3:45 iubirea Lui. Eu fusesem învăţată să cred într-un iad care arde veşnic, şi gândul acesta îngrozitor era mereu în mintea mea, anume că păcatele mele sunt prea mari pentru a fi iertate şi că voi fi pierdută pentru totdeauna. Descrierile înfricoşătoare pe care le auzisem despre sufletele pierdute pătrundeau adânc în mintea mea. Predicatorii prezentau la amvon descrieri vii ale stării celor pierduţi. Ei considerau că Dumnezeu Şi-a propus să-i salveze doar pe cei sfinţiţi. Ochiul lui Dumnezeu este mereu asupra noastră; fiecare păcat este înregistrat şi are să-şi primească o pedeapsă dreaptă. Dumnezeu Însuşi ţine cărţile cu exactitatea înţelepciunii infinite şi fiecare păcat pe care îl comitem este înregistrat cu credincioşie în defavoarea noastră. Satana era reprezentat ca fiind foarte dornic de a se repezi asupra prăzii sale şi de a ne coborî în adâncimile cele mai mari ale chinului, pentru ca acolo să se bucure de suferinţele noastre în ororile unui iad ce arde veşnic. După torturi de mii şi mii de ani, valuri de foc năpădeau în puhoi asupra victimelor care se zvârcoleau şi ţipau: "Până când, Doamne, până când?" Apoi răspunsul, ca un tunet, străfulgera abisul: "Toată veşnicia!" Şi iarăşi unde de foc îi înghiţeau pe cei pierduţi, ducându-i în adâncimile unei mări de foc necontenit.