34:1 Recreaţia pentru creştini
34:2 Mi-a fost arătat că păzitorii Sabatului sunt un popor care lucrează prea mult, fără să-şi îngăduie o schimbare a lucrului sau perioade de odihnă. Recreaţia este necesară pentru cei care sunt angajaţi în muncă fizică şi este mai necesară pentru cei a căror muncă este în principal cu mintea. Nu este necesar pentru mântuirea noastră şi nici pentru slava lui Dumnezeu ca mintea să trudească în mod continuu şi peste măsură, chiar şi asupra subiectelor religioase. Există distracţii, cum ar fi dansul, jocurile de cărţi, şahul, damele etc., pe care noi nu le putem aproba, deoarece cerul le condamnă. Aceste distracţii deschid uşa pentru multe rele. Acestea nu au o influenţă spre bine, ci una incitantă, generând în unele minţi pasiunea pentru acele jocuri care conduc spre jocuri de noroc şi risipă. Toate jocurile de acest fel trebuie condamnate de creştini şi înlocuite cu ceva cu totul nedăunător.
34:3 Am văzut că nu trebuie să ne petrecem zilele libere în felul lumii, dar totuşi acestea nu trebuie să treacă neluate în seamă, căci i-ar nemulţumi pe copiii noştri. În aceste zile, când există pericolul ca ei, copiii noştri, să fie expuşi unor influenţe rele şi să fie întinaţi de plăcerile şi încântarea lumii, părinţii trebuie să se gândească la ceva care să ia locul distracţiilor periculoase. Faceţi-i pe copiii voştri să înţeleagă că aveţi în vedere binele şi fericirea lor.
34:4 Mai multe familii care locuiesc într-un oraş sau sat să se adune laolaltă şi să lase ocupaţiile care i-au împovărat fizic şi mintal; să facă o excursie la ţară, pe malul unui lac sau într-un crâng frumos, unde peisajul natural este plăcut. Să-şi ia cu ei hrană simplă, curată, cele mai bune fructe şi cereale şi să întindă masa la umbra unui copac sau sub baldachinul cerului. Drumul, mişcarea şi peisajul vor mări pofta de mâncare şi ei se pot bucura de un ospăţ pe care chiar regii l-ar putea invidia.
34:5 În asemenea ocazii, părinţii şi copiii trebuie să se simtă liberi de griji, muncă şi tulburare. Părinţii trebuie să devină copii cu copiii lor, făcând ca totul să le fie cât se poate de plăcut. Întreaga zi să fie consacrată recreării. Mişcarea în aer liber va fi binefăcătoare pentru sănătatea celor a căror ocupaţie a fost în interior şi sedentară. Toţi cei care pot trebuie să simtă acest lucru ca o obligaţie. Nu se va pierde nimic, ci se va câştiga mult. Ei se pot întoarce la ocupaţiile lor însufleţiţi de o nouă viaţă şi cu un nou curaj, se vor angaja în lucrul lor cu zel, şi în acest fel ei sunt mai bine pregătiţi pentru a rezista bolii.
34:6 Am văzut că sunt puţini cei care îşi dau seama cât de obositoare este munca acelora care poartă răspunderea lucrării la birou. Ei sunt ţinuţi închişi zi după zi şi săptămână după săptămână, în timp ce această încordare continuă a puterilor mintale le afectează organismul şi le slăbeşte puterea de viaţă. Aceşti fraţi sunt în pericolul de a fi zdrobiţi dintr-o dată. Ei nu sunt nemuritori, iar dacă nu se petrece o schimbare, se vor extenua şi vor fi pierduţi pentru lucrare.
34:7 Fraţii A., B. şi C. sunt daruri preţioase pentru noi. Nu ne putem permite să-i lăsăm să-şi ruineze sănătatea printr-o şedere continuă înăuntru şi o trudă neîntreruptă. Unde vom putea găsi noi bărbaţi cu experienţa lor ca să le ia locul? Doi dintre aceşti fraţi au fost timp de paisprezece ani prinşi în lucrarea de la birou, muncind cu seriozitate, cu conştiinciozitate şi în mod neegoist pentru înaintarea cauzei lui Dumnezeu. De-abia dacă au avut vreo variaţie în lucrul lor, şi aceasta s-a întâmplat dacă au avut friguri sau alte boli. Ei trebuie să beneficieze de o schimbare în mod frecvent şi ar trebui să-şi consacre adesea o zi întreagă pentru recreaţie împreună cu familiile lor, care sunt aproape cu totul lipsite de compania lor. Nu este posibil ca toţi să-şi lase lucrul în acelaşi timp; însă ei trebuie să-şi rânduiască lucrul în aşa fel, încât unul sau doi dintre ei să poată pleca, lăsându-i pe ceilalţi în locul lor, iar după aceea şi aceştia să se bucure de aceeaşi înlesnire.
34:8 Am văzut că aceşti fraţi A., B. şi C. ar trebui să socotească o datorie religioasă
34:9 îngrijirea sănătăţii şi a puterii date lor de Dumnezeu. Domnul nu le cere să devină chiar acum martiri pentru cauza Sa. Ei nu vor obţine nici o răsplată pentru că fac acest sacrificiu, deoarece Dumnezeu doreşte ca ei să trăiască. Ei pot sluji mult mai bine cauza adevărului prezent trăind decât murind. Dacă vreunul dintre aceşti fraţi ar fi învins deodată de boală, nimeni n-ar trebui să socotească aceasta ca o judecată de la Domnul. Aceasta va fi doar urmarea călcării legilor naturale. Ei trebuie să acorde atenţie avertizării date ca să nu greşească şi să nu sufere greaua pedeapsă.
34:10 Am văzut că aceşti fraţi pot contribui mult la cauza lui Dumnezeu, participând, cât de des posibil, la adunări care se ţin la distanţă de locul lor de muncă. Lucrarea încredinţată lor este importantă şi ei au nevoie de nervi şi un creier sănătos; însă este imposibil ca minţile lor să fie reînsufleţite şi întărite aşa cum doreşte Dumnezeu, atâta vreme cât sunt fără încetare închişi între pereţi, la birou. Mi-a fost arătat că va fi de mare folos pentru lucrare dacă aceşti bărbaţi, care stau în fruntea lucrării la Battle Creek, i-ar cunoaşte pe fraţii lor de departe, participând la adunările lor. Acest lucru va da fraţilor de departe încredere în cei ce poartă responsabilitatea lucrării şi îi va uşura pe aceşti fraţi de împovărarea creierului, familiarizându-i cu progresul lucrării şi nevoile cauzei. Acest lucru le va însufleţi speranţa, le va reînnoi credinţa şi le va spori curajul. Timpul petrecut astfel nu va fi pierdut, ci va fi de cel mai mare folos. Aceşti fraţi au calităţi care îi fac foarte capabili de a se bucura de viaţa socială. Ei se vor bucura de şederea în casele fraţilor de departe, pe care îi vor face să beneficieze de prezenţa lor şi vor beneficia şi ei de schimburile de gânduri şi vederi.
34:11 Fac apel în mod deosebit la fratele C. să-şi schimbe modul de viaţă. El nu poate face mişcare aşa cum pot face alţii de la birou. Ocupaţia sedentară, în interior, face posibilă o criză bruscă.
34:12 El nu va putea face mereu ceea ce a făcut până acum. Trebuie să petreacă mai mult timp în aer liber, luându-şi timp pentru lucru mai uşor, de un anume fel, sau să facă mişcare fizică pentru recreare. O altfel de închidere între patru pereţi pe care şi-a impus-o ar zdrobi până şi constituţia celui mai puternic animal. Este o cruzime, o nelegiuire, un păcat împotriva lui însuşi, iar eu îmi ridic glasul şi-l avertizez. Frate C., trebuie să-ţi petreci mai mult timp în aer liber, călărind sau făcând altfel de mişcare fizică în mod plăcut, căci, dacă nu, vei muri, soţia ta va fi văduvă, iar copiii tăi, pe care îi iubeşti atât de mult, vor fi orfani. Fratele C. are însărcinarea de a-i învăţa pe alţii cum să prezinte Cuvântul. El poate sluji cauzei lui Dumnezeu şi îşi poate face bine lui însuşi dacă se va duce la marile adunări ale păzitorilor Sabatului şi îşi va aduce mărturia pentru edificarea celor care au privilegiul să-l audă. Această schimbare îl va face să iasă mai mult afară din casă în aer liber. Sângele lui curge greoi prin vene datorită lipsei aerului dătător de viaţă al cerului. El şi-a făcut bine partea sa în lucrarea de la birou, însă mai are nevoie de influenţa electrizantă a aerului curat şi a luminii soarelui de afară pentru ca lucrarea lui să fie şi mai spirituală şi mai însufleţitoare.
34:13 La data de 5 iunie 1863, mi-a fost arătat că soţul meu ar trebui să aibă grijă de puterea şi sănătatea sa, pentru că Dumnezeu are încă o mare lucrare pentru noi. Cu ajutorul Lui, am dobândit experienţă în această lucrare încă de la începutul ei şi de aceea lucrarea noastră este de mare folos cauzei Sale. Am văzut că lucrul continuu şi excesiv a extenuat puterile soţului meu, pe care Domnul doreşte să şi le păstreze; continuând să-şi suprasolicite puterile fizice şi mintale, aşa cum a făcut până acum, el va uza de rezervele pentru viitor şi îşi va epuiza capitalul, căzând înainte de vreme, iar cauza lui Dumnezeu va fi lipsită de lucrul său. Mult timp el a îndeplinit lucrări legate de birou, pe care le-ar putea face şi alţii, sau s-a angajat în afaceri pe care ar fi trebuit să le evite. Dumnezeu doreşte ca
34:14 amândoi să ne păstrăm puterile ca să le folosim atunci când va fi nevoie, în mod special pentru a face o lucrare pe care alţii nu o pot face, lucrare pentru care El ne-a ridicat, ne-a păstrat vieţile şi ne-a dat o experienţă valoroasă; în acest fel, noi putem fi de folos poporului Său.
34:15 Nu am făcut public aceasta, deoarece acest lucru ne-a fost dat special nouă. Dacă noi am fi acordat atenţie acestui sfat, soţul meu ar fi scăpat de necazul de pe urma căruia a suferit atât de mult. Lucrarea lui Dumnezeu era urgentă şi părea că nu îngăduie nici un moment de odihnă sau îndepărtare. Soţul meu părea silit să muncească încontinuu, istovitor. Îngrijorarea pentru fraţii posibil de încorporat şi, de asemenea, cu privire la revolta din Iowa i-a ţinut mintea în continuă încordare, iar puterile fizice au fost cu totul epuizate. În loc de uşurare, poverile apăsau tot mai greu, iar grijile, în loc să se micşoreze, s-au triplat. Însă, cu siguranţă că exista o cale de scăpare, căci altfel Dumnezeu nu ne-ar fi dat acel îndemn, pentru ca el să nu cadă sub povară. Am văzut că, dacă Dumnezeu nu l-ar fi susţinut în mod special, el ar fi ajuns mult mai devreme la istovirea puterilor sale fizice şi mintale.
34:16 Când Dumnezeu spune ceva, El ştie ce spune; când El avertizează, trebuie să se dea atenţie celor spuse. Motivul pentru care acum rostesc public aceste lucruri este pentru că aceeaşi avertizare care i-a fost dată soţului meu a fost dată şi altora care au o muncă de birou. Am văzut că, dacă nu îşi schimbă modul de lucru, ei vor fi tot aşa de predispuşi a fi doborâţi ca şi soţul meu. Eu nu vreau ca şi alţii să sufere ceea ce a suferit el. Însă lucrul cel mai de temut este faptul că ei vor fi pierduţi un timp pentru cauza şi lucrarea lui Dumnezeu, într-o vreme când ajutorul şi contribuţia tuturor este atât de necesară.
34:17 Cei de la birou nu pot îndura volumul de griji şi trudă pe care le-a dus soţul meu timp de atâţia ani. Ei nu au constituţia soţului meu, pe care să se bazeze. Ei nu vor putea suporta munca
34:18 obositoare, neîncetată, pe care a dus-o timp de douăzeci de ani. Eu nu pot suporta gândul ca vreo persoană de la birou să-şi sacrifice puterea şi sănătatea prin muncă excesivă, astfel ca utilitatea sa să sfârşească prematur şi să nu mai fie în stare să lucreze în via Domnului. Nu doar cei care culeg roadele sunt lucrători de bază; toţi cei care ajută, săpând mlădiţele, udându-le, curăţindu-le şi înlăturându-le pe cele ofilite, pe cele care atârnă şi dirijând cârceii să se încolăcească în jurul mlădiţelor de bază, adevăratul suport, sunt lucrători care nu pot să nu fie cruţaţi.
34:19 Fraţii de la birou consideră că ei nu-şi pot lăsa lucrul pentru câteva zile de schimbare, pentru recreare; însă acest lucru este o greşeală. Ei pot face acest lucru şi trebuie să-l facă. Chiar dacă nu se va realiza la fel de mult, e mai bine să-şi lase lucrul pentru câteva zile decât să fie doborâţi de boală şi să fie îndepărtaţi din lucrare timp de luni de zile şi poate incapabili de a se mai angaja în ea vreodată.
34:20 Soţul meu socotea că nu e bine să petreacă timp cu plăceri sociale. El nu şi-ar fi permis să se odihnească. El gândea că lucrul de la birou ar avea de suferit dacă ar face aceasta. Însă, după ce a suferit acea lovitură, când a fost doborât fizic şi mintal, lucrarea a trebuit să fie dusă mai departe fără el. Am văzut că fraţii angajaţi în munca plină de răspundere de la birou ar trebui să lucreze după un alt plan şi să-şi rânduiască astfel lucrurile, încât să aibă o schimbare de activitate. Dacă este nevoie de mai mult ajutor, acesta trebuie cerut, pentru a fi uşuraţi aceia care lucrează tot timpul în interior, cu o muncă intelectuală istovitoare. Ei trebuie să participe la adunări. Trebuie să lase deoparte grijile, să se bucure de ospitalitatea fraţilor, să se bucure de societatea lor şi de binecuvântările întrunirilor. Astfel, gândurile li se vor împrospăta, energiile lor istovite vor fi trezite la o nouă viaţă şi ei se vor întoarce la lucrul lor mult mai bine înzestraţi spre a-şi îndeplini partea lor, pentru că vor înţelege mult mai bine care sunt nevoile cauzei.
34:21 Fraţi de pretutindeni, aţi adormit voi în această privinţă? Trebuie oare ca inimile voastre să sufere prin căderea altuia dintre lucrătorii lui Dumnezeu, pe care îi iubiţi? Aceşti bărbaţi sunt proprietatea bisericii. Veţi îngădui voi ca ei să moară striviţi de povară? Fac apel la voi să stabiliţi o altă ordine a lucrurilor. Mă rog lui Dumnezeu ca experienţa amară care a venit peste noi să nu fie îngăduită niciodată asupra vreunui alt frate de la birou. Îl încredinţez în mod special pe fratele C. grijii voastre. Trebuie oare ca el să moară din lipsă de aer, acel aer dătător de viaţă al cerului? Calea pe care merge îi scurtează cu adevărat viaţa. Prin şederea numai în interior, sângele lui a devenit greoi, încărcat, ficatul este afectat, iar inima nu merge bine. Dacă nu face o schimbare pentru el însuşi, natura va prelua această lucrare în propriile ei mâini. Ea va face un efort foarte mare pentru a uşura organismul de impurităţile care trebuie date afară din sânge. Va mobiliza la lucru toate puterile vitale şi întregul organism va fi tulburat, şi toate acestea pot sfârşi prin paralizie sau apoplexie. Dacă îşi va putea reveni vreodată din această criză, pierderea de timp va fi mare; însă probabilitatea reînsănătoşirii este foarte mică. Dacă fratele C. nu poate fi trezit, vă sfătuiesc pe voi, fraţi care sunteţi interesaţi în cauza adevărului prezent, să îl luaţi, aşa cum a fost luat Luther de prietenii lui, şi să-l duceţi departe de lucrul lui.
34:22 De când am început să scriu cele de mai sus, am aflat că majoritatea "Gândurilor despre Apocalipsa" au fost scrise în timpul nopţii, după ce autorul îşi termina lucrul zilei. Aşa făcea şi soţul meu; protestez împotriva acestui fel de sinucidere. Fraţii pe care i-am menţionat, care sunt atât de prinşi cu lucrul la birou, trebuie să slujească pentru cauza lui Dumnezeu, luând parte la adunări şi rezervându-şi timp pentru recreare. Ei trebuie să-şi păstreze sănătatea fizică şi puterea mintală în cea mai bună stare, ca să le poată consacra lucrării. Ei nu trebuie lăsaţi să se simtă infirmi pentru că nu câştigă bani. Salariile lor trebuie să continue, iar ei să fie liberi. Ei fac o mare lucrare.
34:23 Reforma în îmbrăcăminte
34:24 Ca răspuns la întrebările puse în multe scrisori cu privire la lungimea corespunzătoare a rochiei de reformă, vă spun că în regiunea statului Michigan, unde locuim, noi am adoptat o lungime uniformă a rochiei de aprox. 22,5 cm de la pământ. Folosesc ocazia de a răspunde acestor întrebări pentru a economisi timpul care mi-ar fi necesar să răspund la atât de multe scrisori. Ar fi trebuit să vorbesc mai demult, însă am aşteptat să văd ceva definit în această privinţă în Reformatorul Sănătăţii. Recomand cu seriozitate uniformitatea în lungime şi spun că 22,5 cm reprezintă şi vederile mele în această privinţă.
34:25 Când călătoresc din loc în loc, descopăr că rochia de reformă nu este bine reprezentată şi simt că ar trebui spus ceva şi mai definit, ca să poată exista unitate de acţiune în această privinţă. Acest stil de rochie nu este popular şi din această cauză, cele care o adoptă trebuie să aibă gust şi, să fie foarte curate. Am mai vorbit odată despre aceasta şi, cu toate acestea, unele persoane nu urmează sfatul dat. Ar trebui să existe uniformitate în privinţa lungimii rochiei de reformă în rândul păzitorilor Sabatului. Cele care sunt deosebite pentru că adoptă această îmbrăcăminte nu ar trebui să gândească nici o clipă că nu este necesar să fie ordonate, curate sau să aibă gust. Înainte de a se îmbrăca cu rochia de reformă, surorile noastre trebuie să-şi facă rost de tipare pentru pantaloni şi sacouri care se poartă cu aceasta. Este o mare insultă faţă de rochia de reformă, dacă sunt persoane care introduc într-o comunitate un stil care necesită în toate amănuntele o reformă înainte de a putea reprezenta cum se cuvine rochia de reformă. Aşteptaţi, surorilor, până ce veţi putea să vă îmbrăcaţi cu această rochie aşa cum este bine.
34:26 În unele locuri, există o mare opoziţie faţă de această rochie scurtă. Însă, când văd unele rochii purtate de surori, nu mă mir de ce poporul este dezgustat şi condamnă rochia. Peste tot unde rochia este reprezentată aşa cum trebuie, toate persoanele cinstite sunt constrânse să recunoască faptul că această rochie este decentă şi practică. În câteva dintre bisericile noastre, am văzut tot felul de rochii de reformă,
34:27 dar nici una care să corespundă descrierii care mi-a fost prezentată mie. Unele vin în pantaloni albi de muselină, cu mâneci albe, cu rochie de culoare închisă din muselină de lână şi cu un sacou fără mâneci, asemănător cu rochia. Unele au rochii albe din pânză de bumbac, cu pantaloni croiţi după un model propriu, şi nu după "tipar", fără amidon sau alt întăritor care să le dea o formă, lipsindu-se astfel de picioare. Cu siguranţă că nu există nimic la aceste rochii care să vorbească despre gust sau ordine. O astfel de rochie nu se poate recomanda persoanelor cu judecată sau persoanelor sensibile. În toate privinţele, este vorba despre o rochie respingătoare.
34:28 Surorile care au soţi împotrivitori mi-au cerut sfatul dacă să adopte rochia scurtă contrar dorinţelor soţilor lor. Eu le sfătuiesc să aştepte. Eu nu consider problema rochiei ca fiind de o importanţă atât de vitală precum este cea a Sabatului. În privinţa celui din urmă, nu poate fi vorba de ezitare. Însă opoziţia pe care ar stârni-o adoptarea rochiei de reformă ar fi mai dăunătoare pentru sănătate, şi deci aceasta n-ar aduce nici un beneficiu. Mai multe dintre aceste surori mi-au spus: "Soţului meu îi place rochia dumneavoastră; el spune că nu i se poate găsi nici un defect." Aceasta mă determină să accentuez că surorile noastre trebuie să reprezinte bine rochia de reformă, dând dovadă de curăţenie, ordine şi conformism în îmbrăcăminte. Voi pregăti tipare pe care le voi lua cu mine când vom pleca în călătorie, pentru a le da surorilor pe care le vom întâlni, sau le voi trimite prin poştă tuturor acelora care le vor cere. Adresa va fi dată în Review.
34:29 Cele care adoptă rochia scurtă trebuie să dea dovadă de gust în alegerea culorilor. Cele care nu pot să-şi cumpere material nou trebuie să facă tot ce pot ca să dea dovadă de gust şi ingeniozitate în aranjarea hainelor vechi, făcându-le să arate ca noi. În mod special, aveţi grijă ca pantalonii şi rochia să fie din acelaşi material şi să aibă aceeaşi culoare, căci, în caz contrar, veţi fi ridicole. Îmbrăcămintea veche poate fi croită după un tipar corect, aranjată cu gust, şi va fi ca nouă. Vă rog frumos, surorilor, nu vă faceţi tipare după ideile voastre. Sunt şi tipare bune şi
34:30 gusturi bune, dar sunt şi tipare greşite şi gusturi nepotrivite.
34:31 Această rochie nu necesită cercuri şi sper că nu va fi înjosită niciodată prin purtarea acestora. Surorile noastre nu trebuie să poarte multe fuste ca să înfoaie rochia. Aceasta se aşează mult mai bine căzând pe formele naturale, peste una sau două fuste uşoare. Moreen este un material excelent pentru fustele exterioare; acesta îşi păstrează rigiditatea şi este durabil. Dacă se poartă ceva ca fuste, acestea să fie foarte mici. Jupoanele matlasate nu sunt necesare. Cu toate acestea adesea văd că se poartă, şi uneori atârnă urât pe sub rochie. Aceasta dă o înfăţişare indecentă, dezordonată. Fustele albe, purtate cu rochii de culoare închisă, nu merg pentru rochia scurtă. Asiguraţi-vă că fustele sunt curate, ordonate, drăguţe; confecţionaţi-le dintr-un material bun şi întotdeauna cu cel puţin 8 cm mai scurte decât rochia. Dacă se poartă ceva care să înfoaie rochia, să fie de dimensiuni mici şi cu cel puţin 22-45 cm mai scurte decât marginea rochiei sau fustei exterioare. Dacă se aşează un şnur sau altceva de felul acesta pe marginea fustei, acesta înfoaie fusta doar la margine, şi aceasta nu va arăta frumos când persoana care o poartă se aşează sau se apleacă.
34:32 Nimeni nu trebuie să se teamă că eu fac din rochia de reformă unul din subiectele principale când călătoresc din loc în loc. Cei care m-au auzit vorbind în această privinţă va trebui să acţioneze potrivit cu lumina care le-a fost dată. Eu mi-am făcut datoria; mi-am prezentat mărturia, iar cei care m-au auzit şi au citit ce am scris poartă acum fără îndoială responsabilitatea de a fi primit sau respins lumina dată. Dacă riscă să fie nişte ascultători uituci, şi nu nişte împlinitori cu fapta, acesta va fi propriul lor risc şi vor da socoteală lui Dumnezeu pentru ceea ce fac. Ceea ce spun este foarte limpede. Eu nici nu silesc pe nimeni, nici nu condamn pe nimeni. Nu aceasta este lucrarea care mi-a fost încredinţată. Dumnezeu îi cunoaşte pe copiii Lui umili, binevoitori, ascultători şi îi va răsplăti potrivit cu credincioşia cu care îndeplinesc voia Sa. Multe surori consideră că nu pot purta rochia de reformă, fiind prea simplă, prea umilă pentru ele.
34:33 Ele nu pot înălţa crucea. Dumnezeu lucrează prin mijloace simple pentru a-Şi despărţi şi a-Şi face copiii diferiţi de lume; însă unii s-au depărtat atât de mult de simplitatea lucrării şi de căile lui Dumnezeu, încât ei sunt pe deasupra lucrării, nu în cadrul ei.
34:34 Am fost îndreptată spre textul din Numeri 15,38-41: "Vorbeşte copiilor lui Israel şi spune-le să-şi facă, din neam în neam, un ciucure la veşmintele lor şi să pună un fir albastru peste ciucurele acesta din colţurile veşmintelor. Când veţi vedea ciucurele acesta, să vă uitaţi la el şi să vă aduceţi aminte de toate poruncile Domnului, ca să le împliniţi şi să nu urmaţi după poftele inimilor voastre şi după poftele ochilor voştri, ca să vă lăsaţi târâţi la curvie. Să vă aduceţi astfel aminte de poruncile Mele, să le împliniţi şi să fiţi sfinţi pentru Dumnezeul vostru. Eu sunt Domnul, Dumnezeul vostru, care v-am scos din ţara Egiptului, ca să fiu Dumnezeul vostru." Aici, Dumnezeu a poruncit în mod expres o aranjare foarte simplă a îmbrăcămintei copiilor lui Israel pentru a-i distinge de naţiunile idolatre din jurul lor. Când aveau să privească la veşmintele lor deosebite, ei trebuia să-şi aducă aminte că sunt poporul păzitor al poruncilor lui Dumnezeu şi că El a lucrat în mod minunat să-i scoată din robia egipteană pentru a-I sluji, pentru a fi un popor sfânt pentru El. Ei nu trebuia să facă pe plac propriilor lor dorinţe sau să imite naţiunile idolatre din jur, ci să rămână un popor deosebit, distinct, pentru ca toţi cei ce privesc la ei să poată spune: Aceştia sunt cei pe care Domnul i-a scos din ţara Egiptului, care ţin Legea Celor Zece Porunci. Un israelit putea fi recunoscut de îndată ce era văzut, deoarece Dumnezeu, prin mijloace simple, a rânduit ca să poată fi deosebit ca fiind al Lui.
34:35 Porunca dată de Dumnezeu copiilor lui Israel, de a-şi pune un fir albastru la veşmintele lor, nu avea să aibă o influenţă directă asupra sănătăţii lor, ci Dumnezeu avea să-i binecuvânteze doar ca urmare a ascultării lor, iar firul albastru avea să le păstreze mereu în minte cerinţele înalte ale lui Iehova şi să-i împiedice să se amestece cu alte popoare, să participe împreună cu acestea la ospeţele şi beţiile lor, unde se consumă carne de porc
34:36 şi alte alimente dăunătoare sănătăţii. Acum, Dumnezeu doreşte ca poporul Său să adopte îmbrăcămintea aceasta de reformă nu doar pentru a-i deosebi de lume, ca fiind "poporul Său deosebit", ci pentru că o reformă în îmbrăcăminte este esenţială pentru sănătatea fizică şi mintală. Cei din poporul lui Dumnezeu şi-au pierdut, într-o mare măsură, caracterul lor deosebit şi s-au luat în mod treptat după modelul lumii, s-au amestecat cu cei din lume, până când au devenit, în multe privinţe, asemenea lor. Acest lucru nu este pe placul lui Dumnezeu. El îi îndeamnă, aşa cum i-a călăuzit pe copiii lui Israel din vechime, să iasă din lume şi să renunţe la practicile lor idolatre, să nu facă ceea ce le doreşte inima (căci inimile lor sunt nesfinţite) sau ochii lor, care i-au făcut să se depărteze de Dumnezeu şi să se unească cu lumea.
34:37 Trebuie să se întâmple ceva care să determine pe poporul lui Dumnezeu să nu mai fie atât de prins de lume. Această reformă în îmbrăcăminte este simplă şi sănătoasă, şi cu toate acestea există o cruce în ea. Eu Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru această cruce şi mă aplec cu bucurie s-o ridic. Noi ne-am unit atât de mult cu lumea, încât am pierdut din vedere crucea şi nu suntem gata să suferim de dragul lui Hristos.
34:38 Nu trebuie să inventăm noi ceva care să fie o cruce; însă, dacă Dumnezeu ne dă o cruce, trebuie să o purtăm cu bucurie. Acceptând crucea, noi ne deosebim de lume, care nu ne iubeşte şi care ne batjocoreşte pentru că suntem deosebiţi. Domnul Hristos a fost urât de lume pentru că nu a fost ca lumea. Se pot aştepta oare urmaşii Lui să o ducă mai bine decât Maestrul lor? Dacă trecem prin lume, fără să fim criticaţi sau să stârnim împotrivire, putem să ne alarmăm, deoarece tocmai potrivirea noastră cu lumea ne face să semănăm atât de mult cu ea, neexistând nimic care să le stârnească invidia sau răutatea; nu există deosebire în spirit. Lumea dispreţuieşte crucea. "Pentru că propovăduirea crucii este o nebunie pentru cei ce sunt pe calea pierzării; dar pentru noi, care suntem pe calea mântuirii, este puterea lui Dumnezeu." (1 Corinteni 1,18).
34:39 "În ce mă priveşte, departe de mine să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu faţă de lume." (Galateni 6,14).*
34:40 Presupuneri legate de Battle Creek
34:41 În 1865 am văzut că mulţi şi-au permis, datorită unor sentimente invidioase, să vorbească în mod uşuratic despre biserica din Battle Creek. Unii privesc cu suspiciune tot ce se petrece acolo şi par să se bucure atunci când prind ceva care le dă ocazia să discrediteze Battle-Creek-ul. Lui Dumnezeu nu-i este pe plac acest spirit şi acest fel de a proceda. Din ce sursă obţin lumina şi cunoştinţa adevărului bisericile noastre de pretutindeni? Prin mijloacele rânduite de Dumnezeu, iar centrul este la Battle Creek. Cine duce povara lucrării? Cei care trudesc cu înfocare la Battle Creek. Cei care stau în linia întâi, linia fierbinte a luptei, au de dus poveri şi asupra lor vin necazuri, griji şi gânduri chinuitoare, în această angajare de a lua decizii atât de importante pentru lucrarea lui Dumnezeu. Fraţii noştri de pretutindeni, care sunt scutiţi de toate acestea, ar trebui să fie recunoscători şi să-L laude pe Dumnezeu pentru că sunt astfel privilegiaţi şi ar trebui să fie cei din urmă care să fie geloşi, invidioşi, căutători de greşeli şi gata să preia zvonuri pe care să le transmită mai departe.
34:42 Biserica din Battle Creek a dus poverile Conferinţelor, lucru care a însemnat o povară deosebit de grea asupra tuturor. Ca urmare a muncii excesive, mulţi au slăbit foarte mult, situaţie care durează de multe luni. Ei au dus povara cu bucurie, însă s-au întristat şi descurajat de indiferenţa nepăsătoare a unora şi de gelozia teribilă a altora, atunci când s-au întors la bisericile de la care au venit. Se fac observaţii nechibzuite - de unii într-adins, de alţii la întâmplare - despre cei care duc poverile şi cei care stau în fruntea lucrării. Dumnezeu a consemnat toate aceste vorbe şi gelozia şi invidia care le-a dat naştere; se ţine o evidenţă exactă
34:43 a acestor lucruri. Mulţi Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru adevăr şi apoi se întorc şi pun sub semnul întrebării şi caută greşeli la uneltele pe care cerul le-a rânduit pentru a fi ceea ce sunt sau ce ar trebui să fie. Cât de mult I-ar plăcea lui Dumnezeu ca aceştia să facă partea lui Aron şi Hur, ajutând la susţinerea mâinilor acelora care duc marea şi greaua povară a lucrării cauzei lui Dumnezeu! Cei care murmură şi se plâng ar trebui să rămână acasă, unde ar fi în afara ispitei, unde nu şi-ar putea alimenta gelozia, presupunerile greşite, găsirea de greşeli, căci prezenţa unor asemenea persoane constituie o povară pentru adunări; acestea sunt ca nişte nori fără apă.
34:44 Cei care îşi permit să caute greşeli şi să-i critice pe cei pe care Dumnezeu i-a ales pentru a avea un rol important în această ultimă mare lucrare ar face mai bine să caute să se convertească şi să fie stăpâniţi de gândul lui Hristos. Să-şi aducă aminte de copiii lui Israel, care erau mereu gata să găsească greşeli la Moise - acela pe care Dumnezeu îl rânduise să Îi conducă poporul în Canaan - şi să murmure chiar împotriva lui Dumnezeu. Toţi aceştia care au murmurat au căzut în pustie. Este uşor să te răzvrăteşti, este uşor să porneşti la luptă înainte de a cumpăni lucrurile în mod raţional, cu calm, şi a hotărî dacă există ceva împotriva căruia să te războieşti. Copiii lui Israel sunt un exemplu pentru noi, peste care au venit sfârşiturile veacurilor.
34:45 Este mai uşor pentru mulţi să pună sub semnul întrebării sau să caute greşeli cu privire la lucrurile de la Battle Creek decât să spună ce este de făcut. Unii se vor aventura chiar să preia această experienţă, însă curând vor vedea că nu au această experienţă şi vor duce de râpă lucrarea. Dacă aceşti vorbăreţi şi căutători de greşeli ar deveni ei purtători de poveri şi s-ar ruga pentru lucrători, ei înşişi ar fi binecuvântaţi şi ar binecuvânta şi pe alţii prin exemplul lor de credincioşie, prin influenţa şi viaţa lor sfântă. Multora le este mai uşor să vorbească decât să se roage; unora ca aceştia le lipseşte spiritualitatea, sfinţenia, iar influenţa lor este o ofensă adusă
34:46 cauzei lui Dumnezeu. În loc să simtă că lucrarea din Battle Creek este lucrarea lor şi că au interesul ca aceasta să prospere, ei stau deoparte, mai mult ca spectatori, pentru a face obiecţii şi a găsi greşeli. Cei care fac acest lucru sunt tocmai cei cărora le lipseşte experienţa în această lucrare şi care nu au suferit decât puţin pentru adevăr.
34:47 __________
34:48 Transferarea responsabilităţilor
34:49 Acei păzitori ai Sabatului care transferă responsabilitatea isprăvniciei lor în mâinile soţiilor lor, în timp ce ei înşişi sunt incapabili să fie ispravnici, sunt neînţelepţi şi Dumnezeu nu are plăcere de ceea ce fac ei. Isprăvnicia soţului nu poate fi transferată asupra soţiei. Totuşi, uneori se încearcă acest lucru şi este dăunător pentru ambele părţi. Adesea se întâmplă ca soţul, care este credincios, să transfere proprietatea asupra soţiei sale, care nu este credincioasă, sperând că prin aceasta o va mulţumi, că ea nu se va mai împotrivi credinţei şi că în cele din urmă o va determina să creadă adevărul. Însă acest lucru nu este nici mai mult nici mai puţin decât o încercare de a cumpăra pacea ori de a tocmi soţia să creadă adevărul. Mijloacele pe care Dumnezeu le-a dat soţului pentru avansarea cauzei Sale sunt transferate asupra uneia care nu simpatizează adevărul; ce socoteală va da un astfel de ispravnic atunci când marele Stăpân va cere înapoi ceea ce este al Său, cu dobândă?
34:50 Părinţi credincioşi şi-au transferat adesea proprietatea în mâinile copiilor lor necredincioşi, în acest fel ei nemaifiind în stare să-i dea lui Dumnezeu lucrurile care Îi aparţin Lui. Făcând astfel, ei dau la o parte responsabilitatea pe care Dumnezeu a pus-o asupra lor şi plasează în rândurile vrăjmaşului mijloacele încredinţate lor de către Dumnezeu şi care trebuie înapoiate Lui spre a fi investite în lucrarea Sa, în momentul când El le va cere acestora să facă acest lucru. Nu este planul lui Dumnezeu ca părinţii care sunt în stare să-şi administreze treburile să renunţe la stăpânirea asupra proprietăţii pe care o deţin, chiar dacă
34:51 fiii şi fiicele lor au aceeaşi credinţă cu ei; rareori se întâmplă ca aceştia să fie devotaţi pentru lucrare aşa cum ar trebui; şi ei nu au trecut prin greutăţi şi necazuri în aşa fel, încât să ajungă să preţuiască, la adevărata ei valoare, comoara veşnică şi să o preţuiască mai puţin pe cea pământească. Mijloacele aşezate în mâinile unora ca aceştia constituie cel mai mare rău. Este o ispită pentru ei să fie atraşi de cele pământeşti, să-şi pună încrederea în bogăţii şi să simtă că nu mai au nevoie de altceva. Rareori se întâmplă ca ei să folosească în mod înţelept mijloace pe care le-au dobândit fără să trudească ei înşişi pentru ele.
34:52 Soţul care transferă soţiei proprietatea sa îi deschide acesteia o uşă mare a ispitei, fie că aceasta este credincioasă, fie că nu este credincioasă. Dacă este credincioasă, dar din fire zgârcită sau înclinată spre egoism şi acaparare, pentru ea lupta va fi mult mai grea ca să administreze ceea ce i s-a încredinţat soţului în isprăvnicie. Pentru a fi mântuită, ea trebuie să biruiască toate aceste trăsături rele de caracter şi să imite caracterul Domnului ei ceresc, căutând ocazii de a face bine altora, iubindu-i pe alţii aşa cum ne-a iubit Hristos pe noi. Ea trebuie să cultive darul cel preţios al iubirii, pe care Mântuitorul îl are într-o măsură atât de îmbelşugată. Viaţa Lui a fost caracterizată printr-o bunăvoinţă nobilă, dezinteresată. În întreaga Lui viaţă nu a existat nici măcar un singur act egoist.
34:53 Oricare ar fi motivele soţului, prin aceasta el aşează în calea soţiei o teribilă piatră de poticnire şi ea este împiedicată să fie biruitoare. Iar dacă acest transfer se face către copii, pot urma aceleaşi rezultate rele. Dumnezeu îi cunoaşte motivele. Dacă el este egoist şi a făcut acest transfer pentru a-şi ascunde lăcomia şi a se scuza că nu face nimic pentru înaintarea lucrării, va urma cu siguranţă blestemul cerului. Dumnezeu citeşte scopurile şi intenţiile inimii şi încearcă motivele copiilor oamenilor. Neplăcerea Lui nu se poate manifesta în mod vădit, vizibil, ca în cazul lui Anania şi Safira, dar la sfârşit pedeapsa nu va fi nicidecum mai uşoară decât cea care a fost dată acelora. Încercând să-i înşele pe oameni, ei Îl mint pe Dumnezeu. "Sufletul care păcătuieşte, acela va muri" (Ezechiel 18,4).
34:54 Cei care fac astfel nu vor putea trece testul judecăţii mai bine decât omul care a primit un talant şi l-a ascuns în pământ. Când a fost chemat să dea socoteală, el L-a acuzat pe Dumnezeu de nedreptate: "Doamne, am ştiut că eşti om aspru, care seceri de unde n-ai semănat şi strângi de unde n-ai vânturat: mi-a fost teamă şi m-am dus de ţi-am ascuns talantul în pământ (de acolo cauza lui Dumnezeu nu putea beneficia de el); iată ce este al tău!" Dumnezeu a zis: "Luaţi-i dar talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi... Iar pe robul acela netrebnic, aruncaţi-l în întunericul de afară: acolo va fi plânsul şi scrâşnirea dinţilor" (Matei 25,24.30). Acest om se temea că Domnul va avea foloase dacă el va pune talantul la schimbător.
34:55 Am văzut că mulţi şi-au înfăşurat talantul într-un şervet şi l-au ascuns în pământ. Ei socotesc că orice bănuţ investit în lucrarea lui Dumnezeu este pierdut şi nu mai poate fi redobândit nici-odată. Pentru cei care gândesc astfel, este chiar aşa. Ei nu vor primi nici o răsplată. Ei dau cu părere de rău şi doar pentru că se simt obligaţi să facă ceva. Dumnezeu iubeşte pe dătătorul voios. Aceia care se amăgesc cu gândul că pot transfera răspunderea asupra soţiei sau a copiilor sunt înşelaţi de către vrăjmaşul. Transferul averii nu le va micşora răspunderea. Ei vor da socoteală pentru mijloacele pe care cerul le-a încredinţat în grija lor şi nu se pot scuza în nici un fel pentru această responsabilitate, până când nu-I vor da înapoi lui Dumnezeu ceea ce El le-a încredinţat.
34:56 Iubirea de lume desparte de Dumnezeu. "Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el" (1 Ioan 2,15). Este imposibil ca cineva să discearnă adevărul în timp ce iubeşte lumea. Lumea se interpune între ei şi Dumnezeu, întunecând viziunea şi amorţind simţurile într-un asemenea grad, încât este imposibil ca ei să discearnă lucrurile sacre.
34:57 Pentru aceştia, Dumnezeu spune următoarele: "Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor; curăţiţi-vă inima, oameni cu inima împărţită! Simţiţi-vă ticăloşia; tânguiţi-vă şi plângeţi! Râsul vostru să se prefacă în tânguire şi bucuria voastră în întristare" (Iacov 4,8.9). Celor care şi-au întinat mâinile cu stricăciunile lumii li se cere să se cureţe de necurăţiile acesteia. Cei care gândesc că pot sluji lumea şi să-L iubească totuşi pe Dumnezeu au o inimă împărţită. Însă ei nu pot sluji şi lui Dumnezeu, şi lui Mamona. Ei sunt oameni cu inima împărţită, care iubesc lumea şi care pierd orice sens al obligaţiei lor faţă de Dumnezeu, şi cu toate acestea pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos. Ei nu sunt nici una, nici alta. Ei vor pierde ambele lumi dacă nu-şi vor curăţi mâinile şi inimile prin ascultare faţă de principiile curate ale adevărului. "Cine zice că rămâne în El, trebuie să trăiască şi el cum a trăit Isus" (1 Ioan 2,6). "Astfel se face că dragostea este desăvârşită în noi, pentru ca să avem deplină încredere în ziua judecăţii" (1 Ioan 4,17). "Prin care ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte" (2 Petru 1,4).
34:58 Poftele noastre stricate sunt cele care distrug adevărata evlavie. Iubirea faţă de lume şi de lucrurile care sunt în lume este cea care ne desparte de Tatăl. Patima pentru câştig vremelnic creşte în rândurile acelora care susţin că aşteaptă venirea în curând a Mântuitorului. Pofta firii pământeşti, pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii îi stăpânesc chiar pe cei ce pretind că sunt creştini. Ei tânjesc după lucrurile lumii cu patimă lacomă şi mulţi îşi vor vinde viaţa veşnică pentru un câştig nesfânt.
34:59 Păzirea corespunzătoare a sabatului
34:60 La 25 decembrie 1865, mi-a fost arătat că se dovedeşte prea multă neglijenţă în privinţa păzirii Sabatului. Nu există acea dispoziţie de a îndeplini datoriile lumeşti
34:61 în cadrul celor şase zile lucrătoare pe care Dumnezeu le-a dat omului şi grija de a nu călca nici măcar o singură oră din timpul sfânt, pe care Dumnezeu L-a pus deoparte pentru El Însuşi. Nu există nici o lucrare care să fie atât de importantă pentru om, încât să-l facă să calce porunca a patra a lui Iehova. Sunt cazuri în care Domnul Hristos a îngăduit să se facă ceva în Sabat, atunci când este vorba de salvarea vieţii oamenilor şi animalelor. Însă, dacă încălcăm litera poruncii a patra în folosul nostru, pentru un avantaj financiar, noi ajungem călcători ai Sabatului şi suntem vinovaţi de călcarea tuturor poruncilor, căci, dacă greşim într-una singură, ne facem vinovaţi de toate. Dacă pentru bogăţie călcăm porunca expresă a lui Iehova, cum dovedim noi că îndeplinim porunca de a ne opri piciorul în ziua Sabatului? Unde punem noi limitările? Dacă păcătuim într-un lucru mic şi socotim că nu facem cine ştie ce păcat, conştiinţa se împietreşte, simţurile se tocesc, până când putem ajunge chiar mai departe, muncind din ce în ce mai mult în Sabat, între timp amăgindu-ne că suntem păzitori ai Sabatului, când, potrivit cu standardul lui Hristos, noi călcăm toate poruncile sfinte ale lui Dumnezeu. Păzitorii Sabatului greşesc în această privinţă; însă Dumnezeu vorbeşte foarte clar şi toţi aceia care consideră că pot câştiga astfel ceva timp şi anumite foloase, încălcând într-o mică măsură timpul care aparţine Domnului, vor avea de pierdut, mai curând sau mai târziu. El nu îi poate binecuvânta aşa cum I-ar plăcea să o facă, pentru că ei Îi dezonorează Numele şi nu apreciază preceptele Sale la adevărata lor valoare. Blestemul lui Dumnezeu va fi asupra lor, iar ei vor pierde de zece sau douăzeci de ori mai mult decât au câştigat. "Se cade să înşele un om pe Dumnezeu, cum Mă înşelaţi voi?... Sunteţi blestemaţi, câtă vreme căutaţi să mă înşelaţi, tot poporul în întregime." (Maleahi 3,8.9).
34:62 Dumnezeu i-a dat omului şase zile în care să lucreze pentru el însuşi, însă a rezervat o zi în care El să fie în mod special onorat. Lui trebuie să I se dea slavă, iar autoritatea să-I fie respectată. Cu toate acestea omul Îl jefuieşte pe Dumnezeu, furând puţin timp din acela pe care Creatorul l-a pus deoparte pentru El Însuşi. Dumnezeu a pus deoparte ziua a şaptea ca zi de odihnă pentru om, atât spre binele omului, cât şi spre slava Sa. El a ştiut că omul avea să aibă nevoie de
34:63 o zi de odihnă după trudă şi griji şi că sănătatea avea să-i fie pusă în primejdie fără o perioadă de relaxare după munca şi încordarea din cele şase zile.
34:64 Sabatul a fost întocmit spre folosul omului; a călca în mod conştient porunca cea sfântă, care interzice lucrul în ziua a şaptea, este o crimă în ochii cerului, de o asemenea gravitate încât, sub legea mozaică, se cerea moartea celui ce o înfăptuia. Însă aceasta nu este tot ce are de suferit cel ce calcă această poruncă, deoarece Dumnezeu nu va lua în cer pe nimeni care calcă porunca Sa. Acesta va trebui să sufere şi pedeapsa morţii a doua, care reprezintă pedeapsa deplină şi finală pentru cel ce calcă Legea lui Dumnezeu.
34:65 __________