Electronic Books / Adventist / Romanian / Ellen White / Web / Mărturii pentru comunitate vol.1

Mărturii pentru comunitate vol.1 35:31


35:31 cele veşnice sunt trecute cu vederea. Ei sunt orbiţi de Satana, care îi face să creadă că doresc acest câştig pentru un scop bun; ei îşi calcă pe conştiinţă, se înşeală singuri şi doresc continuu bogăţii, cu lăcomie. Unii ca aceştia s-au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe chinuri. Ei şi-au sacrificat principiile lor nobile, înalte, au renunţat la credinţa lor pentru bogăţie, iar dacă nu sunt dezamăgiţi în scopul pe care îl au, ei sunt dezamăgiţi datorită faptului că au presupus că aceste bogăţii le vor aduce fericire. Ei sunt încurcaţi, copleşiţi de griji; au ajuns sclavi ai avariţiei lor şi au dus familiile lor cu sila în aceeaşi sclavie, iar foloasele pe care le culeg sunt "o mulţime de chinuri". "Îndeamnă pe bogaţii veacului acestuia să nu se îngâmfe, să nu-şi pună nădejdea în nişte bogăţii nestatornice, ci în Dumnezeu, care ne dă toate lucrurile din belşug, ca să ne bucurăm de ele" (1 Timotei 6,17). Oamenii nu trebuie să-şi strângă bogăţii, din care nu trag nici un folos, lipsindu-se de bucuria vieţii şi, de fapt, devenind sclavi cu scopul de a-şi reţine sau spori comoara pământească.