3:16 În timp ce eram plecată în faţa altarului împreună cu alţii care Îl căutau pe Domnul, suspinul inimii mele era: "Ajută-mă, Isuse, mântuieşte-mă, căci altfel, voi pieri! Nu voi înceta să te implor până când rugăciunea mea va fi ascultată şi păcatele mele iertate!"Mi-am simţit, ca niciodată înainte, starea mea neajutorată. Pe când eram pe genunchi şi mă rugam, deodată povara mi s-a dus şi inima mi-a fost uşoară. La început m-a cuprins un simţământ de tulburare şi am încercat să-mi reiau povara durerii. Mi se părea că nu am dreptul să fiu bucuroasă şi fericită. Însă se părea că Isus este foarte aproape de mine; m-am simţit în stare să vin la El cu toate necazurile, durerile şi încercările mele, aşa cum veneau la El cei în nevoie pentru a găsi uşurare, când El a fost pe pământ. Aveam siguranţă în inima mea că El îmi înţelegea suferinţele şi că simţea împreună cu mine. Nu pot uita niciodată această asigurare preţioasă a grijii pline de îndurare a lui Isus faţă de o persoană atât de nevrednică de atenţia Sa. În acest scurt răstimp cât am fost plecată în rugăciune împreună cu ceilalţi, am învăţat mai mult despre caracterul divin al lui Hristos decât oricând înainte.