39:22 Când curajul şi nădejdea soţului meu au început să se clatine, noi n-am mai fi putut fi de nici un folos nimănui acolo şi n-am mai fi beneficiat de aceeaşi experienţă de până atunci. A fost voia lui Dumnezeu ca soţul meu, lipsit de putere, să nu mai rămână acolo, ci, în această stare de slăbiciune,să meargă între fraţii lui, care să-l ajute să treacă prin necaz. Când am fost despărţiţi de poporul lui Dumnezeu, am avut ocazia să reflectăm, să trecem în revistă cu grijă trecutul nostru, văzându-ne greşelile, umilindu-ne înaintea lui Dumnezeu şi căutându-I faţa prin mărturisire, umilinţă şi rugăciune stăruitoare, arzătoare. Pe când eram prinşi în activitate, purtând poverile altora, fiind apăsaţi de multe griji, a fost imposibil să ne găsim timp să reflectăm şi să ne revedem cu grijă trecutul şi să învăţăm lecţiile pe care Dumnezeu a considerat că este necesar să le învăţăm. Mi-a fost arătat atunci că nu s-ar fi adus slavă Numelui lui Dumnezeu dacă El ar fi răspuns rugăciunilor poporului Său şi l-ar fi însănătoşit pe soţul meu, ca răspuns la rugăciunile lor, în timp ce ne aflam la __. Ar fi fost ca şi când puterea Lui s-ar fi unit cu puterea întunericului. Dacă ar fi găsit de cuviinţă să-l reînsănătoşească pe soţul meu, medicii de acolo ar fi primit slava care ar fi trebuit să fie dată lui Dumnezeu.