37:46 Timp de cincisprezece luni soţul meu fusese atât de slăbit, încât nu-şi putea ridica nici măcar ceasul sau portofelul sau să înhame calul pentru a călători. Însă, în anul în curs, el îşi putea lua ceasul sau portofelul, cel din urmă fiind gol ca urmare a cheltuielilor mari pe care le avusesem, şi îşi înhămase singur calul. În timpul cât a fost bolnav, a refuzat de mai multe ori să accepte bani de la fraţii săi, în valoare de aproape o mie de dolari, spunându-le că, atunci când va fi în nevoie, le va spune. În cele din urmă, am ajuns în nevoie. Soţul meu a simţit că este datoria lui, înainte de a deveni dependent, să vândă câte ceva. El avusese câteva lucruri la birou, împrăştiate pe la fraţii din Battle Creek, de mică valoare, pe care le-a adunat şi le-a vândut. Dispuneam de mobilă în valoare de aproape o sută cincizeci de dolari. Soţul meu a încercat să vândă sofaua pentru locaşul de închinare, oferindu-se să lase zece dolari din valoarea acesteia, însă nu a putut. În vremea aceea, singura şi foarte valoroasa noastră vacă a murit. Atunci soţul meu, pentru prima dată, a simţit că poate primi ajutor şi a trimis un bilet unui frate, în care a scris că, dacă biserica socoteşte că poate compensa cu plăcere pierderea vacii, pot să o facă. Însă nu s-a făcut nimic în această privinţă, în afară de faptul că soţul meu a fost acuzat că şi-a pierdut minţile cu privire la subiectul bani. Fraţii îl cunoşteau foarte bine şi ştiau că el nu ar fi