi duce să vă pregătesc un loc, mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, pentru ca acolo unde sunt Eu să fiţi şi voi". Când El fusese luat la cer înaintea ochilor lor şi un nor Îl ascunsese de privirile lor, pe când urmaşii Săi credincioşi stăteau privind îndelung cum Domnul lor dispare, "iată că în faţa lor au apărut doi bărbaţi îmbrăcaţi în alb; care, de asemenea, le-au spus: Bărbaţi galileeni, de ce staţi cu ochii aţintiţi spre cer? Acest Isus, care S-a înălţat în faţa voastră la cer, va veni în acelaşi fel în care L-aţi văzut înălţându-se la cer". 4:45 "Şi", a spus apoi tatăl meu, dezvoltând acest subiect, "apostolul Pavel, inspirat, a scris o scrisoare pentru a-i încuraja pe fraţii săi din Tesalonic, spunând: 'şi să vă dea odihnă atât vouă, care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, ca să pedepsească pe cei care nu cunosc pe Dumnezeu şi pe cei ce nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Hristos. Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veşnică, de la faţa Domnului şi de la slava puterii Lui, când va veni în ziua aceea ca să fie proslăvit în sfinţii Săi şi privit cu uimire de toţi cei ce vor fi crezut. Căci Însuşi Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel şi cu trâmbiţa lui Dumnezeu, Se va pogorî din cer şi întâi vor învia cei morţi în Hristos; apoi 4:46 noi, cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiţi toţi împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; şi astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiaţi-vă dar unii pe alţii cu aceste cuvinte'." 4:47 "Aceasta este autoritatea cea înaltă pe care se bazează credinţa noastră. Domnul Isus şi apostolii au zăbovit asupra evenimentului celei de-a doua veniri în glorie şi biruinţă; iar îngerii cei sfinţi au declarat că Domnul Hristos, Cel care S-a înălţat la cer, va veni iarăşi. Aceasta este vina noastră, ea constând în faptul că noi credem în cuvântul lui Isus şi al ucenicilor Săi. Aceasta este o învăţătură foarte veche şi nu conţine nici o umbră de erezie". 4:48 Pastorul nu a încercat să se refere nici măcar la un singur text prin care să ne dovedească că suntem greşiţi, ci s-a scuzat, susţinând că are nevoie de timp. El ne-a sfătuit să ne retragem fără zgomot din biserică şi să evităm o confruntare deschisă. Noi eram conştienţi că şi alţii dintre fraţii noştri aveau de întâmpinat un tratament asemănător pentru aceeaşi cauză şi nu voiam să se înţeleagă că ne este ruşine să ne recunoaştem şi să ne mărturisim credinţa sau că nu suntem în stare să o susţinem cu Biblia, aşa că părinţii mei au insistat că ei trebuie să ştie de ce li se cere acest lucru. 4:49 Singurul răspuns a fost o declaraţie superficială că am avut o atitudine contrară ălor bisericii şi că lucrul cel mai bun ar fi să ne retragem de bună voie, ca să evităm o confruntare publică. Noi am răspuns că preferăm să fim trataţi aşa cum este drept şi că vrem să ştim care este păcatul pus pe seama noastră, deoarece eram conştienţi că nu facem nici un rău prin faptul că aşteptăm şi iubim venirea Mântuitorului. 4:50 Nu la mult timp după aceea, am fost înştiinţaţi să ne prezentăm la o adunare ce avea să se ţină în epitropia bisericii. Erau prezenţi doar câţiva. Influenţa tatălui meu şi a familiei sale era de aşa natură, încât împotrivitorii noştri nu doreau să prezinte cazul nostru în faţa unui număr mai mare de membri ai adunării. Singura acuzaţie adusă de ei a fost aceea că atitudinea noastră a fost contrară ălor lor. Când am întrebat ce ă am încălcat, s-a afirmat, după o mică ezitare, că am participat la alte adunări şi că am neglijat să participăm regulat în adunarea noastră. Noi am spus 4:51 că o parte din familie fusese la ţară un timp şi că nici unul dintre cei rămaşi în oraş nu lipsise mai mult de câteva săptămâni şi că fuseseră obligaţi, din punct de vedere moral, să rămână deoparte datorită faptului că mărturiile lor întâmpinaseră o asemenea împotrivire. Noi le-am reamintit de asemenea că anumite persoane, care nu mai veniseră la adunare de vreun an de zile, erau încă bine privite. 4:52 Am fost întrebaţi dacă vrem să mărturisim că ne-am îndepărtat de la ale lor şi dacă suntem de acord să ne conformăm acestora în viitor. Noi am răspuns că nu îndrăznim să renunţăm la credinţa noastră sau să tăgăduim adevărurile sfinte ale lui Dumnezeu; că nu putem să renunţăm la speranţa venirii în curând a Mântuitorului nostru; şi că, după felul în care ei ne acuză de erezie, noi trebuie să continuăm să ne închinăm Domnului. În apărarea sa, tatăl meu a primit binecuvântarea lui Dumnezeu, iar noi toţi am părăsit epitropia bisericii simţindu-ne liberi în sfârşit, fericiţi că ceea ce facem este bine şi că avem aprobarea lui Isus. 4:53 În duminica următoare, la începutul întâlnirii, prezbiterul care conducea a citit numele noastre, şapte la număr, ca fiind excluse din biserică. El a afirmat că nu eram excluşi datorită unui comportament greşit sau imoral, căci aveam un caracter fără vină şi o reputaţie de invidiat, ci datorită faptului că am încălcat ale bisericii metodiste. El a spus, de asemenea, că acum s-a deschis o uşă şi că toţi cei care erau vinovaţi de o asemenea încălcare a ălor aveau să fie trataţi la fel. 4:54 În biserică erau mulţi care aşteptau venirea Mântuitorului, şi această ameninţare a fost rostită cu scopul de a-i înspăimânta în privinţa acelui subiect. În câteva cazuri, această tactică a avut rezultatele dorite, iar favoarea harului lui Dumnezeu a fost vândută pentru un loc în biserică. Mulţi au crezut, dar nu îndrăzneau să-şi mărturisească credinţa ca să nu fie daţi afară din sinagogă. Însă câţiva au părăsit biserica destul de curând după aceea şi s-au alăturat acelora care Îl aşteptau pe Mântuitorul. 4:55 În acest timp, cuvintele profetului erau extrem de preţioase: "Iată ce zic fraţii voştri, care vă urăsc şi vă izgonesc din pricina Numelui Meu: 'Să-Şi arate Domnul slava (...)' - Dar ei vor rămânea de ruşine." 4:56 Capitolul V - Opoziţia fraţilor formalişti 4:57 Timp de şase luni de zile, nici un nor nu s-a interpus între mine şi Mântuitorul. Ori de câte ori s-a ivit o ocazie potrivită, mi-am rostit mărturia şi am fost mult binecuvântată. Au fost ocazii când Duhul lui Dumnezeu era asupra mea cu o asemenea putere, încât tăria mă părăsea. Aceasta a constituit o încercare pentru aceia care ieşiseră din bisericile formaliste şi adesea se făceau anumite remarci care mă îndurerau mult. Mulţi nu puteau să creadă că cineva ar fi putut fi atât de mult luat în stăpânire de Duhul lui Dumnezeu, încât să-şi piardă toată puterea. Starea mea era extrem de dureroasă. Am început să mă judec pe mine însămi, dacă nu cumva eram îndreptăţită să nu-mi susţin mărturia în adunare, şi astfel să-mi restrâng sentimentele, deoarece aveam de întâmpinat o asemenea opoziţie din partea unora mai în vârstă decât mine şi aveau mai multă experienţă. 4:58 Am adoptat acest plan de tăcere pentru un timp, încercând să mă conving că, dacă îmi voi reţine mărturisirea, acest lucru nu mă va împiedica să-mi dau pe faţă religia cu credincioşie. Adeseori, mă simţeam puternic impresionată de faptul că este de datoria mea să vorbesc în adunare, însă mă abţineam să fac acest lucru şi astfel simţeam că Îl întristasem pe Duhul lui Dumnezeu. Uneori chiar nu mă duceam la adunări, pentru că erau frecventate de cei pe care mărturia mea îi deranja. Nu voiam să-mi ofensez fraţii şi, în acest fel, am îngăduit ca teama de om să oprească această comuniune neîntreruptă cu Dumnezeu, care adusese atâta binecuvântare în inima mea de atâtea luni de zile. 4:59 Noi organizaserăm întâlniri pentru rugăciune în diferite locuri din oraş, pentru a da ocazie celor ce voiau să vină să poată participa. 4:60 Familia care mi se opusese cel mai mult înainte participa la una dintre acestea. Cu această ocazie, când cei adunaţi erau la rugăciune, Duhul Domnului a venit asupra adunării şi unul dintre membrii acestei familii a fost aşa de sleit de putere, de parcă ar fi fost mort. Rudele stăteau în jurul lui plângând, frecându-i mâinile şi cerând întăritoare. În cele din urmă, a dobândit destulă putere pentru a-L lăuda pe Domnul şi le-a potolit lacrimile, strigând biruitor că primise asupra lui puterea Domnului şi că acest lucru era evident. Tânărul acela nu a fost în stare să se întoarcă acasă în seara aceea. 4:61 Familia considera că aceasta fusese o manifestare a Duhului lui Dumnezeu, dar că acest lucru nu i-a convins că aceeaşi putere divină pusese stăpânire pe mine de câteva ori, lipsindu-mă de putere şi umplându-mi sufletul cu pacea şi iubirea lui Isus. Ei afirmau că sinceritatea şi cinstea mea desăvârşită nu puteau fi puse la îndoială, dar considerau că eu mă amăgeam singură, luând drept putere a lui Dumnezeu ceea ce era doar urmarea sentimentelor mele slăbite. 4:62 Mintea mea era în mare încurcătură datorită acestei opoziţii şi, pe măsură ce se apropia timpul ca să particip la adunările noastre, eram în cumpănă dacă este bine să iau parte sau nu. Câteva zile înainte, am fost foarte necăjită datorită felului în care se manifestau faţă de mine. În cele din urmă m-am hotărât să rămân acasă şi astfel să scap de critica fraţilor mei. Încercând să mă rog, am repetat aceste cuvinte iar şi iar: "Doamne, ce vrei să fac?" Răspunsul care a venit în inima mea părea să mă îmboldească să mă încred în Tatăl ceresc şi să aştept cu răbdare ca să cunosc voia Lui. M-am supus Domnului cu simpla încredere a unui copilaş, aducându-mi aminte că cei care Îl urmează nu vor umbla în întuneric. 4:63 Un simţ al datoriei m-a îndemnat să mă duc la adunare şi am plecat cu deplina asigurare în sufletul meu că totul avea să fie bine. Pe când ne-am plecat înaintea Domnului, inima mea s-a revărsat în rugăciune şi a fost umplută cu o pace pe care doar Domnul Hristos 4:64 o poate da. Sufletul meu se bucura de iubirea Mântuitorului, iar puterea fizică m-a părăsit. Cu o credinţă de copil, am putut să spun doar atât: "Cerul este căminul meu, iar Hristos Răscumpărătorul meu." 4:65 Cineva din familia menţionată mai înainte ca opunându-se manifestărilor puterii lui Dumnezeu asupra mea şi-a afirmat convingerea că eram într-o stare de excitare, căreia ar fi fost de datoria mea să mă împotrivesc. Dar, în loc să fac acest lucru, el considera că eu încurajam această manifestare ca fiind un semn al favorii lui Dumnezeu. Îndoielile şi opoziţia sa nu m-au afectat de această dată, căci eu păream a fi întărită de Domnul şi ferită de orice influenţă exterioară; însă, îndată ce a terminat de vorbit, un bărbat puternic, un creştin devotat şi umil, a fost doborât în faţa ochilor lui de puterea lui Dumnezeu, iar încăperea a fost umplută de Duhul Sfânt. 4:66 Când mi-am revenit, am fost fericită să-mi prezint mărturia pentru Isus şi să vorbesc despre dragostea Lui faţă de mine. Mi-am mărturisit lipsa de credinţă în făgăduinţele lui Dumnezeu şi greşeala mea de a cenzura îndemnurile Duhului Sfânt de teama oamenilor. Am afirmat acest lucru, nedându-mă înapoi de la a-mi recunoaşte lipsa de încredere. El îmi acordase dovada neaşteptată a iubirii Sale şi a harului Său susţinător. Fratele care mi se împotrivise s-a ridicat atunci şi, cu lacrimi în ochi, a mărturisit că sentimentele lui cu privire la mine fuseseră cu totul greşite. Mi-a cerut în umilinţă să-l iert şi a spus: "Sora Ellen, nu voi mai pune niciodată măcar un pai în calea ta. Dumnezeu mi-a arătat împietrirea şi încăpăţânarea inimii mele, pe care le-a sfărâmat cu dovada puterii Sale. Am greşit foarte mult." 4:67 Apoi, întorcându-se spre oameni, a spus: "Când sora Ellen părea atât de fericită, eu gândeam: De ce să nu fiu şi eu la fel? De ce nu a primit fratele R. o asemenea dovadă? Căci eu eram convins că el era un creştin devotat, şi totuşi nici o putere nu a venit asupra lui. Am înălţat o rugăciune tăcută ca, dacă aceasta era influenţa sfântă a lui Dumnezeu, fratele R. să o poată experimenta în acea seară. 4:68 Doar se înălţase dorinţa din inima mea şi fratele R. 4:69 a şi căzut, doborât de puterea lui Dumnezeu, strigând: 'Lăsaţi pe Domnul să lucreze!' Inima mea este convinsă că am luptat împotriva Duhului lui Dumnezeu, dar nu Îl voi mai supăra prin necredinţă încăpăţânată. Bun-venit, lumină! Bun-venit, Isus! Am fost apostaziat şi împietrit, simţindu-mă ofensat dacă cineva Îl lăuda pe Dumnezeu şi se bucura de plinătatea bucuriei dragostei Sale; dar acum simţămintele mele sunt schimbate, împotrivirea mea se încheie, Domnul Isus mi-a deschis ochii şi pot să înalţ eu însumi strigăte de laudă la adresa Lui. Am spus lucruri înverşunate şi tăioase despre sora Ellen, de care mă căiesc acum şi doresc ca ea să mă ierte, ca şi toţi ceilalţi care sunt acum prezenţi." 4:70 Fratele R. şi-a rostit apoi mărturia. Faţa lui era luminată de slava cerului, în timp ce Îl lăuda pe Domnul pentru minunile pe care le făcuse în seara aceea. El a spus: "Acest loc este grozav de solemn datorită prezenţei Celui Prea Înalt. Sora Ellen, în viitor, vei avea ajutorul şi sprijinul nostru, în locul împotrivirii înverşunate care ţi-a fost arătată până acum. Noi am fost orbi faţă de manifestările Duhului Sfânt al lui Dumnezeu." 4:71 Toţi împotrivitorii au fost aduşi acum în situaţia de a-şi vedea greşeala şi de a mărturisi că lucrarea fusese într-adevăr a Domnului. La o oră de rugăciune ţinută curând după aceea, fratele care mărturisise că a greşit împotrivindu-mi-se a experimentat puterea lui Dumnezeu într-o măsură atât de mare, încât înfăţişarea lui a strălucit de lumină cerească şi a căzut neajutorat la pământ. Când puterea i-a revenit, el a recunoscut din nou că luptase din neştiinţă împotriva Duhului Domnului atunci când nutrise acele sentimente faţă de mine. La o altă oră de rugăciune, un alt membru al aceleiaşi familii a avut o experienţă asemănătoare şi a dat aceeaşi mărturie. La câteva săptămâni după aceea, pe când familia cea numeroasă a fratelui P. se afla la rugăciune în casa lor, Duhul lui Dumnezeu a luat în stăpânire camera aceea şi i-a doborât la pământ pe toţi cei îngenuncheaţi care se rugau. Tatăl meu a venit acolo curând după aceea şi i-a găsit pe toţi, atât părinţi, cât şi copii, neputincioşi sub influenţa lui Dumnezeu. 4:72 Superficialitatea rece a început să se topească în faţa influenţei puternice a Celui Prea Înalt. Toţi cei care mi se împotriviseră au mărturisit că ei au întristat pe Duhul Sfânt făcând astfel şi mi s-au alăturat în împreună simţire şi dragoste faţă de Mântuitorul. Inima mea era fericită că îndurarea divină netezise calea pentru picioarele mele pentru a putea merge pe ea şi că mi-a răsplătit credinţa şi încrederea cu atâta generozitate. Unitatea şi pacea domneau acum între cei care aşteptau venirea Domnului. |
Seek to any passage:
Search the text:
Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here.
Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.
Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.
1. Install a Zip Utility from Android Market.
2. Install a File Manager from Android Market.
3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.
4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).
5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.
6. Launch PhoneMe from your smartphone.
7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.
8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.
How to install the application in Java Mobile enabled phones
It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read
it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP)
technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.
A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and
progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).
The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one
table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version.
Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain
the software to be installed on your mobile phone.
I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with
INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing,
to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes
volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.
There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor)
files. These JAD files has to be
uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).
There are different methods to download the applications in your mobile phone as
follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid
Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of
the software.
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is
enough to access
https://biblephone.intercer.net/wap/ from the browser of the mobile phone,
and to access the desired Bible version, and then to make an option about
MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more).
After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile
phone.
Many phones have only this option for installing JAVA appplications.
2. By using the infrared port of the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you
shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile
phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared
port of the computer (preferable laptop).
c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile
phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile
phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the
application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g.
on the games or applications directories). After you made this selection, the
file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have
larger fonts, full screen display etc.
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate
Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check
if exists).
4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific
mobile phones.
On this case the steps are as follows:
a. On this case, you will download the application by using the computer from
the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have
to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next,
you will start the synchronization / data transfer application and download the
JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your
mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in
the games or applications directories. Next, you will have to select for run the
JAR desired file.
5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having
infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change
your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to
download and run Java applications.
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile
phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific
models.
Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the
Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).
Multilingual Online Ebooks
It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.
Select another version:
If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here.
May God bless you in studying the Holy Scriptures.
Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: