3:50 Consideram că soarta păcătosului condamnat va fi soarta mea şi că voi îndura flăcările iadului pentru veşnicie, tot atât de mult timp cât avea să existe Dumnezeu. Impresia aceasta a pătruns atât de adânc în mintea mea, încât începusem să mă tem că-mi voi pierde minţile. Priveam la dobitoacele necuvântătoare cu invidie, pentru că ele nu aveau suflet care să fie pedepsit după moarte. De multe ori îmi doream să nu mă fi născut niciodată. O negură totală a pus stăpânire pe mine şi părea că nu există nici o cale să scap de umbre. Dacă adevărul mi-ar fi fost prezentat aşa cum îl înţeleg eu acum, de câtă îngrijorare şi chin aş fi fost cruţată. Dacă s-ar fi zăbovit mai mult asupra iubirii lui Dumnezeu şi mai puţin asupra dreptăţii sale aspre, frumuseţea şi gloria caracterului Său mi-ar fi inspirat o dragoste profundă şi sinceră pentru Creatorul meu.