37:48 La această întâlnire, soţul meu a mărturisit cu umilinţă că în firea lui erau câteva lucruri greşite pe care nu ar fi trebuit să le facă niciodată şi nu le-ar fi făcut niciodată dacă nu s-ar fi temut de fraţii săi, dar pe care le-a făcut din dorinţa de a fi în acord şi deplină unitate cu biserica. Aceasta i-a făcut pe cei care îl jigniseră să-l dispreţuiască în mod vădit. Am fost umiliţi până în ţărână şi necăjiţi dincolo de putinţa de a reda în cuvinte. În această stare de lucruri, am plecat la o întâlnire la Monterey. În timpul călătoriei, am fost teribil de chinuită sufleteşte. Încercam să-mi explic de ce nu pot înţelege fraţii noştri lucrarea pe care o făceam noi. Eram aproape sigură că, atunci când aveam să ne întâlnim, ei aveau să afle ce spirit ne stăpâneşte şi că Duhul lui Dumnezeu din ei va răspunde aceluiaşi din noi, servii Săi umili, şi că va fi unitate în spirit şi simţiri. În loc de aceasta, am fost priviţi cu neîncredere, urmăriţi cu suspiciune, ceea ce a produs cel mai mare chin pe care l-am simţit vreodată. În timp ce gândeam astfel, o parte din viziunea care mi-a fost dată la Rochester, la 25 decembrie 1865, a venit ca fulgerul pentru mintea mea şi de îndată am istorisit-o soţului meu.