3:53 Suferinţa minţii mele era intensă. Uneori, toată noaptea nu puteam închide un ochi. Atunci aşteptam până ce sora mea geamănă adormea, coboram încet din pat şi îngenuncheam pe podea, rugându-mă în linişte, fără grai, într-o agonie care nu poate fi descrisă. Ororile iadului care arde veşnic erau necontenit în faţa mea. Eram conştientă că nu voi mai putea trăi mult în această stare, dar nu îndrăzneam să mor ca să întâmpin teribila soartă a celui păcătos. Cu câtă invidie îi priveam pe cei care se simţeau acceptaţi de Dumnezeu! Cât de preţioasă era speranţa creştină pentru sufletul meu în agonie!