3:52 impresie profundă în memoria lor. Când erau treji şi când dormeau, tabloul acela înfricoşător era mereu în faţa lor, până ce realitatea începea să se piardă în imaginaţie, iar ei nu vedeau altceva decât flăcările mistuitoare ale odiosului iad şi auzeau doar ţipetele celor năpăstuiţi. Raţiunea era detronată, iar creierul era umplut cu închipuirea sălbatică a teribilului coşmar. Cei care prezintă această doctrină a unui iad veşnic ar face bine să privească în urmă ca să descopere autoritatea care a inventat o învăţătură atât de plină de cruzime. Nu mă rugasem niciodată în public, ci abia dacă rostisem câteva cuvinte timide la adunările de rugăciune. Acum însă aveam impresia că trebuie să-L caut pe Dumnezeu în rugăciune în cadrul întâlnirilor noastre. Dar nu îndrăzneam acest lucru de teamă să nu mă încurc şi să dau greş în exprimarea simţămintelor. Dar această datorie era imprimată atât de puternic în mintea mea, încât, atunci când am început să mă rog eu singură în taină, mi se părea că îmi bat joc de Dumnezeu pentru că nu făceam voia Sa. Disperarea m-a copleşit şi, timp de trei săptămâni, nici o rază de lumină nu a putut străpunge negura care mă învăluise.