32:35 Pastorii nu trebuie să folosească linguşirea sau să înalţe fiinţa omenească. A existat întotdeauna şi este încă marea primejdie de a greşi în acest punct, de a nu face diferenţierea între ceea ce este sănătos şi greşeala de a-i linguşi prin atenţii speciale, dacă nu chiar prin cuvinte. Există pericolul de a "admira persoana" de dragul câştigului, însă, făcând astfel, se pun în primejdie interesele veşnice. Pastorul poate să ajungă favoritul special al vreunui om bogat şi acesta poate fi foarte mărinimos cu el; acest lucru îl satisface pe pastor, care la rândul lui răsplăteşte cu laude bunăvoinţa dătătorului său. Numele acestuia ajunge să fie înălţat, poate chiar să apară tipărit în publicaţii, deşi este posibil ca dătătorul să nu fie deloc vrednic de încrederea care i se acordă. Mărinimia acestuia nu provine din principiul adânc, viu, de a face bine cu mijloacele pe care le are, de a contribui la înaintarea cauzei lui Dumnezeu pe care el o apreciază, ci din motive egoiste, din dorinţa de a fi socotit generos. S-ar putea ca el să fi dat dintr-un impuls şi generozitatea sa să nu izvorască dintr-un principiu adânc. Poate că a fost mişcat, ascultând adevărul senzaţional, şi pentru moment şi-a deschis portofelul; totuşi, în ultimă instanţă, generozitatea sa nu are un motiv profund. El dă din când în când; portofelul lui se deschide spasmodic şi se închide la fel. Nu merită să fie condamnat pentru că este în adevăratul sens al cuvântului un om stăpânit de imbolduri, şi dacă nu se converteşte pe deplin, atât el, cât şi portofelul lui, vor auzi denunţul dispreţuitor: "Ascultaţi acum, voi, bogaţilor! Plângeţi şi tânguiţi-vă din pricina nenorocirilor care au să vină peste voi. Bogăţiile voastre au putrezit şi hainele voastre sunt roase de molii" (Iacov 5,1.2). Unii ca aceştia se vor trezi în cele din urmă că singuri s-au înşelat amarnic. Aceia care le-au lăudat generozitatea spasmodică